Nu am mai scris nimic de aproape o veșnicie. Yes, I ran away and yes, I am fine. Am făcut în sfărșit pasul de a fugi de acasă. S-a întâmplat în 15 august. De ce am făcut nebunia asta? Pentru că trebuia. Pentru că acum sunt liberă și fericită, departe de părinții mei.
Aș avea atât de multe de zis și am așteptat atât de mult timp momentul ăsta, în care să mă descătușez de tot, iar acum, când în sfârșit s-a ivit, simt că tot ce am strâns înăuntru nu poate să iasă.
Într-o perioadă sufeream cumplit pentru că îmi dispăruse inspirația, dar acum nu mai simt nimic în privința asta. Oare cum ar fi dacă m-aș priva de scris? Groaznic.
Sunt chiar goală și nu am habar ce să scriu. Mă rog, am trecut pe aici ca să vă spun că trăiesc. Pe altă dată, buh-bye!
