Multi cred ca ma cunosc, dar nu e deloc asa. Nici eu nu ma cunosc. Sunt o ciudata care isi schimba starea de spirit ca vremea. Sunt o.. nu stiu ce sunt.
Nici nu ma mai recunosc. M`am transformat intr`un monstru. Monstrul mazgalit cu pixul din postarea asta. In timp ce plangeam am desenat aceasta chestie abstracta. Reprezinta toata furia, tristetea si neputinta mea. E desenul unei fete cu inima franta.
Urasc faptul ca nu am liberatate. Ma simt ca tinuta in lanturi.
Azi noapte am facut o chestie pe care acum o regret. M`am pus in pat si am plans, am dat cu pumnii in ce am apucat. Mi`am dezlantuit toata ura, tristetea si neputinta. Am urat faptul ca nu pot sa fac ceea ce vreau, ca depind de parinti. M`am subapreciat. Mi`am spus ca sunt un nimic, ca nu`s buna de nimic. Am simtit ca mor de durere dandu`mi seama cate persoane am pierdut in asa putin timp... Am simtit ca nu am cum sa imi ajut prietena... Am simtit o gramada de chestii...
Chiar nu mai inteleg. De ce imi merge asa rau in ultima vreme? Am gresit eu cu ceva? Adica stiu ca am gresit cu multe, dar ce am facut ca sa merit asta?
Pentru prima data, cred... Simt lipsa lui Dumnezeu in viata mea. Imi simt sufletul incarcat de pacate si minciuni. Uneori imi vine sa plang, dar nu inteleg de ce plang. Pare fara motiv. Totusi... simt ca e prea tarziu sa ma intorc la Dumnezeu. Ca nu mai am cale de intoarcere. Desi se spune ca niciodata nu e prea tarziu.
Nu vreau sa dramatizez sau dracu` mai stie ce. Vreau doar sa scriu pentru ca asta ma ajuta. N`am nevoie de mila nimanui. Am nevoie doar de.. ajutor. Cred.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu