Simt ca orice am facut pana acum pentru
cineva a fost in zadar. Degeaba m’am chinuit sa cunosc anumite persoane. Degeaba
m’am lasat cunoscuta. Totul e fara rost acum. Sunt plictisita. Imi simt
sufletul batran, vechi, aproape mort. In rest nu simt nimic. Fara sentimente. Fara
senzatii. Fara simtul realitatii. Dar nici nu visez. Umblu pe ata intre corp si
suflet. Sufletul cam si’ar dori sa se desprinda de mine. Si… l’as lasa sa plece…
Asa i’as da drumul…
Si vorbesc cu tine, un tine abstract. Si te
mint. Pentru ca eu defapt am nevoie de cativa oameni. Exact in secundele astea.
Nu vreau sa vorbesc. Vreau doar sa stau. Cu ochii inchisi. Lipsita de somn. Ascultandu’i.
Asta m’ar face sa ma simt putin vie. Viata lor ca un vulcan care erupe in
fiecare zi ma face sa zambesc usor ironic. Eram si eu asa, candva. Dar a trecut
mult timp de atunci. Eram mica. Uneori ma intreb daca o sa revin la starea aia.
La viata. Nu am multe sanse…
Sunt vanatoare de fericire. Sunt tovarasa de
joaca cu moartea. Insa… In noaptea asta nu vanez nimic, doar stau.
Noapte buna, alora care dorm! Eu va veghez
din intuneric, cu sufletul atarnand de manecile camasii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu