Adio.

Am tot amânat momentul acesta, habar nu am de ce.

O să mă retrag din lumea Blogspot... o să părăsesc acest blog. Îl voi lăsa deschis, dar nu voi mai scrie în el.
Voi depune aici, ca o floare pe mormântul unui erou, un fragment care îmi place mult, scris de mine acum aproape doi ani.

Mi-e limba îmbibată de amarul cenuşiu al nicotinei

E senzaţia aia în care vrei să spui ceva, dar nu ştii cum să spui. Îţi vine să zbieri cuvintele, dar ţi le-ai pierdut.

Aş vrea să fiu un suflet nematerializat, lipsit de corp, să pot să zbor liberă printre celelalte suflete. Să nu fie nimic, decât un buchet de sentimente.

Mă muşc de limbă şi îmi trag sufletul de mâneci, ca să nu mă pierd cu totul.

Îmi cad frunzele şi mi se întunecă cerul frunţii. Mi-e frig.

Îţi caut privirea, dar tu refuzi să îţi odihneşti ochii întâlnindu-i pe ai mei.

Totul e un nimic.

Vocea mea pe foaie s-a cam stins în ultima vreme. Nu mă întreba de ce. Viaţa mea a devenit atât de complicată şi ziua de mâine atât de incertă încât nu mai înţeleg nimic. Mi-au fost tăiate aripile în zbor. Am căzut şi mi-am zdrobit ţeasta. Dacă mai trăiesc? Sunt într-o comă, într-o agonie din care nu pot ieşi singură. Vino şi tratează-mă.

Te-ai desprins din primavara

Te-ai desprins din primăvară;
Eşti primul ghiocel care
A învins tăria pământului
Ieşind din el cu capul plăpând în faţă.

Te-ai desprins din primăvară;
Eşti parfumul florilor de cais
Care îţi îmbată simţurile
Mai ceva ca vinul.

Te-ai desprins din primăvară;
Eşti ploaia care îmi cade pe păr
De fiecare dată când singurătatea îmi bate la uşă,
Eşti ploaia care mi se scurge pe obraji
Şi-mi aminteşte că tu exişti
În fiecare particulă de aer care mă înconjoară.
Îmi aminteşte că într-o primăvară
Mi-ai încredinţat sufletul tău,
Iar de atunci al tău suflet
Îl îmbrăţişează fără oprire
Pe al meu.

Te-ai desprins din primăvară,
Dar nu te vei desprinde
De lângă sufletul meu.

Vreau sa ma trezesc langa cineva care...

Vreau să mă trezesc târziu în noapte lângă cineva care să mă iubească și care să aibă grijă de sufletul meu mai mult decât are de al lui. Vreau să mă trezesc lângă cineva lângă care o să știu că o să mă trezesc tot restul vieții ăsteia și restul vieților viitoare, pentru că voi ști că m-am mai trezit lângă acea persoană și în viețile anterioare. Vreau să mă trezesc lângă cineva care să îmi spună: ”Shh! Dormi, frumoaso!” și să mă sărute pe umăr. Vreau să mă trezesc lângă cineva care să îmi ia sufletul în brațe și să mi-l strângă tare, suficient de tare încât să nu mi-l zdrobească. Vreau să mă trezesc lângă cineva care să mă mintă frumos făcându-mă să cred în veșnicie. Vreau să mă trezesc lângă cineva cu care voi simți că suntem un singur suflet în două corpuri. Vreau să mă trezesc lângă cineva cu care o să pot să navighez într-o lume doar a noastră, fără să mă tem că am să mă înec vreodată. Vreau să mă trezesc lângă cineva care să transforme nefericirile mele în nefericirile lui și să îmi stingă lacrimile cu săruturi. Vreau să mă trezesc lângă cineva cu care o să pot să fiu tristă , dar doar pentru câteva secunde, pentru că prezența lui va înflori în mine fericirea. Vreau să mă trezesc lângă cineva care să mă iubească.

Nimic nu e veșnic, dar eu mă iluzionez că poate să fie.

Nu îmi e frică de nimic, în afară de singurătate, care îmi bate acum la fereastra spartă a sufletului. S-a spart din cauza zilelor în care îmi venea să urlu de durere pentru că îmi lipseai incredibil de mult.
Doamne, am reușit să ajung să iubesc pe cineva... Genul ăla de iubire care îți intră în suflet ca un uragan. Genul de iubire pe care o simți doar odată în viață. Acum... îmi vine să îmi dau jos pielea de pe mine pentru că aștept de așa mult timp să pot să strâng în brațe persoana pe care o iubesc. Aștept, aștept, aștept... Așteptarea doare.

Oare dacă îmi strâng lacrimile și ți le trimit prin poștă, împachetate în cealaltă jumătate din sufletul meu - jumătate care a rămas după ce ai rupt o jumătate din mine și ai luat-o cu tine - oare atunci o să poți să înțelegi cât de multă nevoie am de tine? Aș putea să trăiesc și fără suflet, dacă știu că e la tine.

Gata, gata! O să încerc să nu mai vorbesc despre asta. Poate doar gândesc prea mult și dramatizez.

”Noaptea
îmi vorbeai
de stelele din ochii mei
și luna prinsă-n păr
Nu știai că picăturile de ploaie
sunt lacrimile mele de dor…”


Nu știu ce să mai fac... Mi-e așa de dor de tine că simt că mi se frânge inima de fiecare dată când mă gândesc la tine.

Mi-e ciudă că uit amănunte din întâlnirile noastre. Aș vrea să nu uit nimic vreodată, să mi se tatueze în minte totul.

În ultima vreme îmi vine să plâng când îmi amintesc că te-am ținut de mână, te-am sărutat, te-am mângâiat... Nu știu cum să mai fac față... O să ajung să înnebunesc. Plâng uneori o oră întreagă și mă opresc cu greu.

Nici inspirație nu mai am... Chef de viață nici atât.

Nu înțeleg ce se întâmplă cu mine. Îmi fac planuri cu tine, mă văd în viitor cu tine... Nu am mai făcut asta niciodată și mi-e frică. Vreau să mă opresc, dar nu știu cum...

Tind să cred că eu chiar nu am mai iubit niciodată. Nu așa, nu ca pe tine. Ce faci din mine, pui de om? Oh...

Iubirea noastră e o apă adâncă, fără fund. În jurul nostru plutesc alge verzi și plouă, plouă mult. Plouă neîncetat. Vreau să fac împreună cu tine tot ce se poate face pe lumea asta. Nu mă văd fără tine. O să alerg după tine toată viața mea, iar când o să crezi că m-am oprit, o să devin și mai perseverentă.

Îmi plăcea să scriu. Îmi doream să scriu. Îmi doream ca într-o zi să scriu o carte, să devin o scriitoare. Ăsta era visul meu.
Dar visul s-a pierdut în ceață, în nimicuri... Credeam că am descoperit în sfârșit viața. Credeam că adevărata viață se ascunde în spatele unei țigări, a unui fum dintr-un bât ”fantastic”, într-o băutură colorată sau incoloră, într-un club fițos.... Credeam că viața e pe bune doar când ești mișto. Nu, nu ești mișto, ești doar un ratat care s-a pierdut în fum.
Când începi să te pierzi, nimic nu pare să mai aibă sens... Te afunzi și mai tare în nimicurile ”mișto” și ajungi într-un abis înspăimântător. Te prinde frica din urmă. Nimic nu te mai face fericit. Îți vine să plângi, să urli... Te zbați și mai mult în vicii, vrei mai mult, crezând că doar asta te poate face fericit... Te pierzi, te pierzi atât de ușor... Nimic nu e mai dureros decât să realizezi că te-ai pierdut pe tine.
Nu renunța la visuri. Niciodată. Rămâi curat și cu mintea limpede. De nu faci asta... întoarcerea e al naibii de grea.