N-am putut să scriu niciodată cu creierul, întotdeauna m-am folosit de suflet. O să urlu în scris, dar o să urlu în șoaptă.
marți, 15 februarie 2011
Da'mi un vis, pentru ca realitatea ma ucide...
Singura si goala pe dinauntru... Joc un rol: ma prefac ca mi'e bine.
As vrea sa pot da timpul inapoi... Sa sterg noaptea aia din viata mea... As vrea ca atunci cand inchid ochii sa nu te mai visez... As vrea sa dispar pur si simplu... Acum ma simt bine si fericita. Insa in urmatoarea secunda apare o amintire cu tine... Te'am sters din viata mea, dar cel mai greu e sa te scot din mintea si inima mea... Visul cu tine se spulbera la fel de usor cum a aparut... Pentru ca esti doar nu vis. Nu esti real. Sau cel putin nu mai esti tu... ''Tu'' pe care il stiam eu. Dar oricum si acel tu pe care il stiam mi'a rupt inima in bacatele care abia le'am mai lipit la loc. Acum pe astea de acum le mai pot lipi oare?
S'a terminat.
Simt cum sangerez pe dinauntru si nu pot controla asta. Simt cum ma pierd...
Ma intreb daca te'a dururt despartirea noastra... Sau poate ca acum ti'e mai bine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu