M'am pierdut iar, desi nu vreau sa recunosc. M'am ascuns de mult, mult timp. Mi'am zis ca ce simt eu trebuie sa ramana in mine, chiar daca nu mai simt nimic. Defapt simt durere si inca ceva. Am zis ca mi'a trecut, am ras si m'am prefacut ca am luat'o de la capat. Am ingropat totul in mine. Acum tot ce am ingropat s'a dezgropat fara aprobarea mea. Oricum depresia nu are nevoie de aprobare...
Da, depresia. De ce sa ma ascund dupa deget? Am crezut ca o sa fie mai bine daca o sa zic ca nu mai am nimic, dar e mai rau. A revenit din nou si ma doare. Ma tem groaznic de tare sa nu imi moara din nou sufletul. Mi'e frica... Frica asta ma pandeste ca o nebuna in lanturi.
Credeam ca n'o sa mai simt niciodata durerea asta acuta, care imi dezintegreaza interiorul. Da' mi'e frica sa nu ma mai ravaseasca si sa nu ma mai distruga complet, ca atunci, lunile trecute. Va trebui sa ma prefac in continuare? Va trebui sa ma prefac atunci cand voi fi langa ea? Vine toamna si toamna mi'o va aduce inapoi. Nu vreau sa o doara ca pe mine ma doare. Nu vreau sa ma mai doara...
As urla sa imi exteriorizez sentimentele, dar nu vreau sa auda si ceilalti ca eu sunt suferinda...
Daca vreau sa ma vindec? Daca mai cred ca o sa ma vindec? Nu mai sper nimic pentru ca de fiecare data cand am avut o speranta, mi'a fost spulberata de nimicuri. Ma las din nou la cheremul timpului, care cica vindeca totul... Nu mai cred in abureala asta, dar alta solutie n'am. Mi'e teama doar de lama ascutita a cutitului care ma va taia nemilos in interior. Ce lama? Ce cutit? Nu stiu, doar simteam nevoia sa scriu asta. Cateodata nu realizez ceea ce scriu, ci doar scriu. Sunt nebuna? Poate. Stiu sigur ca ma scufund din nou unde am mai fost de atatea ori...
Da asa e,uneori suferim atat de mult,incat ne e teama sa ne incredintam sufletul altcuiva,sa spunem tot ce avem,sa ne descarcam....dar ne e atat de teama de cum vor reactiona cei din jurul nostru...si atunci alegem sa stam tot mai mult timp cu suferinta in noi,incat alegem sa ne omoram in interior,sa ne dezintegram sufletul incat sa numai ramana nimic din noi,poate doar sufletul putred.
RăspundețiȘtergereNasol,cum trebuie sa tinem in noi tot calvarul,fara sa spunem nimic nimanui. Cum ne macinam in interiorul nostru. Si vezi ca n-ai nici un ajutor din partea nimanui.
RăspundețiȘtergereSi cel mai greu e sa te chinui sa arati ca ai trecut peste. Toti oamenii din jurul tau s'au saturat sa te vada asa si nu inteleg de ce nu te vindeci odata... Nu inteleg ca vindecarea nu'i programata si ca uneori dureaza groaznic de mult pana sa vina... Si atunci ramai singur, te inchizi in tine, crezand ca asa e mai bine. Cand defapt e rau si de o mie de ori mai dureros.
RăspundețiȘtergere