Monstrul din mine

M'am uitat in oglinda si nu m'am mai recunoscut. Sunt atat de vulnerabila si imi e atat de teama sa nu fiu ranita si sa nu fiu vazuta asa cum sunt defapt. Imi e teama sa nu se vada cat de distrusa sunt pe dinauntru. M'am schimbat atat de mult incat nu ma mai recunosc. M'am pierdut cu totul. De regasit nu cred ca ma mai regasesc. Filozofez pentru ca nu mai inteleg nimic. Nu mai inteleg viata si rostul ei. Inot in cacat. Vorbesc aiurea si ranesc. Pentru ca am fost ranita? Sau pentru ce? Imi bat joc fara sa gandesc. Nu ma mai pot concentra. Imi pierd frumusetea interioara. Pierd tot ce am. Defapt nu, arunc si distrug tot ce am. Obisnuiam sa ma innec in alcool sau sa fumez. Am renuntat la a mai face asa ceva, dar in loc sa devin mai buna am devenit de rahat. Daca m'am pierdut inseamna ca... Nu mai am scapare? Nu mai pot sa repar nimic? Nu mai am rost? Ce inseamna? Nu mai vreau sa mai fac nimic. Nu mai vreau sa mai merg nicaieri. "Mâine va fi frumos, va fi mult mai bine. Azi... e doar azi." Asa sa fie? Nu prea cred. Fiecare zi ma impovareaza mai mult. Fac greseala dupa greseala. As fi vrut sa fie mai usor. Nu inteleg de ce sunt asa. Nu ma inteleg pe mine. Azi e o zi din aia de cacat in care aproape ca imi scuip plamanii, in care zbier de'a dreptul si sper sa nu ma auda nimeni, in care ma simt ca o leguma, in care nu mai am aer si strang atat de tare pumnii incat aproape ca ma ranesc singura. Vorbesc singura, cu voce tare. Tip. Plang de cam jumatate de ora. Ma injur pe mine. Inutila. Inutila. Ma simt atat de inutila si de fraiera... Sunt buna de aruncat. Nu mai sunt eu. Ce am facut cu Andreea?