Insecta

Pe’o banca din parc… Eram prost dispusa. Nimic nu parea ca ar putea sa repare asta. Inca mai sunt prost dispusa, de aia scriu asa.
Mi’am privit mainile si pe una dintre ele se afla o “ganganie: de culoarea lamaii. De obicei indepartez “ganganiile” cu cealalta mana, dar nu si in momentul acela. Ma holbam la ea. Simteam ca in parcul acela, pe banca aceea, pe intreg pamantul eram doar eu si gaza. Eram fascinate sa vad cu cata meticulozitate isi curate antenele, sa’i vad ochii minusculi care parca erau lipiti de restul corpului. Era agila si rapida. Stand acolo si privind’o m’am gandit ca ea are norocul sa calatoreasca oriunde isi doreste, sa stea pe orice deget are chef si sa zboare cand se plictiseste sa “examineze imprejurimile”. Mi s’a parut asa draguta… Asa mica si sensibila… In momentul acela am iubit acea gaza. Oricat de ciudat ar suna. Am simtit ca lucrurile mici si neinsemnate fac viata perfecta. Oricat de imperfecta ar fi viata mea, o simpla gaza a facut’o perfecta pentru 30 de secunde.