Libertate

De foarte mult timp nu am mai avut o zi atat de relaxanta... Pe la pranz, dupa ce am luat masa, m’am urcat frumos pe bicicleta si am pornit in expeditie sper... necunoscut. Singurica, singurica am strabatut un drum neasfaltat si plin de praf, un drum pitoresc si boem care m’a facut sa zambesc si mi’a umplut plamanii cu oxigen si sufletul cu fericire. M’am lasat purtata de vant si de picaturile de ploaie care se izbeau de genunchii si de obrajii mei... Era racoare, o racoare care iti da fiori reci si te face sa simti ca in secunda urmatoare iti vei lua zborul. Libertate…
Intreg campul era acoperit de trifoi cosit, iar intreg aerul era inmiresmat si dulceag. Rotile bicicletei goneau intr’o viteza ametitoare… Eram atat de vrajita de ceea ce se afla in jurul meu incat nu mai tineam cont de timp, de viteza, de mine insumi. In spatele bicicletei se forma praf, mult praf, asemeanea unei cenusi care pluteste… Vantul imi patrundea prin haine si ma gadila placut, iar parul nu’si mai gasea locul…
Nu m’au deranjat deloc vantul puternic si ploaia, ba chiar mi’au placut. Am mers vreo doua ore zambind fara vreun scop anume. Ma simteam libera. singura… Ma simteam ca un vulcan in mijlocul furtunii... Ma simteam stapana lumii “calare” pe’o bicicleta, conducand vantul, apa, cerul...