Ce-o fi cu mine?

Scriu pentru ca nu pot sa zic nimic. Nu am ce sa zic. Am asa multe ganduri in cap, asa multe sentimente, ca nu le pot exterioriza. Nu stiu ce am. O fi ceva tip de suferinta? De depresie? O fi vreun pui de drac ce ma gadila sub piele?
Ma simt obosita, fara vlaga. Vreau doar sa dorm, sa beau si sa scriu. Nici de muzica nu prea mai am chef, iar asta nu e deloc in ordine. As plange, dar n'am lacrimi. Insa imi vine sa plang. Ma simt goala si trista. Mototolita ca o foaie. Gandesc neincetat, dar nu pot reproduce gandurile in cuvinte. In silabe. In sunete. In conversatii. Sunt doar eu si capul meu. In liniste, in intuneric. Eu simt ca e intuneric acolo unde am toate gandurile si framantarile.
De scris pot sa scriu. Si sa citesc. Macar atat.
Am o singura voce in cap: a mea. Bombane intruna, da' nu inteleg ce vrea.
Ma inchid in mine ca n'am ce sa deschid. Nu simt ca am ce deschide ca nici macar nu stiu ce am in mine. O fi un soi de boala. Ca la oamenii nebuni.
Nu stiu cum as vrea sa se comporte cei din jurul meu cu mine. Ca si cu o indracita, ca si cu un copil, ca si cu un ou, ca si cu un om anormal? Comportati-va cum vreti. O sa zic ca nu-mi pasa, cand defapt imi pasa. Sau poate n-o sa zic nimic nimanui, ca asta fac in ultima vreme. Tac si inghit. Sau nici macar nu inghit. Scuip.
Poate ca sunt doar putin absenta. Sau retrasa. Defat nici nu stiu ce si cum sunt. Am repetat asta de cateva ori, deci banuiesc ca s-a inteles. Sunt amortita. Tac, ma uit, gandesc, analizez, ascult, tac, zambesc vag si fortat, tac. Mai rau ca un zombie. As vorbi atatea, da' cand deschid gura realizez ca n'am ce zice. L'as cita pe un tip care zicea "E ceva abstract", da' eu rar cand citez pe cineva. Ma citez pe mine.
Nici dracu' nu imi mai intelege calmul de la suprafata. Doar de la suprafata. Inauntrul meu e o furtuna.