Confesiune in ploaie

Azi e o zi ca oricare alta. Monotona, seaca. Ma simt nelinistita.
Scrisul meu din ultima perioada a fost tare incalcit si a avut sens doar pentru mine. Mi'am propus ca azi sa scriu clar, normal.
Azi ploua si nu duc lipsa nimanui. Probabil ploaia mi'a spalat sufletul de sentimente.
Tot ce imi doresc acum e sa ma plimb pe strazi cu muzica in ureche. Asta sigur ma va linisti si ma va face sa ma simt eu, eu fara masti, eu dezbracata de tot ce'i rau.
Daca ma uit cu atentie pe blog, observ ca aici zac toate sentimentele mele, toate cuvintele care nu au fost spuse. Unele sunt criptate, altele sunt simple si directe.
Sunt o fata ca oricare alta, doar cu mai multe aspiratii. Sunt mai greu de inteles decat oricare alt om. Uneori nici eu nu ma inteleg.
As vrea ca ceilalti sa poata sa imi auda tipetele dinauntrul meu, dar atata timp cat nu'i las n'o sa poata sa auda nimic. Nu intentionat pastrez unele lucruri doar pentru mine, ci asa am fost invatata de mica. "Nu te atasa de nimeni. Fii banala, cuminte." E imposibil asa ceva. N'as mai fi eu daca as urma acest sfat. Cum sa'i ceri unui om sa se schimbe doar pentru a se ridica la standardele tale? Iarta'ma, mama, dar in privinta asta n'o sa te inteleg niciodata.
Mi'am facut acest blog din nevoia de a'mi exterioriza gandurile si pot spune ca am reusit. Blogul acesta e casa mea, sunt bratele care ma asteapta oricand si oricum. Chiar daca e un loc rece, patronat de litere, melodii si imagini, macar aici pot scrie tot ceea ce imi doresc. Nu exista bariere pentru sentimente.
De un an incoace am incercat sa imi gasesc sensul pe acest pamant. N'am reusit. Am incercat sa fug de toate. N'am reusit. Singura mea realizare sta intr'o mana de oameni in care cred si carora le incredintez tot ce am. Respir prin ei. Normal ca imi e frica sa ii pierd, dar asta cred ca inseamna doar ca ii iubesc. Multumesc, Daya, ca ma faci cel mai fericit om doar pentru faptul ca ai aparut in viata mea. Multumesc, Elena, pentru ca ma asculti si ma faci sa simt lucruri frumoase. Multumesc, Roxana, pentru ca tu esti doza mea de ras. Le multumesc si celorlalti. Voi sunteti familia mea.