Eu nu ma tem de intuneric, pentru ca eu sunt insusi intunericul. Nu ma pierd in noapte, ci doar ma simt acasa. Ma simt total straina in lumea asta. Nu pot sa fac parte din multimea agitata care a uitat sa viseze. Nu suport ideea de efemeritate. Nu inteleg de ce avem un val pe ochii mintii si suntem doar niste oribi lasati sa ne jucam un joc despre care nu stim nimic. Nu inteleg de ce am cazut tocmai aici. Nu inteleg de ce nu pot lasa furtuna din mine sa se dezlantuie. Nu inteleg de ce gandesc unele lucruri. Daca cineva mi'ar putea citi gandurile cred ca ar zice ca sunt nebuna.
Pot sa ma fac una cu noaptea in orice secunda. Fara sa ma mai intorc. E nevoie doar de un cutit, o masina, sau niste apa. Dar deja e prea tarziu. In lumea asta am ajuns sa ma agat de niste suflete total diferite de mine. Si pentru ele nu pot pleca inca. Nu le pot parasi si nu mi'ar ajunge vesnicia fara ele. Am nevoie sa raman in nimic pentru a ma desavarsi alaturi de ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu