Azi mergeam pe strada si pentru prima data am observat minele oamenilor: pe fata unei femei vad afisat un rictus; un baietel pasea serios, ca un soldat, cu mana inlantuita in cea a mamei lui; o adolescenta cu machiajul sters arata de parca i'ar fi murit mama (desi cred ca plangea din cauza vreunui cretin); un barbat mergea afectat si se uita permanent in fata.
De ce sunteti asa stresati? De ce nu zambiti? Uitati de tot ce va afecteaza - macar o clipa - si zambiti; viata merge inainte.
E drept ca relatia prin care am trecut m'a schimbat radical, dar imi place cum m'am schimbat. Nu stiu... parca ma simt in sfarsit eu. Interiorizata, dar eu. Am ingropat trecutul si incerc pe zi ce trece sa il omor... Iar acum zambesc. E totusi minunat ca gasesc motive sa zambesc, e minunat ca am trecut mai departe.
Am si eu o viata si am dreptul sa ma bucur de ea si sa o traiesc cum vreau...
I'm Ok now...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu