- Pai nucile sunt ca oamenii!
- Cum adica?
- Pai unele nuci sunt mai ''handicapate'' (ce ciudat mi s'a parut ca suna acel ''handicapate''), unele se deschid foarte usor si poti scoate imediat samburii din ele, unele se deschid foarte greu... La fel ca oamenii.
Dar vezi tu, eram doar o pustoaica atunci cand mi s'a spus asta si al dracu'... n'am inteles nimic! Abia azi mi se deschid ochii. Pana acum am trait in bezna totala.
Si ce morala are pana la urma faza cu nuca? Faptul ca oamenii se pot inchide inauntrul lor si doar cu forta ii mai poti ''deschide''. La fel cum am facut si eu.
Acum cand scriu ceea ce simt ''iese din mine'' ceva cat decat frumos, dar cand vorbesc nu ma pot exprima, sau nu vreau sa ma exprim. Sunt atat de rece... Atat de distanta... Atat de demonica... Atat de nebuna... Atat de neinteles...
Hai ca nu'i greu, bai... Sunt doar o nuca mai incapatanata. Iar daca eu vreau sa nu ma deschid, nu ma deschid.
Ghici cui dedic tot ce am scris pana acum? Mamei. Celei care m'a facut sa simt ca viata e un iad. Celei pe care o urasc pentru ceea ce a facut din mine. Dar totusi... celei care m'a nascut si are grija de mine.
Dar nu te stresa, mama. Intr'o zi vei ramane fara mine. Vei fi fericita atunci?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu