Urasc sa'mi simt patul gol in iernile reci. Urasc faptul ca unele persoane nu au incredere in ceea ce zic. Urasc momentele cand unii imi spun ca sunt nebuna (la propriu). Urasc ochii verzi. Urasc varza. Urasc sa mi se spuna ca eu nu pot fi sensibila si ca nu pot sa plang (Chiar vreti sa plang in fata voastra si sa va arat cat de slaba de inger pot fi?!). Urasc faptul ca nimeni nu lupta pentru mine. Urasc oamenii cu zeci de fete. Urasc adultii care pretind ca stiu totul. Urasc momentele cand imi doresc sa apara o gaura de nicaieri si sa ma inghita cu totul.
Urasc sa iubesc, dar iubesc sa urasc.
In ultima vreme imi urasc viata. Urasc tot ceea ce ma inconjoara. Uneori vreau sa fiu pur si simplu singura. Doar eu cu mine...
Insa dupa aceea realizez ca am nevoie de persoanele pe care le iubesc... Si pe care nu vreau sa le pierd. Insa... se intampla ca acele persoane sa nu fie aici pentru mine. Si asta doare cel mai mult.