Ganduri care mocnesc

Deci... O postare scurt si la obiect. Necenzurata.
Asa imi vine sa trimit pe toata lumea de unde a venit... Adica nu pe toata lumea. Exista si mici exceptii. De ce dracu` lumea devine tot mai curva pe zi ce trece? Nu spun asta fiindca cineva mi`ar fi facut rau in momentul asta sau pentru ca sunt suparata, spun asta pentru ca asta simt. Sunt doar ganduri de la miezul... diminetii. Pana mea ca pur si simplu ascult rock si imi vine sa ii bag pe toti in pula mea. Pe care oricum nu o detin. Dar e o vorba si asta. O vorba ''a la usa cortului''.
Am nervi asta e clar. Si nici eu nu inteleg de ce. Aaa.. probabil pentru ca imi urasc parintii. Da. Poate. Imi urasc viata. Si nici nu m`am nascut in locul potrivit. Hai sictir in pula mea!! Damn.
Bun... deci mi`ar prinde bine o ciocolata, o cafea sau o tigara sau ceva care pur si simplu sa ma calmeze. Sunt un stres si jumatate. Ha ha.

Zilele astea am dat peste un baiat pur si simplu minunat. Un baiat cu o voce calda si blanda, cu niste ochi albastri superbi in care te pierzi, cu niste gropite adorabile in obraji... Un baiat care tine la mine. Dar uite ca pula mea sunt confuza. Nu mai stiu pe ce lume traiesc. Adica la naiba! Daca cineva tine la mine si ma face sa zambesc de ce sa nu fiu cu el? Aaaa.. defapt cum sa il las eu pe ``iubirea vietii mele`` care mi`a facut zile negre? Nuuuu. Nici gand. Mai bine continui sa visez ca o proasta cand stiu prea bine ca visele nu devin realitate. Fuck off!!
Si acum o ''cugetare'' de final... Tocmai ascult o melodie de la Paramore care imi place foarte mult. Adica imi plac versurile astea: `` Keep your feet on the ground when youre head`s in the clouds`` , ``Well you built up a world of magic because your real life is tragic``. Deci.. sa analizez aceste versuri. La primul vers ... Sa nu mai visez atata. Si chiar daca visez sa raman cu capul pe umeri. Sa nu ma pierd in extazul adolescentei. Fiindca daca ma pierd odata sunt pierduta de tot. Stiu eu ce zic. La versul al doilea ... Mi`am creat o viata magica pentru ca adevarata mea viata este tragica. Si asta e adevarat. Prin virtualitate ma simt EU. Nu imi mai este frica de nimic, pot sa imi permit sa fiu nebuna, pot sa rad cand am chef, sa injur pe cine am chef... De ce nu le fac pe toate astea real? Nu stiu. Probabil pentru ca in mine mocneste frica. Si frica asta tot blestematii de parinti mi`au impus`o. Cum naiba sa`i iubesc?? Si`au batut joc de viata mea si mi`au impus niste idei de copil tembel. Dar nu o sa mai fie la fel. Nu o sa imi mai fie frica de nimic. Nu o sa imi mai fie frica sa fiu eu. Sunt independenta si rebela. Si nu imi mai pasa de nimeni. Punct.