Trying to exorcize the past...

Sunt 100% calma.
Azi mergeam pe strada si pentru prima data am observat minele oamenilor: pe fata unei femei vad afisat un rictus; un baietel pasea serios, ca un soldat, cu mana inlantuita in cea a mamei lui; o adolescenta cu machiajul sters arata de parca i'ar fi murit mama (desi cred ca plangea din cauza vreunui cretin); un barbat mergea afectat si se uita permanent in fata.
De ce sunteti asa stresati? De ce nu zambiti? Uitati de tot ce va afecteaza - macar o clipa - si zambiti; viata merge inainte.
E drept ca relatia prin care am trecut m'a schimbat radical, dar imi place cum m'am schimbat. Nu stiu... parca ma simt in sfarsit eu. Interiorizata, dar eu. Am ingropat trecutul si incerc pe zi ce trece sa il omor... Iar acum zambesc. E totusi minunat ca gasesc motive sa zambesc, e minunat ca am trecut mai departe.
Am si eu o viata si am dreptul sa ma bucur de ea si sa o traiesc cum vreau...
I'm Ok now...

I'm so sick

Se petrec atat de multe inauntrul meu incat nici nu stiu exact cum sa scriu ce anume se petrece. Simt ura, multa ura, ma simt satula de tot rahatul din jurul meu, dar simt si durere care ma macina.
Hmmm... Poate e doar e depresie stupida. O fi ea depresie stupida, insa e putin ciudat ca in tren sa'mi bag castile in urechi si sa ascult o melodie care mi se parea mult prea violenta pentru mine. E putin ciudat ca imediat dupa aceea sa incep sa plang si sa simt nevoia sa urlu de durere. Imi doream ca trenul sa nu se mai opreasca, sa nu mai ajung acasa, sa nu ma mai duc niciodata la scoala, sa nu mai ies niciodata din trenul acela; imi doream ca ''sora mea'' sa fie si ea pe acolo.
Poate doar m'am descarcat. Poate...

Nimeni.

Nimeni nu stie sa zambesca mereu. Nimeni nu stie cate lacrimi au cazut cand nimeni nu te-a vazut. Nimeni nu stie sa aduca un rasarit de soare in inimile tuturor doar cu un suras. Nimeni nu stie unde povestea ta se incheie. Nimeni nu stie cat de minunat e sufletul tau. Nimeni nu stie sa fie… ca tine.
Nimeni nu stie ca viata ta nu e chiar atat de roz. Nimeni nu stie ca te ranesti usor. Nimeni nu stie ca tu iti ascunzi suferinta. Nimeni nu stie sa te pretuiasca. Nimeni nu stie sa fie… ca tine.
Nimeni nu stie ritmul inimii tale. Nimeni nu stie cum e sa sfarsesti in intuneric. Nimeni nu stie cum e sa ai foc inauntrul tau. Nimeni nu stie fiecare stralucire din ochii tai. Nimeni nu stie cate lacrimi s-au topit pe buzele tale. Nimeni nu stie sa fie… ca tine.
Nimeni nu stie de cate ori ai cazut la pamant, dar te-ai ridicat, ai renascut din cenusa. Nimeni nu stie de cate ori ai simtit nevoia sa fii consolata dar nu a fost nimeni langa tine. Nimeni nu stie sa fie deosebita, asa cum esti tu. Nimeni nu stie sa fie… ca tine.

Urasc sa'mi simt patul gol in iernile reci. Urasc faptul ca unele persoane nu au incredere in ceea ce zic. Urasc momentele cand unii imi spun ca sunt nebuna (la propriu). Urasc ochii verzi. Urasc varza. Urasc sa mi se spuna ca eu nu pot fi sensibila si ca nu pot sa plang (Chiar vreti sa plang in fata voastra si sa va arat cat de slaba de inger pot fi?!). Urasc faptul ca nimeni nu lupta pentru mine. Urasc oamenii cu zeci de fete. Urasc adultii care pretind ca stiu totul. Urasc momentele cand imi doresc sa apara o gaura de nicaieri si sa ma inghita cu totul.
Urasc sa iubesc, dar iubesc sa urasc.
In ultima vreme imi urasc viata. Urasc tot ceea ce ma inconjoara. Uneori vreau sa fiu pur si simplu singura. Doar eu cu mine...
Insa dupa aceea realizez ca am nevoie de persoanele pe care le iubesc... Si pe care nu vreau sa le pierd. Insa... se intampla ca acele persoane sa nu fie aici pentru mine. Si asta doare cel mai mult.

Same shit. Different day.

- Mami... da' unele nuci nu le pot desface. Unele le desfac asa usor, dar cu celelalte ma chinui o gramada si abia le desfac...
- Pai nucile sunt ca oamenii!
- Cum adica?
- Pai unele nuci sunt mai ''handicapate'' (ce ciudat mi s'a parut ca suna acel ''handicapate''), unele se deschid foarte usor si poti scoate imediat samburii din ele, unele se deschid foarte greu... La fel ca oamenii.

Dar vezi tu, eram doar o pustoaica atunci cand mi s'a spus asta si al dracu'... n'am inteles nimic! Abia azi mi se deschid ochii. Pana acum am trait in bezna totala.
Si ce morala are pana la urma faza cu nuca? Faptul ca oamenii se pot inchide inauntrul lor si doar cu forta ii mai poti ''deschide''. La fel cum am facut si eu.
Acum cand scriu ceea ce simt ''iese din mine'' ceva cat decat frumos, dar cand vorbesc nu ma pot exprima, sau nu vreau sa ma exprim. Sunt atat de rece... Atat de distanta... Atat de demonica... Atat de nebuna... Atat de neinteles...
Hai ca nu'i greu, bai... Sunt doar o nuca mai incapatanata. Iar daca eu vreau sa nu ma deschid, nu ma deschid.
Ghici cui dedic tot ce am scris pana acum? Mamei. Celei care m'a facut sa simt ca viata e un iad. Celei pe care o urasc pentru ceea ce a facut din mine. Dar totusi... celei care m'a nascut si are grija de mine.
Dar nu te stresa, mama. Intr'o zi vei ramane fara mine. Vei fi fericita atunci?

It makes me wanna die...

Am nevoie de un impuls ca sa imi traiesc viata in continuare si sa nu ma mai afecteze nimic. Sa nu ma mai afecteze lipsa ta.
Simt un gol imens in lumea mea. Lipseste ceva… Simt asta.
Nu mai am cui spune ’’te iubesc’’, ‘’blegule’’ etc.
Nu mai vreau pe nimeni si nimic. Nu mai vreau sa fiu ranita.
Simt cum ma inunda durerea, dar nu pot sa vars nici macar o lacrima. Ma doare prea tare, dar pur si simplu nu imi pot exterioriza durerea inca…
Se intampla ceva ciudat cu mine.
Doamne si simt atat de vie durerea... Simt cum sangerez si cum ma doare de fiecare data cand ma misc. E nevoie doar un deget sa imi misc si ma doare inauntru. Ma doare existenta mea pe care o vad fara folos.
Stii... ma gandesc ca intr'o perioada chiar m'am simtit bine ca am facut asta. Acea perioada a trecut.
De ce mi'e dor? In mare parte de nimic. In mica parte... nu exista in mica parte! Of, pur si simplu nu are rost sa repet acelasi rahat. De aia prefer sa nu'mi fie dor de nimic.

Da'mi un vis, pentru ca realitatea ma ucide...

Singura si goala pe dinauntru... Joc un rol: ma prefac ca mi'e bine.
As vrea sa pot da timpul inapoi... Sa sterg noaptea aia din viata mea... As vrea ca atunci cand inchid ochii sa nu te mai visez... As vrea sa dispar pur si simplu... Acum ma simt bine si fericita. Insa in urmatoarea secunda apare o amintire cu tine... Te'am sters din viata mea, dar cel mai greu e sa te scot din mintea si inima mea... Visul cu tine se spulbera la fel de usor cum a aparut... Pentru ca esti doar nu vis. Nu esti real. Sau cel putin nu mai esti tu... ''Tu'' pe care il stiam eu. Dar oricum si acel tu pe care il stiam mi'a rupt inima in bacatele care abia le'am mai lipit la loc. Acum pe astea de acum le mai pot lipi oare?
S'a terminat.
Simt cum sangerez pe dinauntru si nu pot controla asta. Simt cum ma pierd...
Ma intreb daca te'a dururt despartirea noastra... Sau poate ca acum ti'e mai bine.

I miss you so much.... I'm so lost without you... Where the fuck are you? =((

What can I do when the only one who can make me stop crying is the one who made me cry?

I don't miss you, I miss the person I thought you are.

I love walking in the rain because no one knows I'm crying.

I'm not supposed to love you. I'm not supposed to care. I'm not supposed to live my life wishing you are here. I'm not supposed to wonder where are you or what you do. I'm sorry I can't help it because I'm in love with you.

It hurts to breathe because every breath I take proves I can't live without you.

The greatest pain that comes from love is loving someone you can never have.

My heart longs for you, my soul dies for you, my eyes cry for you, my empty arms reach out for you.

Trying to forget someone you love is like trying to remember someone you never met.