Sunt intr'o camera luminata cu intuneric, unde poti sa tai linistea cu toporul. Afara, cerul, copil cu pistrui de stele, oglindeste intunericul sufletului meu. Intunericul mi'e tata, singuratatea mi'e mama. Singuratatea a ajuns sa imi fie comoda. Ma temeam de singuratae, acum ma afund resemnata in ea. Ma simt atat de eu cand sunt singura... In momentele alea toti demonii si toti ingerii din mine ies si se plimba linistiti in jurul meu. Si imi povestesc, imi povestesc multe si apoi pleaca si ma lasa sa fiu doar eu cu mine. Ma simt confortabil in vidul acela care se deschide in jurul meu.
Ce rost au toate lucrurile din lumea asta? Am gustat toate placerile si mi s'a facut greata de ele. Am iubit, dar acum pot doar sa urasc si sa sangerez pe dinauntru. Iubirea mi'e straina. Iubirea e ca individul imbracat in negru din capatul strazii care sta toata ziua in casa si nici nu ma mai saluta cand ma vede. Iubirea e ca un fulger: a aparut de niciunde, m'a impresionat si a disparut brusc.
Ce rost mai au toate cand am un suflet rece? De ce mai bantui printre oameni, lipsita de sentimente si de caldura? Nici moartea nu mi se mai pare atragatoare, ca simt ca prin moarte n'o sa castig nimic. Cred ca existenta de dupa viata e searbada. Nu cred in rai sau iad. Cred in neant, in spanzurarea sufletului nicaieri, plutind liber. Nu mai vreau asta. Vreau sa ma agat in continuare de muritorii care imi aduc shot'uri de fericire.
Nimic nu mai e suficient si nu ma mai satisface. Sec. Prea sec. Doar iluzii.
Timpul are aripi de plumb. Timpul e sedat. Zilele imi par ani si imi pierd rabdarea. De ce mi'o pierd? Pentru ca sunt satula de lancezeala in care zac fara rost.
Asculta'ma. Simte'ma. Pipaie'mi sufletul, dar incet, sa nu'l frangi de tot. Ma chinui sa imi resuscitez sentimentele, dar nu'mi iese. Fericirea de la suprafata e doar un placebo. Eu nu sunt capabila sa mai simt ceva. S'a stins o parte din mine.
as vrea sa te pot sfatui cu ceva, insa ma tem ca nu pot. sentimentele tale nu stiu... pur si simplu cand citesc ce scrii, ma cuprinde un sentiment ciudat, hmm, nu ar mai trebui sa suferi din cauza lui. dar precum am zis , nu stiu cine esti sau prin ce ai trecut. dar pari sa ai un suflet bland si bun. sa nu iti pierzi speranta in oameni. sa stii ca mai este si o luminita la capatul tunelului.
RăspundețiȘtergereeu sincera sa fiu.. am avut noroc. am descoperit luminita si incerc acum sa o pastrez si sa o fac din ce in ce mai puternica si mai stralucitoare. sper sa nu mi scape :P
oh... sper ca ai inteles ceva din ce am vrut sa spun :)))
Am inteles totul, nu'ti face griji :))
ȘtergereSufletul meu a fost bland si bun, acum nu mi'l mai gasesc. Cred in oameni, dar de multe ori imi sunt inselate asteptarile. Am nevoie sa imi fie dat totul sau nimic, nu bucati, si alea date parca din sila.
Mi'e cam imposibil sa nu mai sufar din cauza lui pentru ca el a fost primul si singurul barbat pe care l'am iubit. Si acum pur si simplu nu pot sa'l uit, nu pot sa scap de el. El nu'mi vorbeste, dar e permanent prezent in mine.
Cred ca am nevoie doar de timp, dar oare cat timp? A trecut destul de mult timp de cand sunt asa...