E noapte inspre zi. Am avut parte (si inca mai am) de o noapte neagra.
Incerc sa fug de toate gandurile care ma pandesc, incerc sa dorm, incerc sa uit, incerc sa nu imi pese.
Eram in stare sa te ascult o zi intreaga, dar tu nu vrei asta. Ce mai vrei tu?
Am observat ca nu merita sa depui efort pentru nimeni. O sa ajungi doar bataie de joc pentru cei care stiu sa profite.
E vara. Vad pe geam doi, trei copaci care taie cerul senin, de un albastru din ce in ce mai deschis.
Vreau doar sa fiu iubita si inteleasa. Din cate am vazut, nu e posibil asa ceva. E greu sa intelegi un suflet complicat, innegrit, ca al meu.
Nu mi se pare corect ca eu sa dau totul si sa primesc ori jumatati de masura, ori nimic. Oare o sa mai fiu ranita? Din nou? De atatea ori? Cand o sa se opreasca asta?
Sufletul meu nu mai intelege nimic. Stiu ca si tu, si tu, si tu, ai simtit asta, la fel de acut ca mine.
Atunci cand inchid ochii simt raceala si singuratate. Nu sunt prea coerenta pentru ca simt ca imi cedeaza corpul. Sufletul mi'a cedat demult.
Scriu cu ultimele colturi ale sufletului meu. Scriu cu ce a mai ramas.
Mintea mi'e undeva departe, iar fericirea a fugit din nou de mine. M'am agatat din nou aiurea de cine nu trebuie. Si... si... amintirea ta ma sufoca...
Imi doresc doar sa imi imbib gandurile in alcool si sa mi le pierd de tot. Nu mai am nevoie de ele. Nu mai am nevoie de asa ceva... Am nevoie de ceva ce nu am mai simtit demult. Si simt ca cersind afectiune de la prieteni etc. par penibila si disperata.
Scriu cu ochii injectati si cu inima taiata in bucati si calcata in picioare.
E jenant, ma plang prea mult. Dar... nu stiu ce sa mai fac. E prea tarziu, e prea negru, e prea departe... E prea... fara folos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu