Scriu cu sufletul, actionez cu sufletul, respir cu sufletul. Orice gest de'al meu e o vibrare a sufletului, o respiratie si o zbatere de exprimare. O sete de libertate.
Sufletul meu e altfel. E inchis intr'o cochilie de carne, oase, sange. Bate cu putere in cochilie, ca sa fie lasat sa iasa. In unele momente pluteste undeva in cochilie si pare de negasit, cand defapt e foarte prezent. Isi baga ghearele in cochilie si trage de ce apuca. Uneori e in echilibru. Alteori e insetat de viata si raneste cochilia. Alteori e ca un copil nebun ce vrea sa prinda soarele si sa il inchida intr'o cutie. Sufletul nu stie ca soarele, stelele, lumea intreaga si inca ceva sunt deja inchise in el. Ard mocnit si asteapta sa fie vazute, simtite.
In momentele in care ma simt absenta, sufletul isi face cel mai bine loc in mine. Sufletul meu e altfel.
Nu am vazut nimic mai perfect decat contururile firului de iarba.
:O wow deci fara cuvinte. bravo.
RăspundețiȘtergere