Stii sentimentul ala in care sufletul iti e in descompunere? Si trupul se descompune si el incet, din cauza durerii interioare. In interiorul tau se afla doar intuneric. Toate organele alea micute si vii stau in bezna totala. Si atunci sufletul e si el in bezna? Da, e.
Mi'e dor de zilele in care hoinaream prin cafenele. Mi'e dor de gustul cofeinei si de romul care mi se imbiba in limba. Mi'e dor de starea de echilibru interior si de mi-se-rupe. Mi'e dor de zilele de scoala in care ajungeam doar la a doua ora si ma uitam pe pereti si ascultam muzica in toate orele si in pauze ma cocotam pe jumatate din scaunul Elenei doar de dragul de a sta in preajma ei. Mi'e dor sa mai dorm in orele de latina, sa ignor profa de franceza, sa citesc in orele de sociologie, sa rad ca apucata in orele de economie cu Roxy, sa numar punctele negre de pe tavan la geografie, sa nu reusesc sa scriu tot la istorie... Imi aduc cu drag aminte cand stateam cat mai mult posibil langa Elena si ea nu cred ca isi dadea seama ca eu faceam orice, absolut orice, sa o aud vorbind si sa stiu ca e langa mine.
Au trecut multe luni de cand m'am separat de anumite persoane si, desi n'are trebui, inca ma mai doare. Inca mai am venin in sange si nu stiu cum sa scap de el. Ce pot sa mai zic? Poate... poate intr'o alta viata o sa fiu fericita si o sa am si eu pe cineva care o sa ma merite. Nu zic ca sunt eu stiu ce specimen extraordinar si nu ma merita nimeni, dar in ultima vreme nu imi mai doresc chiar pe oricine alaturi de mine. M'am ars, m'am saturat. Poate ca o sa fie bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu