Viata mea e un fir de ata. Poti sa tragi de ea inspre tine, poti sa o arunci, dar doar TU poti sa o tai.
Imi simt sufletul ingreunat, ca si cum ar fi din fier si corpul meu din apa. Fierul se lasa in jos, in apa, si se ineaca. Ma apasa atat de tare incat e prea dureros. Daca o sa rezist? Se poate sa.. da.
Timpul. Unora timpul le face bine, mie imi face rau. Imi inegreste sufletul. Fac tot felul de gesturi si lucruri disperate ca sa nu trebuiasca sa ma afund in timp. Timpul departe de cineva ma sufoca, ma intristeaza, ma macina si ma arunca mai stricata decat inainte.
O sa te duc acasa, o sa fac o lume in care nu o sa mai existe decat tu si eu. O sa te duc nicaieri si o sa te fac sa zambesti. Ma lasi? Hai, te rog... A mia oara te rog...
Totul incepe si se termina cu tine. Nu mai poate fi altfel, si daca as vrea.
Poate ca e ceva in neregula cu mine de ma atasez asa de usor si apoi stric totul.
Nu imi mai simt corpul. Nu mai am nici puterea sa scot cuvinte pe gura. Gandurile mi se amesteca si se razboiesc.
Am trecut limita.
Imi place sa cred ca imi voi reveni, ca e ceva trecator.
Ma inconjoara intunericul si ma complac in el. Las timpul sa ma distruga.
Viata mea se opreste la tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu