Miss ma` girl...

Azi dimineata cand am fost la Mc in loc sa fiu la ora m’am gandit la ceva… Stand langa Manfred am realizat cat de bun poate fi baiatul asta si ce viata de rahat are. Mai e drept ceva in lumea asta? Parintii lui au divortat, la fel ca si parintii Roxei mele… Dar uite ca ai mei nu divorteaza si’mi ofera tot ce vreau si tot nu sunt multuminta. Ei bine nu chiar tot ce vreau. Sunt chiar foarte imposibili. Dar totusi… Imi dau mancare, imi spala hainele, imi cumpara haine, imi ofera un loc unde sa dorm, m’au lasat sa ma duc la un liceu bun… Dar eu vreau prea multe. Si cred ca ma intind mai mult decat mi’e plapuma.
Imi intorc viata pe toate fetele… Si nu inteleg de ce (ma) plang atat… Chiar asa de greu imi e?? Nu mai rezist?? Nu se poate sa nu mai rezist.
Poate faza e doar ca azi nu am vorbit cu Roxa. Fiindca daca vorbeam ma simteam mult mai bine. Pfff…

Lost inside my world...

E a doua oara cand scriu asta deoarece prima oara am sters din gresala totul… Cat de incapabila pot fi!!!
Tocmai am fumat o tigara… Si in timp ce fumam mi’au venit in minte niste chestii… La scoala, in ora de dirigentie, in timp ce diru’ palavragea verzi si uscate am aruncat o privire prin clasa si am realizat ca nu am prieteni apropiati acolo.. Adica o am pe Elena… Si pe Andreea… Si pe Raluca… Si pe Bianca… Dar nah… Nu stiu ce sa zic… Elena e cea mai apropiata dar totusi cand vorbesc cu ea nu ii pot spune tot ceea ce simt, ce gandesc sau ce fac. Am unele retineri… Iar fata de prieteni nu trebuie sa ai retineri…
Apoi aproape mi’a venit sa plang cand mi’am adus aminte de cealalta Andreea pe care o cunosc de’o viata… O zapacita la care tin enorm si pentru care as face orice… Dar faza e ca am niste fixuri… Fixuri de a fi SINGURA cea mai buna prietena… Iar pentru ea… Nu cred ca am sanse sa fiu… Si cealalta zapacita… Roxana. Insa pe ea nu o cunosc real… Si mi’e ciuda… Mi’e ciuda cand vad cat sufera fata asta si nu pot face nimic sa o ajut… Mi’e ciuda ca nu sunt din acelasi oras cu ea… Ca nu o sa o vad niciodata… Mi’e foarte ciuda.
Deci pana la urma care’i treaba? Eu nu am prieteni sau ce? Nu mai inteleg. Nu am pe nimeni pe care sa pot suna la orice ora sa’i zic: “ Vai ce trista ma simt, imi vine sa plang… Fa`ma sa rad…” Iar ea sa’mi spuna: “Spune’mi ce s’a intamplat…” ???
Mi’e ataaat de dor de generala. Mi’e dor de vechea “eu”.
De ce s’au schimbat atatea? Pfff……
Imi vine sa zbier cat pot si sa sparg casa. Dar ma resemnez si ma duc sa mai fumez inca o tigara…

Confuzie

Stau si ma uit la tavan. Pur si simplu stau ca o proasta… Cert e ca nu regret ce am facut, adica habar n’am… E prea dezordine in capul meu acum… Ma gandesc ca nu am realizat pana acum cum e sa’ti bati joc de sentimentele cuiva si apoi sa regreti… Sa vrei sa indrepti totul… Dar sa fie prea tarziu deoarece deja ai pierdut acea persoana… Pfff.. Asta simt eu acum… In timp ce ascult Cascada – Everytime we touch ma gandesc la ziua de ieri si la ziua de azi… Si Doamne… Uneori mi se pare ca am facut o prostie…. Nici eu nu mai stiu... Dar daca indradevar nu simt nimic pentru el atunci de ce am avut un zambet imens ieri? Si de ce acum sunt trista si nu inteleg de ce fac tampenii?... De ce imi vine sa plang? De ce imi amintesc mirosul pielii lui? De ce imi e dor sa`mi port mainile prin parul lui? Damn… Numai aiureli am in cap… Fac greseli una dupa alta si totusi nu inteleg de ce…
Imi vine sa fug, sa urlu, dar stau pironita in fata calculatorului… Oricat de bine sau de rau ar fi ce am facut, nu’mi pasa… Pentru ca nu regret nici o secunda… Dar… Dar… Sunt confuza pentru ca de data asta nu mai stiu ce vreau… In ultimele saptamani m’am temut mereu de faptul ca sunt singura… Si am tot incercat sa ies cumva din starea asta de agonie… Oare am reusit? E irelevant…Pentru ca nu conteaza.

When you're gone...

Zilele astea am simtit ca am nevoie de el. Dar acel el e prea departe… Si nu ii pot atinge nici macar varfurile degetelor… Si stau si ma gandesc ca nu il pot uita deloc oricat as incerca. Ceva inauntrul meu, nu stiu ce, tine ca si cu dintii de amintirea lui… De vocea lui… Mai ales de vocea lui… Voce pe care nu am mai auzit`o de atata timp… Vocea pe care o iubesc, pe care o ador… Cea mai frumoasa voce din lume… De ce nu m’a invatat cum e sa fiu singura? Cum sa resist o zi fara el… O zi in care sa incerc din rasputeri sa nu ma plictisesc, o zi in care sa zambesc non-stop… Sa incerc… Dar sa nu reusesc. Am observat ca nu mai sunt aceeasi fata plina de viata, aceeasi fata glumeata si dulce… Sunt diferita. Foarte diferita.
Orice fac imi aminteste de el, imi aminteste de acea vara si de acel 9 Septembrie si imi spune ca am fost facuti unul pentru altul si ca nu pot sa respir fara el. Nu stiu… Chiar nu mai stiu… Deocamdata raman doar cu lacrimile mele si cu melodiile triste pe care le ascult, si astept…Astept… Astept zambetul pe care am cam uitat sa`l schitez….

Cretin!! Cretin!! Cretin!!!

Bai ce ma enerveaza persoanele care ma sacaie. Ma enerveaza la culme. Sa stea non-stop `` in curu``` meu si sa ma critice, sa ma intrebe ce fac, cu cine vorbesc, ce fut... Bagami`as pula da` ce naiba esti tu? Detectiv? Ce`ti pasa tie ce fac eu? Fac ce vreau, iubesc pe cine vreau, ma doare in cur de tine. Dumnezeule, cum ai putut da asemenea specimene pe pamant? Buna era vorba aia: Romanie ce te hului! Cum naiba sa nu ma enervez? Daca tu ma bati la cap si nu te mai opresti... Deja nu mai suport. La naiba!! Am nevoie de o tigara...

Inceput de toamna...

Ce am spus in ultima postare... Forget it! It was only bullshat! :)

Azi e 9 septembrie. Cea mai frumoasa zi din an.. Stiu eu de ce. Love is in the air...

Ganduri care mocnesc

Deci... O postare scurt si la obiect. Necenzurata.
Asa imi vine sa trimit pe toata lumea de unde a venit... Adica nu pe toata lumea. Exista si mici exceptii. De ce dracu` lumea devine tot mai curva pe zi ce trece? Nu spun asta fiindca cineva mi`ar fi facut rau in momentul asta sau pentru ca sunt suparata, spun asta pentru ca asta simt. Sunt doar ganduri de la miezul... diminetii. Pana mea ca pur si simplu ascult rock si imi vine sa ii bag pe toti in pula mea. Pe care oricum nu o detin. Dar e o vorba si asta. O vorba ''a la usa cortului''.
Am nervi asta e clar. Si nici eu nu inteleg de ce. Aaa.. probabil pentru ca imi urasc parintii. Da. Poate. Imi urasc viata. Si nici nu m`am nascut in locul potrivit. Hai sictir in pula mea!! Damn.
Bun... deci mi`ar prinde bine o ciocolata, o cafea sau o tigara sau ceva care pur si simplu sa ma calmeze. Sunt un stres si jumatate. Ha ha.

Zilele astea am dat peste un baiat pur si simplu minunat. Un baiat cu o voce calda si blanda, cu niste ochi albastri superbi in care te pierzi, cu niste gropite adorabile in obraji... Un baiat care tine la mine. Dar uite ca pula mea sunt confuza. Nu mai stiu pe ce lume traiesc. Adica la naiba! Daca cineva tine la mine si ma face sa zambesc de ce sa nu fiu cu el? Aaaa.. defapt cum sa il las eu pe ``iubirea vietii mele`` care mi`a facut zile negre? Nuuuu. Nici gand. Mai bine continui sa visez ca o proasta cand stiu prea bine ca visele nu devin realitate. Fuck off!!
Si acum o ''cugetare'' de final... Tocmai ascult o melodie de la Paramore care imi place foarte mult. Adica imi plac versurile astea: `` Keep your feet on the ground when youre head`s in the clouds`` , ``Well you built up a world of magic because your real life is tragic``. Deci.. sa analizez aceste versuri. La primul vers ... Sa nu mai visez atata. Si chiar daca visez sa raman cu capul pe umeri. Sa nu ma pierd in extazul adolescentei. Fiindca daca ma pierd odata sunt pierduta de tot. Stiu eu ce zic. La versul al doilea ... Mi`am creat o viata magica pentru ca adevarata mea viata este tragica. Si asta e adevarat. Prin virtualitate ma simt EU. Nu imi mai este frica de nimic, pot sa imi permit sa fiu nebuna, pot sa rad cand am chef, sa injur pe cine am chef... De ce nu le fac pe toate astea real? Nu stiu. Probabil pentru ca in mine mocneste frica. Si frica asta tot blestematii de parinti mi`au impus`o. Cum naiba sa`i iubesc?? Si`au batut joc de viata mea si mi`au impus niste idei de copil tembel. Dar nu o sa mai fie la fel. Nu o sa imi mai fie frica de nimic. Nu o sa imi mai fie frica sa fiu eu. Sunt independenta si rebela. Si nu imi mai pasa de nimeni. Punct.