duminică, 24 noiembrie 2013


Te mai plângi tu că dacă te-aș vedea nemachiată, ieșind din duș, după o zi grea etc, nu aș mai crede că ești frumoasă. Te înșeli. Te înșeli amarnic. Pentru mine o să fii întotdeauna frumoasă, orice ai face. Nu uita că pentru mine contează mai mult sufletul decât corpul, iar tu ai cel mai frumos suflet pe care l-am văzut vreodată. Nu uita că sufletul meu l-a atins pe al tău, a făcut și dragoste cu el... De s-ar fi întâmplat și în afara sufletului... Oricum, îmi ajunge să te îmbrățișez, să te sărut, să te mângâi, să te am lângă mine... (Nu mi s-a mai întâmplat vreodată să îmi ajungă doar aceste lucruri, să nu fiu disperată să trec la următorul pas. Sufletul meu nu a mai reușit până acum să mângâie alt suflet doar prin atingeri ale mâinilor.)

Știi că uneori mă tem că nu sunt suficient de bună pentru tine? Că tu meriți ceva mai bun? Poate pentru că te iubesc atât de mult... Aș muri pentru tine. I-am spus cuiva, nu mai rețin cui, că mă tem că tu meriți ceva mai bun, iar acea persoană mi-a spus: ”Nu. Ea te merită pe TINE!”.

vineri, 22 noiembrie 2013

Noapte alba

Sunt bolnavă de tine.

Mirosul tău din ziua aia... aș vrea să îl simt din nou, aș vrea să intre în mine și să nu mai iasă vreodată. Nu te-am considerat niciodată o greșeală. Nu am considerat că ce s-a întâmplat între noi a fost într-un moment de slăbiciune. Dimpotrivă. Ai fost declicul acela care a adus culori în lumea mea alb-negru. Atunci când ți-am atins prima dată mâna, mai mult din instinct, și ți-am simțit moliciunea pielii, în mine a înflorit un trandafir.

Trandafirul acela are și spini. Spini care mă împung atunci când ești departe... Spini care mă împung acum. Am ascultat o afurisită de melodie și am început să plâng de dorul tău. Nu te-am mai atins de atâta vreme... Vreau să fii aici, lângă mine, în casa mea, în camera mea, pe scaunul meu, în patul meu, în brațele mele, în mine, lângă mine. Uneori mă doare atât de tare că nu te am fizic... Nici măcar nu pot descrie în cuvinte.

I caught myself crying...

Mor încet de dorul tău. Sper că peste câteva ore, după ce voi dormi și mă voi trezi, voi fi din nou puternică. Sunt puternică pentru tine, pentru noi. Am nevoie de un ”noi” mai mult decât de aer.
Atunci când vorbesc mult cu tine, atunci când mă suni, atunci când îmi trimiți un mesaj drăguț; învii și totul prinde sens. Îmi dai puterea de a mă ridica și de a merge mai departe. Prezența ta mă face nespus de fericită. Dacă mi-ai vedea fața atunci când vorbesc cu tine la telefon.... :)

Spiritul meu va merge la tine în noaptea asta. (E aproape dimineață.) Spiritul meu te va vizita, te va mângâia și te va strânge în brațe pentru câteva minute. Ca să știi că sunt acolo, că sunt mereu acolo. Orice aș face, gândul meu se îndreaptă în fiecare minut spre tine.
Dormi, frumoasa mea. Dormi și visează. Visează-mă. Visează-ne.
Îmi lipsești... Fără tine sunt goală, lipsită de sens și de frumusețe.

”Trage-mă ca pe un drog. [...] Pătrunde-mi în suflet. Ai fost de multe ori acolo. Citește-mi disperarea, alungă-mi dorul, potolește-mi nebunia. [...] Îmi umbli prin vise și le tulburi. Mai potolește-mi coșmarurile o dată. Alungă realitatea. Ia-mă de mână. Hai să fugim. [...] Trebuie să mă cuprinzi. Trebuie să îți plâng în brațe, să mi se scurgă toată durerea. Trebuie să te am, înțelegi?! Trebuie...”



P.S.

”Did you ever realize that you could just get up right now and start walking somewhere far far away and never come home again?”

Aș veni la tine, înfometată, te-aș strânge în brațe, mi-aș amesteca mirosul cu al tău și nu te-aș mai lăsa să pleci din brațele mele.



joi, 21 noiembrie 2013

vineri, 15 noiembrie 2013

"Crezi că o poți atinge? Moartea? Te poți contopi cu ea? O poți înțelege? Vă puteți împăca?

Îți șoptește în ureche? Îi vezi semnele în jur? Te îngrijorează? Știi măcar care sunt?

Și dacă-i doar creierul tău afectat de paranoia? Dacă te stresezi pentru niște lucruri ordinare? Atunci ce?

Dar dacă nu-s comune, ci reale, pe bune, dacă vine? Nu-ți e frică?

Dar de unde știi ce e real și ce nu? Ai vreo dovadă pentru a susține una din părți?

Dar dacă visăm?

N-aș sângera în vis.

Aiurezi.

Mereu aiurez. Și tu nici măcar nu ești real. E doar un alt monolog. Nu ești de nicio parte. Ești doar irelevant și indescriptibil și trebuie să rămâi închis.

Mintea ta e ca o cușcă, ai realizat? Și te-ai îndepărtat de subiect. Eviți adevărul.

Ești ireal și nu te pot materializa în realitate, dacă tu poți…

Tu ești eu, iar eu sunt tu. Nu mă nega, îți vei aduce doar nefericire.

Dar și dacă te accept îmi aduc nefericire.

Nicicum nu e bine.

Cum trăiesc cu asta?

Suporți.

Răspunde-mi, vezi moartea? Și tu… eu… noi… ce dracu suntem?

Unul și același. Și dacă sufletul trăiește după, nu se numește moarte.

Dar cum se numește?

Uitare."

- sursa http://nebuniaisifacelocprintrenoi.wordpress.com/2013/09/11/incert-uitare/

marți, 12 noiembrie 2013

Multe-s inutile

”Simt că ar trebui să se deschidă sub mine un gol mare și întunecos, care să mă înghită pentru totdeauna într-o noapte de veci.” - Emil Cioran - Pe culmile disperării


Care-i rostul meu aici până la urmă? Nu sunt fericită în prezentul în care mă aflu. Nu îmi place facultatea la care sunt pentru că nu e ceea ce mi-am dorit. Nu-mi plac multe și e inutil să le enumerez aici.
Am o singură prietenă, restul sunt doar amici și cunoștiințe. Elena.
Îmi lipsește foarte mult cineva, cu care mi-e teamă că nu voi mai relua legătura vreodată. Nu-mi ajunge să vorbesc indirect cu acea persoană și mor de ciudă că nu pot face nimic mai mult. Chiar dacă aș vrea să o fac, m-ar refuza. Am încercat, încercat și iar încercat. Inutil. Păcat...
Despre un subiect mai delicat și mai intim nu vreau să vorbesc aici. E doar între mine și acea persoană și e de ajuns. Măcar acela e singurul lucru care nu mă ”nefericește”.
Trebuie să mă gândesc bine ce voi face cu viața mea de acum încolo...
Oare dacă voi dispărea definitiv va fi mai bine? Voi face fericit pe cineva? Îmi va fi mie mai bine? Nu am de unde să știu.
Voi încuia ce a rămas ascuns în mine și nu voi lăsa să iasă ceva afară. Nu mă simt pregătită să mă eliberez de gânduri. Oricum, toate sunt lucruri mici, nimicuri neimportante. Mintea mea le concepe ca fiind importante, cruciale, grave, când de fapt ele sunt foarte ușor rezorvabile. Inutile.
Sufletul meu e un oraș atât de mare, în care mă pot pierde atât de ușor... Dacă vei vrea să intri și tu în el poate te vei pierde și tu... Așa că mai bine nu... Nu acum... Nu... Nu știu...

Sunt pierdută, dar știu unde mi-e locul. Din păcate încă nu e momentul. Va trebui să aștept... Va trebui să aștept.


vineri, 8 noiembrie 2013

Tricoul meu e la tine, sufletul meu e la tine, întreaga mea lume e la tine. Te rog să ai grijă de ele, pentru că îți vor aparține muultă vreme de acum încolo. Exagerat de multă. Cea mai multă.

Fuck it, I love you!

Mhm, dar tu ești vicleană... Ești conștientă de faptul că, chiar dacă m-ai călca în picioare, eu tot lângă tine aș râmâne, rănită, însângerată, dar iubitoare și fidelă.

Tu, femeie nebună și dragă...

joi, 7 noiembrie 2013

Sufletele noastre se îmbrățișează non-stop și, în îmbrățișarea lor, ele fac dragoste.



luni, 4 noiembrie 2013

De ce naiba crezi că unii oameni sunt diferiți față de alții?
”Credeam că ești diferit, credeam că nu înșeli, credeam că nu părăsești, credeam că nu minți, credeam că nu fuți...”
Să fim serioși, oamenii sunt oameni. Da, există oameni speciali, dar nimeni nu e ”diferit”. We all make the same fuckin mistakes sooner or later. Deal with it.