Iubirea noastră e o apă adâncă, fără fund. În jurul nostru plutesc alge verzi și plouă, plouă mult. Plouă neîncetat. Vreau să fac împreună cu tine tot ce se poate face pe lumea asta. Nu mă văd fără tine. O să alerg după tine toată viața mea, iar când o să crezi că m-am oprit, o să devin și mai perseverentă.

Îmi plăcea să scriu. Îmi doream să scriu. Îmi doream ca într-o zi să scriu o carte, să devin o scriitoare. Ăsta era visul meu.
Dar visul s-a pierdut în ceață, în nimicuri... Credeam că am descoperit în sfârșit viața. Credeam că adevărata viață se ascunde în spatele unei țigări, a unui fum dintr-un bât ”fantastic”, într-o băutură colorată sau incoloră, într-un club fițos.... Credeam că viața e pe bune doar când ești mișto. Nu, nu ești mișto, ești doar un ratat care s-a pierdut în fum.
Când începi să te pierzi, nimic nu pare să mai aibă sens... Te afunzi și mai tare în nimicurile ”mișto” și ajungi într-un abis înspăimântător. Te prinde frica din urmă. Nimic nu te mai face fericit. Îți vine să plângi, să urli... Te zbați și mai mult în vicii, vrei mai mult, crezând că doar asta te poate face fericit... Te pierzi, te pierzi atât de ușor... Nimic nu e mai dureros decât să realizezi că te-ai pierdut pe tine.
Nu renunța la visuri. Niciodată. Rămâi curat și cu mintea limpede. De nu faci asta... întoarcerea e al naibii de grea.

E târziu, e noapte, o noapte neagră... Luminez noaptea cu o țigară rulată chiar de mine. Sunt cam stângace, nu prea le rulez bine. De mâine mă las de fumat. Nu mai merge așa... Îmi fut toți banii pe țigări.

Aș prefera să îmi fut banii pe curul tău. M-ar face al naibii de fericită. Dar unde ești, frumoaso? Pe undeva departe, într-un alt pat decât cel al meu. Ai face bine ca într-o zi să îți muți domiciliul în cearceafurile mele. De fapt, nu am cearceaf, am pătură. În păturile mele. God damn it, în casa mea! Locuiești permanent în sufletul meu și te încăpățenezi să rămâi acolo. Ești cam addictive, știi? Te-aș trage pe tine, în loc să trag din țigara asta tare ca o gură de iad. Fumez iadul ca să scap din iad. Cât de patetic!

Nu mi-e frică de întuneric, nu mi-e frică de mai nimic. Mi-e frică doar să nu te pierd. Tremur pe dinăuntru de frică. Mi se face pielea de găină, iubire. Mă arde abdomenul, undeva la subsolul lui, atunci când mă gândesc intens la tine. Ce-ți mai place să țopăi prin sufletul meu! Cred că stai tare comod acolo, nesuferită mică și iubită.

Hai odată acasă! Nu mai vreu țigări, nu mai vreau niciun viciu care să mă facă să uit de durerile mele provocate din nimicuri. Te vreau pe tine. E destul de explicit?

Azi nu-s poetică. Sorry not sorry.



P.S. Mi-am făcut o pagină de Facebook, unde postez tot felul de poze, melodii și lucruri scrise de mine. Se numește Scriu cu sufletul.

Click aici ca să fii redirecționat către pagină