Vreau să fug
să fug
departe de tot

Cu culorile ei

Ea-i colora părul

Cu culorile ei

Ea-i mâzgălea pielea

Cu culorile ei.

Ea-i dezintoxica sângele

Cu culorile ei.

Ea-i alunga fricile

Cu culorile ei.

Ea o ducea în alte universuri

Cu culorile ei.

Ea-i lua respirația

Cu culorile ei.

Cu culorile ei

Cu culorile ei.

Colorează-mă și pe mine,

M-am pierdut în negru și gri.

Fă-mă culoarea ta preferată

Și ia-mă de aici.

Mi-e frică.

Fă-mă culoarea ta preferată.

Ea mă poate salva

Cu culorile ei.

Banalitatea e fatala

El era un scriitor
Ea era o oarecare fată.
El venea din întuneric
Ea era doar... beată.
El scria cu propriul sânge
Ea se mânjea cu cărbuni.
El vedea prin ochii ei
Ea fugea după țânțari.
El s-a apropiat de ea
Ea a vomitat banalitate.
El i-a scris romane pe piele
Ea se ascundea după copaci.
El i-a pătruns în corp
Ea a trezit jumătate de planetă cu urletul ei.
El i-a pătruns în suflet
Ea a scuipat venin.

El s-a pierdut în viața ei stearpă.

El și-a decojit pielea.

El și-a ars venele cu alcool.

El s-a ofilit și s-a clătinat în bătaia vântului.

El a murit.
Ea a zâmbit satisfăcută.

... mirosul de portocale care iese din pieptul tău și mă îmbată mai tare decât vodka...

”I felt you in my legs before I ever met you”

Aveam 18 ani când s-a întâmplat asta.... 

Am dat astăzi peste melodia Tegan and Sara - Nineteen si fiecare cuvințel din fiecare vers se potrivește cu ceea ce am simțit când te-am întânit, când ai apărut în viața mea (exceptând partea cu ”and now we're saying bye”).

Uite că acum am 19 ani și a trecut aproape un an de când te am în inimă.

În loc să te sărut pe tine, sărut țigara a cărei filtru l-am rupt pe la jumătate. E așa gol apartamentul meu... E gol până și orașul... Cluburile, cafenelele, puburile, toate-s goale... Toți studenții au plecat acasă, doar eu am rămas, în așteptarea ta.
Copil mut, cu scotch pe buze. Copil care și dac-ar vrea, n-ar putea să spună nimic. Copil care iartă orice și care arborează un zâmbet. Copil care în camera lui, în singurătete, plânge de fiecare dată. Copil care se amăgește cu diferite vicii. Copil pierdut, copil gol. Copil care cade în genunchi pe podea și începe să urle, rugându-se la dumnezeii în care nu crede, rugându-se să se întâmple o minune și să fie bine.
Sunt murdară pe mâini de la banii pe care i-am strâns și pe care îi stric pe zi ce trece. Îi stric doar pe chestii care îmi fac rău.
N-o să ajung bine, bă. Tre' să mă trezesc, bă. Da' nu pot, bă. Nu mai pot, bă.
Nu e așa de ușor pe cât pare.

Știi mai puține decât crezi.

Lecția învățată azi: când simți că în capul tău nu mai e loc de nimic pentru că e plin de lucruri neimportante care te încarcă, fă o plimbare. Îmbracă-te și ieși din casă, indiferent cât ar fi ceasul. Plimbă-te pe străzi cât mai pustii sau prin parcuri. Ai și grijă.
Plimbă-te, fă-ți loc în cap.
Fii atent la toate detaliile din jurul tău, observă tot. Te vei detașa și când vei reveni în casă vei fi alt om.

Ai grija ce faci cu viata ta

Am revenit la vechiul meu obicei, acela de a citi oameni. Îmi plăcea la nebunie să fac asta acum câțiva ani, dar m-am oprit pentru că obosisem.
Am învățat o lecție: nu renunța niciodată la ceva ce îți face plăcere să faci. Chiar dacă îți sunt puse piedici, nu te descuraja.
Nu renunța! Chiar dacă vei ajunge să te simți rănit, să simți că nu mai reziști... Nu renunța! Viața merită trăită. Merită trăită așa cum vrei și cum îți place.
Dacă am învâțat ceva în acești aproape 20 de ani ai mei e că viața e exact așa cum ți-o faci tu. Așa că de ce să nu îți faci o viață bună, pe placul tău? Nu uita că te poți opri oricând și să o iei de la capăt, pe un alt drum. Nimeni nu stabilește reguli în locul tău. Totul se îmtâmplă în capul tău și totul e controlat de capul tău. De acolo începe totul și acolo se termină totul.
Fă că viața ta să merite trăită. Poți să fii fericit. Ai fericirea în mâini, trebuie doar să ai puterea de a jongla cu ea în așa fel încât să îți ajungă în suflet.
Ai propria viață în mâini. Nu te juca cu ea. Alta nu mai primești.

Ți-am dat de gândit?

Ai intrat atât de adânc în inima mea încât nimeni nu te va mai poate scoate vreodată.

Vreau să-ți fiu muză.

Muzica buna

Lykke Li - Little bit



Dillon - Thirteen Thirtyfive



Alexandrina Hristov - Flori de spin



Delilah - Disrespect



Black Lab - This night



Lana Del Rey - Burning desire



Frou Frou - Let go



Kimbra - Settle down



Ellie Goulding - Ritual



The XX - Angels



Angus and Julia Stone - For you



Vita de Vie ft. Alexandrina - Varza



The Weeknd - High for this



Sia - Breathe me



Sonata Arctica - I have a right

Yaël Naïm - Toxic

Chet Faker - I'm into you

Mulți dintre oamenii care se gândesc la sinucidere poartă tot timpul masca ”omului fericit”.

Un medic s-a pensionat și s-a retras într-un sătuleț împreună cu soția lui, copii și nepoții. Până atunci, primise orice își dorise de la viață. S-a mutat într-o nouă locuință și a cunoscut oameni noi. Întotdeauna îi plăcuse să cunoască alți și alți oameni. Nu pentru că se plictisea de cei pe care îi cunoscuse deja, ci pentru că era curios și pasionat de om, ca entitate. Ziua se plimba prin sat, vorbea cu oamenii, era glumeț și foarte, foarte inteligent. Noaptea stătea la masă împreună cu soția lui și citea din diferite cărți, cu voce tare. După o lună după ce se mutase, a luat o supradoză de medicamente care i-a fost letală. A fost găsit în dormitorul lui. Pe fața lui a rămas blocat un zâmbet. Fostul medic, care acum era mort, parcă zâmbea.   

O elevă la liceul de arte picta în ulei, iar tot ce picta ea era plin de culoare. Folosea culori deschise, cum ar fi galben, portocaliu, roșu, verde... Nu picta ceva anume, ci doar arunca culoarea pe pânză. Ceea ce rezulta erau niște culori aruncate parcă la întâmplare, unindu-se între ele. O vedeai tot timpul cu zâmbetul pe buze. Era o fată liniștită, căreia îi plăcea să picteze. Nu te-ai fi gândit niciodată că ar putea să atenteze la propria viață. Dar, într-o zi, ea s-a aruncat de pe un pod. S-a sinucis. 

Un bărbat de 52 de ani era căsătorit și avea doi copii. Deținea o companie importantă și era pe culmile succesului. De fiecare dată când i se lua un interviu, își pomenea familia și spunea cât de mult îi iubește și fără ei nu ar fi ajuns unde este acum. Părea tot timpul detașat, fără griji mari pe cap. Într-o zi, soția lui l-a găsit în pod; se spânzurase de o grindă.

Poate dacă ai putea să cunoști acești oameni, să îi examinezi de aproape, ai găsi atrocități, suferință și depresie în spatele acelei fericiri pe care o afișează. E interesant că le iese atât e bine... Își joacă rolul atât de bine...

Îmi doresc ca într-o zi să pot afla ce e în capul acestor oameni, care se sinucid fără un motiv ușor de descoperit... Îmi doresc să aflu de ce ascund durerea sau, mai bine spus, ce anume ascund de ajung să își pună capăt vieții.

Yes!

”Te simt cum te zbați în plămâni,
Prin vene curgi, mai subțire ca ața”

Hai in Cluj, Alexandrino!

Azi mi s-a spus că sunt fragilă. Nu vreau, nu mai vreau să fiu citită, răsfoită, cântărită printre rânduri! Nu vreau să mai citesc, să mai cunosc oameni și nu mai vreau să mai fiu citită și cunoscută.
Probabil am trecut prin prea multe căcaturi și sunt sătulă de multe lucruri... Probabil sunt doar o fată imatură și traumatizată... Probabil nu pot să trec peste anumite lucruri, peste anumite amintiri, peste anumiți oameni... Probabil...
Nu știu...
Sunt fragilă, da. Sunt, însă nu vreau să fiu văzută așa. Vreau să par puternică.

Viață, încotro vrei să mă duci?
Unde mă arunci?
Unde să mă (re)găsesc?

... sunt momente în care melodiile îmi oglindesc sufletul mai bine decât pot să o facă niște cuvinte.

Just a beautiful song

Te mai plângi tu că dacă te-aș vedea nemachiată, ieșind din duș, după o zi grea etc, nu aș mai crede că ești frumoasă. Te înșeli. Te înșeli amarnic. Pentru mine o să fii întotdeauna frumoasă, orice ai face. Nu uita că pentru mine contează mai mult sufletul decât corpul, iar tu ai cel mai frumos suflet pe care l-am văzut vreodată. Nu uita că sufletul meu l-a atins pe al tău, a făcut și dragoste cu el... De s-ar fi întâmplat și în afara sufletului... Oricum, îmi ajunge să te îmbrățișez, să te sărut, să te mângâi, să te am lângă mine... (Nu mi s-a mai întâmplat vreodată să îmi ajungă doar aceste lucruri, să nu fiu disperată să trec la următorul pas. Sufletul meu nu a mai reușit până acum să mângâie alt suflet doar prin atingeri ale mâinilor.)

Știi că uneori mă tem că nu sunt suficient de bună pentru tine? Că tu meriți ceva mai bun? Poate pentru că te iubesc atât de mult... Aș muri pentru tine. I-am spus cuiva, nu mai rețin cui, că mă tem că tu meriți ceva mai bun, iar acea persoană mi-a spus: ”Nu. Ea te merită pe TINE!”.

Noapte alba

Sunt bolnavă de tine.

Mirosul tău din ziua aia... aș vrea să îl simt din nou, aș vrea să intre în mine și să nu mai iasă vreodată. Nu te-am considerat niciodată o greșeală. Nu am considerat că ce s-a întâmplat între noi a fost într-un moment de slăbiciune. Dimpotrivă. Ai fost declicul acela care a adus culori în lumea mea alb-negru. Atunci când ți-am atins prima dată mâna, mai mult din instinct, și ți-am simțit moliciunea pielii, în mine a înflorit un trandafir.

Trandafirul acela are și spini. Spini care mă împung atunci când ești departe... Spini care mă împung acum. Am ascultat o afurisită de melodie și am început să plâng de dorul tău. Nu te-am mai atins de atâta vreme... Vreau să fii aici, lângă mine, în casa mea, în camera mea, pe scaunul meu, în patul meu, în brațele mele, în mine, lângă mine. Uneori mă doare atât de tare că nu te am fizic... Nici măcar nu pot descrie în cuvinte.

I caught myself crying...

Mor încet de dorul tău. Sper că peste câteva ore, după ce voi dormi și mă voi trezi, voi fi din nou puternică. Sunt puternică pentru tine, pentru noi. Am nevoie de un ”noi” mai mult decât de aer.

Atunci când vorbesc mult cu tine, atunci când mă suni, atunci când îmi trimiți un mesaj drăguț; învii și totul prinde sens. Îmi dai puterea de a mă ridica și de a merge mai departe. Prezența ta mă face nespus de fericită. Dacă mi-ai vedea fața atunci când vorbesc cu tine la telefon.... :)

Spiritul meu va merge la tine în noaptea asta. (E aproape dimineață.) Spiritul meu te va vizita, te va mângâia și te va strânge în brațe pentru câteva minute. Ca să știi că sunt acolo, că sunt mereu acolo. Orice aș face, gândul meu se îndreaptă în fiecare minut spre tine.

Dormi, frumoasa mea. Dormi și visează. Visează-mă. Visează-ne.

Îmi lipsești... Fără tine sunt goală, lipsită de sens și de frumusețe.

”Trage-mă ca pe un drog. [...] Pătrunde-mi în suflet. Ai fost de multe ori acolo. Citește-mi disperarea, alungă-mi dorul, potolește-mi nebunia. [...] Îmi umbli prin vise și le tulburi. Mai potolește-mi coșmarurile o dată. Alungă realitatea. Ia-mă de mână. Hai să fugim. [...] Trebuie să mă cuprinzi. Trebuie să îți plâng în brațe, să mi se scurgă toată durerea. Trebuie să te am, înțelegi?! Trebuie...”

P.S.

”Did you ever realize that you could just get up right now and start walking somewhere far far away and never come home again?”

Aș veni la tine, înfometată, te-aș strânge în brațe, mi-aș amesteca mirosul cu al tău și nu te-aș mai lăsa să pleci din brațele mele.

I'm a sensitive psychopath. How weird could that sound? But it's the fuckin' truth.

"Crezi că o poți atinge? Moartea? Te poți contopi cu ea? O poți înțelege? Vă puteți împăca?

Îți șoptește în ureche? Îi vezi semnele în jur? Te îngrijorează? Știi măcar care sunt?

Și dacă-i doar creierul tău afectat de paranoia? Dacă te stresezi pentru niște lucruri ordinare? Atunci ce?

Dar dacă nu-s comune, ci reale, pe bune, dacă vine? Nu-ți e frică?

Dar de unde știi ce e real și ce nu? Ai vreo dovadă pentru a susține una din părți?

Dar dacă visăm?

N-aș sângera în vis.

Aiurezi.

Mereu aiurez. Și tu nici măcar nu ești real. E doar un alt monolog. Nu ești de nicio parte. Ești doar irelevant și indescriptibil și trebuie să rămâi închis.

Mintea ta e ca o cușcă, ai realizat? Și te-ai îndepărtat de subiect. Eviți adevărul.

Ești ireal și nu te pot materializa în realitate, dacă tu poți…

Tu ești eu, iar eu sunt tu. Nu mă nega, îți vei aduce doar nefericire.

Dar și dacă te accept îmi aduc nefericire.

Nicicum nu e bine.

Cum trăiesc cu asta?

Suporți.

Răspunde-mi, vezi moartea? Și tu… eu… noi… ce dracu suntem?

Unul și același. Și dacă sufletul trăiește după, nu se numește moarte.

Dar cum se numește?

Uitare."

- sursa http://nebuniaisifacelocprintrenoi.wordpress.com/2013/09/11/incert-uitare/

Imaginea asta îmi face pielea de găină. Nu, nu într-un sens bun.

Multe-s inutile

”Simt că ar trebui să se deschidă sub mine un gol mare și întunecos, care să mă înghită pentru totdeauna într-o noapte de veci.” - Emil Cioran - Pe culmile disperării

Care-i rostul meu aici până la urmă? Nu sunt fericită în prezentul în care mă aflu. Nu îmi place facultatea la care sunt pentru că nu e ceea ce mi-am dorit. Nu-mi plac multe și e inutil să le enumerez aici.
Am o singură prietenă, restul sunt doar amici și cunoștiințe. Elena.
Îmi lipsește foarte mult cineva, cu care mi-e teamă că nu voi mai relua legătura vreodată. Nu-mi ajunge să vorbesc indirect cu acea persoană și mor de ciudă că nu pot face nimic mai mult. Chiar dacă aș vrea să o fac, m-ar refuza. Am încercat, încercat și iar încercat. Inutil. Păcat...
Despre un subiect mai delicat și mai intim nu vreau să vorbesc aici. E doar între mine și acea persoană și e de ajuns. Măcar acela e singurul lucru care nu mă ”nefericește”.
Trebuie să mă gândesc bine ce voi face cu viața mea de acum încolo...
Oare dacă voi dispărea definitiv va fi mai bine? Voi face fericit pe cineva? Îmi va fi mie mai bine? Nu am de unde să știu.
Voi încuia ce a rămas ascuns în mine și nu voi lăsa să iasă ceva afară. Nu mă simt pregătită să mă eliberez de gânduri. Oricum, toate sunt lucruri mici, nimicuri neimportante. Mintea mea le concepe ca fiind importante, cruciale, grave, când de fapt ele sunt foarte ușor rezorvabile. Inutile.
Sufletul meu e un oraș atât de mare, în care mă pot pierde atât de ușor... Dacă vei vrea să intri și tu în el poate te vei pierde și tu... Așa că mai bine nu... Nu acum... Nu... Nu știu...

Sunt pierdută, dar știu unde mi-e locul. Din păcate încă nu e momentul. Va trebui să aștept... Va trebui să aștept.

Tricoul meu e la tine, sufletul meu e la tine, întreaga mea lume e la tine. Te rog să ai grijă de ele, pentru că îți vor aparține muultă vreme de acum încolo. Exagerat de multă. Cea mai multă.

Fuck it, I love you!

Mhm, dar tu ești vicleană... Ești conștientă de faptul că, chiar dacă m-ai călca în picioare, eu tot lângă tine aș râmâne, rănită, însângerată, dar iubitoare și fidelă.

Tu, femeie nebună și dragă...

Sufletele noastre se îmbrățișează non-stop și, în îmbrățișarea lor, ele fac dragoste.

De ce naiba crezi că unii oameni sunt diferiți față de alții?
”Credeam că ești diferit, credeam că nu înșeli, credeam că nu părăsești, credeam că nu minți, credeam că nu fuți...”
Să fim serioși, oamenii sunt oameni. Da, există oameni speciali, dar nimeni nu e ”diferit”. We all make the same fuckin mistakes sooner or later. Deal with it.

This world's full of shit.

I'm not from this world.

Taste my skin, taste my sins.

Take me, wrap me with your perfection.

Smoke my soul, inhale my pure feelings.

I'll dig deep inside you.

I'm all you've dreamed.

I'm infinite.

Buna dimineata!

Eram legănată în lumea viselor de către o copilă cu părul roșu... portocaliu... șaten? Ea mă legăna, mă mângâia pe față, pe frunte, pe pleoape, își purta mâinile pe pielea feței mele și mă privea serioasă. Era trează, cu toate simțurile activate, în timp ce eu adormeam încet în brațele ei.
Stând așa, în perfecțiunea de sub pătură, am auzit un sunet ciudat, un zgomot strident care semăna cu... alarma mea. M-am trezit în banalitatea de sub pătura mea și, cu ochii grei, m-am uitat la ceas. Oh, 7:30, e timpul să mă trezesc ca să mă duc la facultate. Spre deosebire de alte dimineți în care ori adormeam la loc, ori mă împleticeam prin cameră, m-am dus în baie, am făcut un duș, m-am îmbrăcat cu atenție și m-am dus în bucătărie. Mi-am luat și laptopul cu mine, ca să ascult muzică. Am încercat să descarc Rock Fm, să îi dau play... fail. Am intrat pe Youtube și am optat pentru Alexandrina.
Am deschis frigiderul și m-am uitat la minunățiile din el. Atât de plin și totuși atât de gol... Mâncare multă, dar care poate prea bine să fie și aruncată, pentru că eu nu mănânc toate prostiile alea. Bine, chestia e că nici nu stau singură în apartament.
Mi-am făcut o omletă, o cafea și m-am așezat la masă, în fața laptopului.
Parcă simțeam nevoia să fac ceva productiv de dimineață, doar o visasem pe copila cu părul frumos.

Am trei colege de apartament, dar mă simt foarte singură pentru că tu nu ești aici. Tu ești departe, tu ești minunată. Aș vrea ca acum să fii lângă mine, să te țin în brațe și să îți vorbesc ție, nu unui laptop. Uneori îmi lipsești atât de mult încât simt o durere în piept, ca și cum aș fi.. ruptă. Întreagă o să fiu doar când o să te am lângă mine. Noi suntem jumătăți de suflet, micuțo. Ne-am luat sufletele sfâșiate de lumea idioată și le-am împreunat într-un sărut...
În unele nopți adorm plângând. Cedez, sau ce naiba s-o întâmpla cu mine.

Bună dimineața! Sper să am o zi bună, sper să ai o zi bună.
Sper ca iubirea noastră să aibă o zi bună.

M-am schimbat radical și acum toți oamenii mă plac. Toți necunoscuții se atașează de mine. Sunt sociabilă, sunt zâmbăreață, glumesc, mă bag în seamă cu oricine.
Am dat și peste niște ”scăpări”, oameni pentru are aș face orice și care nu fac foarte multe pentru mine. Ei bine, asta nu mă doboară. Am de gând să mă străduiesc și mai mult și să mă fac și mai plăcută. Să atrag tot mai mulți oameni! Pentru că se poate, pentru că-s awesome și am încredere în mine!

... pentru că nu există oră în care să nu mă gândesc la tine

Vreau la tine! Vreau să te ţin în braţe, să te sărut, să fac dragoste cu tine, să dorm cu tine, să trăiesc cu tine, să mor cu tine! Vreau vreau vreau! Mi-ai intrat în fiecare gând. În fiecare secundă îmi fierb toate organele de dorul tău. Vreau să plouă. Vreau să.. noi. Asdfgcvkeocnewifeoc!

Eu. Te. Vreau. Pe. Tine.

Hai să ardem împreună. Hai să ne ardem una pe alta. Hai să ardem totul în jurul nostru. Hai să dăm foc întregii lumi, ca să putem să ardem DAR NOI. Tu, iubito, m-ai ars de la prima atingere.

În ziua în care ai venit spre mine cu un mers unic (totul era unic la tine), de parcă pluteai şi sub picioarele tale nu era nimic, am simţit că privesc ceva care nu e pământesc, nu face parte din lumea asta.
În ziua în care te-ai apropiat şi ţi-am văzut şi trăsăturile feţei, ceva s-a tulburat în mine şi m-am gândit că aşa ceva nu am mai văzut niciodată. O frumuseţe ciudată, care emana şi rău şi bine, în acelaşi timp.
În ziua în care ţi-am văzut întunecimea din ochi mi-am dorit să pătrund dincolo de acei ochi. Am reuşit?
În ziua în care mâinile noastre s-au atins accidental, am uitat cu totul de mine. Nu mai ştiam nici unde sunt, de ce sunt, ce vreau să vorbesc, ce e în capul meu. Erai doar tu, în faţa mea şi curând înăuntrul meu.
În ziua în care ţi-am atins pielea din podul palmei am simţit o energie care a topit totul dinăuntrul meu. Nu voiam să mă mai opresc din a te atinge. Voiam să fii cât mai aproape de mine, să pot să te strâng în braţe, să îţi simt corpul aproape de al meu.
În ziua în care ţi-ai unit degetele cu ale mele am simţit că s-a lipit ceva ce a fost separat de mult, mult timp. Când ţi-am simţit strângerea mâinii, prin mine a trecut un curent care m-a lovit direct în suflet. 
În ziua în care te-am strâns în braţe şi te-am mângâiat pe spate am simţit că îmi doresc să te protejez, să dau la o parte toată durerea din tine, prin atingerea degetelor mele. Păreai atât de mică şi de vulnerabilă, dar emanai o forţă care mă făcea să îmi pierd capul.
În ziua în care...
În ziua în care...
Iubito...

Somnul mă ia... Dar ziua aceea nu se va şterge niciodată din mintea mea. "Am pierdut trenul..." şi te-am "câştigat" pe tine. Am să mă pun în pat, am să închid ochii şi voi continua să derulez acea zi. Sper să îmi apari în vise şi să rămâi în ele până când o să vină dimineaţa.
One day, baby, vei adormi în braţele mele şi atunci vom visa împreună.

Noapte bună...

I am alive

Nu am mai scris nimic de aproape o veșnicie. Yes, I ran away and yes, I am fine. Am făcut în sfărșit pasul de a fugi de acasă. S-a întâmplat în 15 august. De ce am făcut nebunia asta? Pentru că trebuia. Pentru că acum sunt liberă și fericită, departe de părinții mei.
Aș avea atât de multe de zis și am așteptat atât de mult timp momentul ăsta, în care să mă descătușez de tot, iar acum, când în sfârșit s-a ivit, simt că tot ce am strâns înăuntru nu poate să iasă.
Într-o perioadă sufeream cumplit pentru că îmi dispăruse inspirația, dar acum nu mai simt nimic în privința asta. Oare cum ar fi dacă m-aș priva de scris? Groaznic.
Sunt chiar goală și nu am habar ce să scriu. Mă rog, am trecut pe aici ca să vă spun că trăiesc. Pe altă dată, buh-bye!

10 carti

Am întâlnit în multe locuri întrebarea: "Ce ai lua cu tine pe o insulă pustie?", însă am găsit o variantă mai drăguţă, şi anume:

10 cărţi pe care le-aş lua cu mine pe o insulă pustie

Eu aş lua cu mine următoarele cărţi:

Micea Eliade - Romanul adolescentului miop
Anne Holt - Ura
Cristina Nemerovschi - Pervertirea
Mihai Zamfir - Se înnoptează. Se lasă ceaţă.
Chris Simion - Ce ne spunem când nu ne vorbim
Dostoievski - Crimă şi pedeapsă
Dante - Divina comedie
Dan Brown - Fortăreaţa digitală
Bret Easton Ellis - American Psycho
George Orwell - 1984

Great song!

Atat

Nu mai am ce să mai scriu. Sunt fericită şi-mi ajunge.

Dragostea invinge totul

Oare dragostea poate să învingă chiar orice barieră? Bariera timpului, spaţiului, monotoniei, certurilor, neînţelegerilor, micilor incompatibilităţi, întunericului, luminii, trădării, urii, liniştii, gălăgiei...?

Eu cred că poate. Simt că poate. Simt că dacă e într-adevăr dragoste, nu se va termina niciodată, nu va scădea niciodată din intensitate. Va dura până la moarte şi dincolo de moarte. Vieţi întregi. Vieţi în care cauţi din nou acea persoana şi, când o regăseşti, trăieşti cu ea ce ai trăit în vieţile anterioare, dar şi ceva nou, de fiecare dată. Dragostea e nemărginită şi atotputernică.

Mi se demonstreză, încet, că da, dragostea poate să învingă orice. Şi cred cu tărie asta.

Nu e nevoie de titlu

- Unde ai fost până acum?
- Pe buzele altora, în paturile altora, rătăcitoare în vieţile altora.

Tu, eu si-o ceasca de cafea

Chipul ţi se oglindeşte într-o ceaşcă de cafea.
În ceaşca aceea a fost lichidul acela maroniu, cafeaua lungă cu lapte, pe care au împărţit-o două perechi de buze. Tu ai băut ultimele picături de cafea. Eu ţi-am gustat buzele dulci-amare.

Ce e de spus?

Uneori postez doar imagini şi melodii, pentru că spun mai mult decât pot spune cuvintele.

 

E groaznic

E groaznic să simţi nevoia să vorbeşti cu cineva şi să realizezi că nu ai cu cine să vorbeşti... Să ai mulţi amici, dar niciunul suficient de bun ca să-i spui tot ce ai pe suflet... Să ai puţini prieteni, dar care să nu poată să te asculte pentru că, fie se îndepărteză de tine, fie dispar, fie nu au timp de tine... Să ţii foarte mult la cineva, dar... dar...
E groaznic să te trezeşti singur, să simţi că bă, nu-i nimeni lângă tine. Nimeni nu are timp de tine, nimeni nu te-ar înţelege, nimănui nu-i pasă suficient de mult.
Şi atunci ajungi să vorbeşti singur... Să te autodistrugi încet... De ce? Păi ori eşti tu puţin naiv şi nu observi că există unii oameni cărora le pasă, ori într-adevăr nimănui nu-i pasă suficient de mult.
E groaznic să fii om.
E groaznic să te simţi un om singur, chiar dacă realmente nu eşti singur.

Monografia unei iubiri

- Când n-o să mai am emoţii în faţa ta, înseamnă că n-o să te mai iubesc, i-a spus ea, cu o sinceritate tăioasă.

Umerii ei au devenit roşii şi mai sensibili, decât de obicei, la muşcături, pentru că soarele s-a înfruptat cu nesaţ din albul lor.

Ea îşi împletea părul cu mişcări regulate şi ferme. El o privea fascinat. Orice ar fi făcut, femeia aceasta era fascinantă. Asta poate pentru că el o iubea. Când iubeşti eşti pus sub vrajă.

Ea nu făcea decât să îl tulbure. Lăsa doar miresme şi pulberi de frumuseţe în urma ei. Frumuseţea ei producea explozii de pasiune înăuntrul lui.

Ei îi păcea să-şi treacă degetele peste barba lui aspră. Îi plăcea cel mai mult de el atunci când avea barbă.

El îi adora gropiţele jucăuşe. Deşi ea se enerva puţin, el o gâdila ca să poată să-i vadă gropiţele. Nervişorii ei erau stinşi de săruturile lui pe gropiţele ei, apoi pe gura ei cu buze mari şi roz.

Ea a plecat. S-a îndrăgostit de altcineva. El... a rămas cu barba lui şi cu sufletul plin până la refuz de amintiri cu ea. Doar cu ea. Nu avea să mai fie capabil să iubească vreodată.

Puteţi să mă contraziceţi. Puteţi să mă înjuraţi. Puteţi să mă loviţi. Dar nu puteţi să-mi luaţi libertatea.

 Una dintre poeziile mele preferate, scrise de Bacovia şi descoperită recent.

Ego

Tot mai tăcut si singur
În lumea mea pustie –
Si tot mai mult m-apasă
O grea mizantropie.
 
Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atât de bine –
Aceeasi nepăsare
De oameni, si de tine.

Povestea noastra

De dragul tău
Am dat-o-n poezie.
Poezie despre
noi
... nenoi.

Îmbrăţişarea mâinilor noastre
Îmi pare acum
La distanţă de
o bătaie de aripi de înger.

Buzele tale,
Linii de tramvai,
Pe care circulau buzele mele -
Tramvaie din care ieşeau
scântei, cărora li se mai zice
şi iubire, sentimente, pasiune...

Electricitate-n piepturi.
Fulgere-n priviri.
Dulce nebunie.

Tot ce-a fost între noi
Pare-un vis.
Zilele alea au fost ca nopţi
În care visam nesfârşit de mult.
Tot ce-a fost
Pare-un vis.
Ce fel de vis? mă-ntrebi.
Cu siguranţă cel mai frumos,
cu siguranţă.

Coverul acesta demonstrează, din nou, cât de incredibilă poate să fie Sharon!

Niste muzica buna

Ferestrele ochilor mei erau în cădere... Pe cerul limpede îşi zbăteau aripile cârduri de ciori, păsările diavolului... Trenul mă legăna, iar ferestrele ochilor dădeau să cadă, când... o cioară şi-a schimbat direcţia şi a zburat ca o nebună spre geamul compartimentului în care mă aflam... Ochii ciorii mă priveau fix... Zborul nebunesc al ciorii nu se oprea... A oprit-o un singur lucru... zdrobirea trupului ei de sticla tare a compartimentului... Ultimele trei bătăi de inimă ale ciorii au fost în tandem cu ultimele trei clipiri ale pleoapelor mele... Trenul mă legăna în lumea lui Hypnos... Cioara cădea legănat în lumea lui Thanatos...

- Ochii care nu se văd se uită, mi-ai spus tu, cu un zâmbet care atunci îmi părea dulce, dar acum îmi pare cinic.
Ochii tăi au început să mă uite imediat după ce vorbele alea au zburat afară din gura ta.

Oamenii m-au dezumanizat.

Forme de iubire (Doi indragostiti)

iubire surdă.

tu n-auzi nimic din ce-ţi spune

orice om.

tu doar iubeşti şi nu-i asculţi

pe cei care te admiră sau te judecă.

iubire oarbă.

buze. ochi. picioare. mâini.

păr. şolduri. degete.

toate-s ale noastre.

altceva nu mai vedem.

iubire albă.

ca laptele. pură. inocentă.

tu te-araţi în fiecare sărut

din dimineţile

de după nopţile

- care par prea scurte -

de dragoste.

iubire neagră.

e atunci când ne certăm

ca doi nebuni

şi spargem fibre din suflet

şi urlăm. şi se aud ecouri

ale unei iubiri crescânde.

iubire surdă.

nu ne vorbim atunci când

ne sufocăm unul în braţele celuilalt.

la ce-ar folosi cuvintele?

sufletele noastre vorbesc

în locul buzelor.

iubirea noastră.

nedefinită.

încă nu s-au inventat cuvinte

care s-o descrie.

a noastră iubire

nu poate fi cuprinsă

între litere.

iubirea noastră.

surdă. oarbă. albă. neagră. mută.

a noastră.

infinită.

poezia asta-i ca

o ploaie de litere.

e ca iubirea noastră.

haotică, dar sinceră.

umezită de lacrimi

şi prinsă între buze fierbinţi. 

În mine e mult iad. Mă guvernează diavolii, călare pe săgeţile răului. Am căutat raiul din mine, dar... mi-l găsesc doar în braţele tale.
Cum văd eu raiul? Rai = un buchet de iubire. E format din fibrele sufletului, atunci când sufletul zâmbeşte.

Mai ramai

Mai rămâi... Eu sigur vreau să mai rămân. Hai să nu plecăm amandouă. Hai să stăm pe loc. Hai să ne aşezăm pe asfalt şi să nu ne mai ridicăm. Hai să zâmbim şi să nu lăsăm pe nimeni să ne şteargă zâmbetul de pe buze. Hai să te îmbrăţişez şi să-ţi zic că totul va fi bine. Hai să alungăm fricile.

Mai rămâi... Pentru totdeauna.

Îmi place când îţi pui capul pe umărul meu. Atunci simt că ai nevoie de mine şi mă simt puternică, din titaniu. Te sprijineşti de mine, dar nu îţi sprijineşti doar corpul, ci şi sufletul (de fapt, în primul rând sufletul).
Când îţi pui capul pe umărul meu simt că nu vrei să lupţi singură, ci vrei să lupţi împreună cu mine.

Ştii... îmi vine să mă urc pe cel mai înalt bloc din cel mai populat oraş şi să strig, cât mă ţin plămânii: "O iubesc pe X!!!" (X fiind tu, pui de om)

Mă urăsc. Asta e în spatele fiecărui "Sunt drăguţă". Spun asta pentru ca, pentru câteva secunde, să vă creez iluzia că îmi place de mine, că mă simt bine în pielea mea. Îmi iese de multe ori. Dar eu de fapt mă urăsc.
Sunteţi fericiţi acum? :)

Colegilor mei din generala

Voi nu o să mă înţelegeţi niciodată! Nici măcar nu o sa vă ofer şansa să mă cunoaşteţi.
Am fost ciudata aia, fata aia care nu vorbea cu nimeni. Rar când scoteaţi de la mine mai mult de "Ceau. Ce faci? Bine". Aşa va fi întotdeauna. Voi fi ciudata, nebuna, introvertita, neînţeleasa. De ce? Pentru că n-am cu cine! Majoritatea eraţi şi sunteţi ţărani proşti, cu prejudecăţi şi încuiaţi. Well, mă doare undeva de voi.
Loserilor. 

Ma innebunesti...

Vreau să-mi dai îmbrăţişări verzi şi să vezi prin carnea mea ca prin sticlă... Eşti ca o cafea tare, cu un pliculeţ de zahăr, dar nu îmi umpli doar dimineţile, ci viaţa întreagă.

Aşa nu!

 

 

Violenţa nu ajută niciodată la nimic. De fapt ajută... la distrugerea unui om din punct de vedere psihic. Foloseşte bătaia şi vei transforma un om normal într-unul traumatizat, introvertit, depresiv, sociopat, poate chiar psihopat, în unele cazuri.

Muzelor mele...

Muzele-mi sunt fantome care vin şi pleacă. Poposesc în cafeneaua sufletului meu şi nu beau cafea, ci vin. Râd de fericire şi se îmbată de la cuvintele pe care le atârn pe ele, ca pe nişte umeraşe. Nu plătesc niciodată consumaţia pentru că sunt obligate să plătească în sânge.
Muzele mele sunt mai diverse decât florile. Le mângâi pe fiecare în parte, dar le dau drumul când le epuizez. Le las să iasă, dar ies stoarse de viaţă şi de frumuseţe. Nu-i nimic, cineva le va reînvia iubindu-le.
Credeţi că eu nu le iubesc? Oh, eu le ador.

Find time for me or...

... my bleeding heart won't make it

Just kill me or save my life

...

- Nu pot să mă culc cu tine. Ar fi ca şi cum m-aş culca cu mine.
- Şi n-ai vrea să te culci cu tine?
- Nu. M-aş plictisi.
- Nu cred că eşti plictisitoare în pat.
- Nu sunt, dar, din moment ce aş anticipa tot ce vrei să faci, m-ar lua somnul.
- Crezi?
-Sunt sigură. 

...

Tu nu ştii să iubeşti.

Niste randuri

O să scriu şi eu o postare mai lungă, aşa, mai „la sentiment”, cum n-am mai scris demult.

Înainte de toate, vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au citit, mă citesc şi mă vor citi. Respect, oameni buni (şi răi şi oricum aţi fi)!

Aşa... Vreau să spun, cu mâna pe suflet, că m-am săturat de tot. Mi-e lehamite de oameni şi de neoameni.

Vreau să plec într-o călătorie, fără bilet de întoarcere. Na, poate că facultatea o să mă ajute cu schimbări and shit, dar eu vreau schimbări de ordin sufletesc.

Mai sunt şi în perioada aia căcănie de adolescenţă spre maturitate. În 8 fac 19 şi n-am niciun chef (de parcă aş putea stabili dacă se poate sau nu să împlinesc 19 ani). Timpul fuge ca nebunu’.

Şi ce-am realizat eu în anii ăstia? Mai nimic. În curând, pentru cei care nu ştiu, am de gând să public o carte. O să fie criticată şi, normal, o să-mi pese de critici şi o să le pun la suflet. „Care suflet? Ai tu aşa ceva?”, ar spune o fiinţă imbecilă, care nu mă cunoaşte şi nici măcar nu îşi dă silinţa să o facă. 

Dar să revin la “urăsc totul”. Urăsc perioada asta în care am intrat. Nici măcar nu realizez ce mi se întâmplă, dar nici nu prea vreau să realizez. E mai bine aşa, să fiu naivă şi să nu-mi mai fac griji pentru orice. Când nu ştii care-i faza cu tine… E cel mai bine pentru sufletul tău! Adică e cel mai bine iniţial, dar cu cât amâni momentul în care ştii că eşti iaar în depresie, cu atât e mai dureros când te loveşte în moalele capului acea “realizare”.

Mă rog… Ce e trist e că îmi cam piere cheful de orice. Iubesc şi, în acelşi timp, urăsc omenirea. Nu s-a schimbat nimic în privinţa asta. Îmi iubesc prietenii mai mult decât mă iubesc pe mine. Ei sunt cei mai importanţi! Dar restul oamenilor… Nu mai am chef, frate, nu mai am chef… Nici pe stradă nu mai suport să îi mai văd. De aia, de fiecare dată când ies din casă, ies doar cu căştile în urechi şi cu privirea împlântată în pământ.   

Poate c-am fost cam incoerentă, dar nu-mi pasă.

Cel mai mult îmi doresc să iubesc şi să fiu iubită. Clar nu vreau jumătăţi de măsură. Vreau totul sau nimic. Dacă nu primesc totul... mă întristez al dracului de mult. Aş vrea să naufragiez în inima cuiva şi să rămân dracului acolo. De pe acum încep să caut ceva veşnic, o iubire de aia mare, care să ţină până când o să dau colţul şi-o să mă întâlnesc cu tata (cu dracul, pentru necunoscători). Ai de gând să îmi oferi toate astea, a? Sper că da, că dacă nu, o să cad în ceva urât de tot şi nu ştiu cât de uşor o să pot să mai ies.

Când am început postarea aveam de gând să scriu multe, dar, în ultima vreme, mi se blochează creierul şi nu pot să mai scot din mine tot ce simt. Mă închid în mine, poate. Poate...

Cred că asta-i tot. Mă scuzaţi dacă v-am făcut să pierdeţi timpul citindu-mă. Sper doar că a meritat să o faceţi.

V-am lăsat, cu drag, a voastră Ciudăţică.

Peace and Love.

Picături de ploaie alergau pe suprafaţa geamului...

Ne-am uitat una la alta şi atunci am realizat că...

Se numeşte destin. Şi ne surâde.

Nu vreau să te simţi în plus sau în minus cu mine. Împărţită sau înmulţită. Oi fi tu ecuaţia vieţii mele, dar aici nu facem matematică. Aici ne iubim.

Viaţa noastră se scurge prin clepsidră şi moartea abia aşteaptă să ni se termine nisipul.

Imaginaţia mea n-are limite.

Am nevoie de cineva care să aibă talentul de a mă pune pe aripile ei/lui, să mă ridice în rai, şi să poată, de asemenea, să mă împingă cu vârful unghiilor în iad.

Şi acum ce urmează? Va urma ceva? Dar măcar a început vreodată ceva? Mă refer la ce simţi tu, pentru că eu sunt mai mult decât sigură de ceea ce se află înăuntrul meu. Întotdeauna am fost.

Sentimentele mele. Ceva cu care cu siguranţă nu ar trebui să te joci.

Minte-mă frumos.

Nu vreau să mai plâng după cineva, nu vreau să mai sufăr. Am suferit destul până acum. Vreau să fiu fericită. Nu vreau ca viaţa mea să fie un amalgam de dezamăgiri. Nu vreau să fiu o persoană depresivă. Prea mult episoade depresive nu duc niciodată la ceva bun.
Vreau fericire şi atât.
Deci... Acum ce urmează, dom`le?

Mai mult.

Au trecut câteva luni de când ne-am cunoscut. Îţi vine să crezi? Pentru mine pare o veşnicie. Fiecare secundă fără tine e insuportabilă, iar eu ard mocnit de dorul tău. Timpul trece, pământul se învârte, iar eu încă mă mai pierd în preajma ta. Înainte să ajung în faţa ta mă gândesc că o să-ţi spun atât de multe, dar când sunt lângă tine uit tot. Parcă sufletul îmi coase gura. Parcă pot vorbi cu tine doar atingându-te... Îmi e dor să vorbesc din nou cu tine prin intermediul corpului. Îmi e dor să simt că sufletele noastre vorbesc în locul gurilor noastre.

Hah, chiar şi atunci când vine vorba să scriu despre tine, despre noi, despre ce simt pentru tine, mă pierd. Ce mi-ai făcut...?

M-am întâlnit cu moartea când căutam fluturi în sânge. Îmi zâmbea. Avea doi dinţi lipsă. Am râs văzând-o. Nu îmi mai e frică de ea. E doar o marionetă, o umbră. Mi s-a spus că taie şi spânzură. Cred că de fapt doar ne gâdilă sub talpă şi se amuză de penibilitatea noastră.

Cum poţi să spui că omul ideal, pentru tine, trebuie să aibă simţul umorului? Sună atât de clişeic... Toţi oamenii au simţul umorului, într-o formă sau alta. Sau poate că nu am întâlnit eu suficienţi oameni. Nici nu mă miră, nu prea ador eu rasa umană, aşa, în general.

Cine eşti tu? Cine suntem noi? Cine sunt eu?
Azi, când te-am văzut, fluturii din stomacul meu făceau pui. Când îţi vedeam buzele, sângele mă gâdila pe sub piele. Fugea şi el, ca un copil nebun.
Îmi venea să îţi urlu că eşti sufocant de frumoasă. Că mi-a fost atât de dor de tine. Că îmi doresc să te sărut de când te-am văzut. Că vreau să te simt, lipită de mine. Că vreau să îţi mângâi mâinile.
Simţeam că eşti tot ce îmi doresc, tot ce vreau să am. Pe scurt, că eşti perfectă.

Mă mănâncă faţa, mă mănâncă mâinile, mă mănâncă pielea. Îmi vine să îmi dau jos pielea, să îmi dau jos toate măştile pe care mi le-am pus degeaba. Poate aşa, jupuită şi goală, voi putea să mă eliberez de cine pretind că sunt. Poate că aşa voi trăi real. Poate că aşa voi putea simţi.
Se spune că omul e cea mai frumoasă fiinţă de pe pământ atunci când îl vezi în goliciunea lui. 

Hai să ne tragem de sforile sufletului şi să ne învăţăm reciproc cum să ne iubim.

Unii oameni sunt de neînlocuit... Unii oameni îţi aprind un foc în inimă, care nu se stinge, chiar de-ar fi să plece...

O să te asasinez.... O să te înjunghii... O să te otrăvesc... cu săruturi.

Ce mi-as mai putea dori?

Îngerii cu straie negre din ochii tăi îşi trec aripile peste pământul dintr-ai mei. Dacă îngerii pot atinge pământul, ce altceva mi-aş mai putea dori?
Buzele tale crestate de cuţitul pasiunii mângâie buzele mele, care-s ca două câmpii nemărginite. Dacă buzele noastre se pot contopi, ce altceva mi-aş mai putea dori?
Degetele tale subţiri şi fine se intersectează cu degetele mele lungi. Dacă degetele noastre se pot mângâia, ce altceva mi-aş mai putea dori?
Ce altceva mi-aş mai putea dori? Poate doar toată fiinţa ta, pe care s-o devorez şi s-o mestec ritmic într-a mea.

"Uitarea şi mersul mai departe sunt cea mai bună înţelepciune." - Friedrich Nietzsche

Fii primăvara mea!

Am visat ca...

Am visat că alergam desculţă prin ploaie,
Alergam pe un drum pietruit.
Tălpile îmi sângerau
Şi aveam pietricele acuţite înfipte în ele.
Eu continuam să alerg.

O iederă mi s-a agăţat de piciorul drept
Şi s-a încolăcit în jurul lui.
A început să mă tragă de picior,
Să încerce să mă împiedice să alerg.
Eu continuam să alerg.

Am realizat că aveam un cuţit în mână.
Am înjunghiat iedera.
Din ea a curs sânge verde.
Cuţitul a dispărut.
Eu continuam să alerg.

O ceaţă neagră s-a aşezat în faţa mea
Şi a început să plouă cu săgeţi.
Câteva săgeţi mi-au intrat în mâini,
Altele în faţă, altele în spate.
Odată intrate în piele,
Se adânceau în carnea mea.
Am urlat până când
Mi-a ieşit sânge din gură.
Săgeţile au ieşit din piele
Şi au căzut pe drum,
Transformându-se în şerpi.
Eu continuam să alerg.

A răsărit soarele
Şi s-a făcut cald...
Căldura îmi înroşea pielea...
Era din ce în ce mai cald...
Mingea de foc parcă era coborâtă
Din iad.
Pielea mi se decojea,
Scoţând la iveală
Carnea mea rozalie.
Carne şi sânge.
Eu continuam să alerg.

O lamă uriaşă a apărut de nicăieri
Şi mi-a despicat trupul în două.
M-am oprit din alergat.

Am visat că alergam desculţă prin ploaie.

De ce nu înţelegi că perfecţiunea nu există? E inutil să o mai cauţi. Mai ales în mine. Scobeşte în mine, dar după imperfecţiune. Să îmi vezi imperfecţiunile şi să le înţelegi. (Asta îmi doresc.) Imperfecţiunile mă definesc. Mă individualizează. Pe ele să le cauţi şi să le iubeşti.

Ai venit ca o ploaie torenţială într-o zi de iulie. Ai venit într-o zi despre care se zice că-i cu ghinion. Să fi fost un semn? 


* de acum nu o sa mai folosesc apostroful ('), ci voi folosi cratima (-)

"Astăzi, mi-am propus
să ne jucăm de-a iubirea :
vom gusta câte-o felie de viaţă –
eu una şi tu una,
dar dacă nu te saturi,
îţi voi da si din porţia mea…"
                     (Anton ONIGY)

Vreau ca imaginea asta sa ramana undeva. Nu o pun aici ca sa demonstrez ceva. O pun cu un singur motiv. Nu vreau sa se stearga si sa o pierd. Inseamna ceva pentru mine. Fara intrebari. Gata :)

Ma simt ingrozitor de obosita... Nu mai stiu ce cuvinte sa folosesc. Toti imi cer sfatul, ma intreaba diverse si vor sa stie parerea mea, dar eu pur si simplu nu mai am parere... NU STIU sa mai dau sfaturi, am obosit sa mai dau sfaturi. Vreau sa mi se dea si mie sfaturi, vreau sa fiu linistita si eu. Vreau sa fiu imbratisata, mangaiata. Vreau un cacat de vorba buna! Am obosit sa stau intre 4 pereti, un tavan si o podea.... Am obosit sa imi tot storc creierii pentru a zice ceva frumos cuiva, ca sa se simta bine. Mie nu mi'a mai zis nimeni lucruri de astea de foarte foarte mult timp. Imi lipsesc si lipsa lor ma oboseste. Imi oboseste si ingreuneaza sufletul.

Si'acum am fost frustacel, nervisor si botisor, cum zice Elena :))