sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Ce se mai intampla prin capul meu

Ciori. Ciori. Ciori. Ciori peste tot. Dacă aș desena un cer, aș desena și ciori pe el. Mai ales ciori. Nu s-ar mai înțelege că e un cer. S-ar vedea doar negrul, negrul penelor din aripile ciorilor, negrul ochilor ciorilor... Ciorile sunt păsările mele preferate.

Am ajuns să confund visele cu realitatea. Merg uneori pe stradă și-mi amintesc o întâmplare. O analizez, încerc să-mi amintesc când exact s-a întâmplat și acolo apare problema... Oare chiar mi s-a întâmplat chestia aia? Sau am visat-o? Mi-am amintit odată că am fost pe o stradă pavată și am stat la taclale cu un bețiv. Am vorbit cu el vreo oră. Am vorbit despre omizi, despre planeta Venus, despre culorile de la semafor, despre rock-ul alternativ, despre femeile virgine, despre raci, despre apa sărată, despre reîncarnare... Mă rog, despre multe lucruri. Cum stădeam eu și îmi aminteam toate astea, la un moment dat mi-am pus întrebarea: Mi s-a întâmplat așa ceva în realitate? Nu am găsit răspunsul. Mi se întâmplă ca uneori să mă plimb, să mănânc, să merg cu troleul și să nu îmi dau seama dacă eu chiar fac asta în realitate sau dacă sunt într-un amărât de vis. Nu mai discern realitatea de vis. I'm too mind-fucked.

Nu-mi mai amintesc mare lucru din ce am făcut ieri. Parcă au trecut ani de atunci. Oricum am probleme cu memoria... Bine, de data asta e de vină și lipsa somnului. Am uitat să-mi iau pastilele. Hello, doctor, can you see me? No, I mean can you see ME?!? Sunt sigură că poți să-mi vezi ambalajul din carne, oase, mușchi, vene, cartilaje, piele șamd, că nu pari să ai vreo problemă cu vederea. dar poți să vezi mai departe de el? Joc teatru cu tine de multe ori și pot să mă laud zicând-ți că-mi iese foarte bine. Nu, nu poți să mă vezi. Nimeni n-a putut cu adevărat.Tristuț. Pot să fiu oricine vreau, tu nu o să reușești să îți dai seama cum sunt defapt. Poți să te uiți la mine, să îți caști ochii până îți ies din orbite... Nu poți să pătrunzi în mine. Te-ai pierde în întuneric înainte să ajungi la intrare. Rămâi acolo, în spațiul tău limitat. Oricum nu îmi pasă. Nu am nimic de pierdut.

joi, 23 ianuarie 2014

A iubi versus a te indragosti

- Auzi, crezi în dragoste?
- Nu, niciodată n-am crezut.
- De ce? Ai avut dezamăgiri?
- Ohoho.... o grămadă.
- Dezamăgirile te-au determinat să îți pierzi siguranța asupra faptului că dragostea există?
- Cam da...
- Nu te-ai gândit să îi mai dai o șansă? Poate căutai și ofereai dragoste acolo unde nu trebuia.
- Peste tot e la fel. Cu toți e la fel. În toate relațiile e la fel.
- Țin să te contrazic. Ce simțeai când iubeai? Simțeai că ai ceva unic, special, de neînlocuit? Simțeai că ceea ce simți cu persoana cu care ești nu vei mai fi capabil să simți cu nimeni?
- Doar puțin, o singură dată.
- Draga mea, tu cred că încurci îndrăgosteala cu dragostea.
- Păi nu sunt același lucru?
- Nu. A te îndrăgosti e pe moment, iar dragostea e veșnică.
- Nu înțeleg.
- Vei înțelege. Sau poate nu... Unii oameni nu ajung să iubească vreodată... Mulți se pierd în îndrăgosteli și rămân acolo... Dragostea e veșnică, draga mea... Vine o singură dată și nu mai pleacă... Dragostea e veșnică...

luni, 20 ianuarie 2014



Buzele mele scriu poezii pe ale tale. Poți să le citești, sau vrei să ți le mai scriu odată?

joi, 16 ianuarie 2014

Negru infinit

aburi de cafea.
spală-mi sufletul.
nori de nicotină.
suflă-mi în ceai.
frunze de tei.
dă-mi bucăți din dragostea ta.
cearceaf cu flori.
când mă săruți
în mine ard culori.
dragoste. dragoste. dragoste.
aterizează-mi pe cerul sufletului.
luna apune în ochii tăi.
degetele tale moi.
negru infinit.

miercuri, 8 ianuarie 2014

”Între multe alte lucruri, tu erai pentru mine și o fereastră prin care puteam privi străzile. Singur n-aș fi putut”. - Franz Kafka

A căzut scrum pe cartea deschisă a vieții mele. Pagina s-a colorat în cenușiu. Am alungat scrumul cu o respirație și a căzut pe o cută a rochiei tale. Ai clipit des, parcă speriată. Mi-am stins țigara în palmă. Am luat cu două degete scrumul de pe rochia ta, l-am dus spre buze, l-am introdus în gură și l-am înghițit. Ochii mi s-au colorat în cenușiu. Ți-am sărutat gura întredeschisă, iar gura mea s-a umplut de cafea. În cafea pluteau doi ghiocei.
- Nu știu unde suntem, mi-ai zis.
- Nu mai contează asta. Nu ne mai întoarcem. Verde?
- Verde. Dacă ne-am pierdut?
- Suntem împreună, nu ne-am pierdut. Ne-am găsit. Suntem mai acasă decât întotdeauna.
- Dacă o să vreau să mă întorc?
- Nu cred că ți-e dor de nonsens.
- Nu, e perfect aici.
- Vezi? Hai să ne înălțăm.
M-ai luat de mână și ți-ai trecut degetele printre ale mele. Artificii în sânge.
- Nu am mai simțit pe nimeni așa cum te simt pe tine.
- Și nici nu vei mai simți, mi-ai spus, serioasă.
Te-am privit în hăul, întunericul din ochi și am văzut tot universul, dar, în același timp, nu am văzut nimic.
Un chibrit s-a aprins și a ars până la capăt. În timpul acesta, noi am ars mai tare ca orice foc aprins în mijlocul pustietății.
Îmi dădeai senzații atât de noi, dar parcă te cunoșteam dintotdeauna. Oare câte vieți mi-am mai petrecut cu tine?
Mi-a curs sânge din peniță. Ți-am lins vârful unei unghii și m-am otrăvit pe veci. Otrăvit? Am înnebunit în tine.

M-ai inspirat în tine. Sunt în siguranță acum.

marți, 7 ianuarie 2014

Micuto

Am să urlu ca să mă auzi de acolo,
din ungherul în care stai pitită.

Ființă mică, cu ochi de cărbune.

Am să urlu și tu mă vei auzi
și-mi vei zâmbi,
Dar vei veni?

Te vei ridica încet și vei șopti
”Mi-e teamă...”

Îți voi spune că nu e nevoie,
și puilor de pisică le e teamă
să își deschidă ochii pentru prima dată,
dar când și-i deschid
o lume întreagă se colorează
în fața pupilelor lor inocente.

Umerii tăi fragezi și albi.

Îți voi întinde mâna,
tu îți vei deschide pumnul mic
și-mi vei arăta degetele tale lungi
termurânde.

Îți voi bate la ferestrele sufletului,
îmi vei deschide
și-ți voi spune secrete
care îți vor aluneca prin vene.

Nu-ți fie teamă,
micuțo cu suflet de leoaică.
Răul îl voi preface în bine,
îmi voi deschide brațele pentru tine
și te voi adăposti.

Cicatricile o să mi le vezi,
mi le vei arăta și tu pe ale tale.
Împreună vom merge prin ploaie.

Ridică-te din ungher,
lasă-mă să te fur
și să fugim departe,
să aruncăm cheile
și să nu ne mai întoarcem.

Iubescu-te.

miercuri, 1 ianuarie 2014

Îți cunosc gura pe de rost. Ți-am memorat fiecare mișcare a buzelor, fiecare dințișor, fiecare fibră a limbii, fiecare milimetru de piele....