joi, 13 decembrie 2012

Iad





Iadul e aici. Iadul este peste tot. Iadul este pe pamant. Simt iadul cum imi intra in sange. Iadul ma infecteaza. Iadul ma ucide.
Iadul e ca o gaura mare de canal care ma inghite. Iadul e nemilos. Iadul imi sfarteca pielea, patrunde prin carne.
Iadul imi ingheata sufletul.  

marți, 11 decembrie 2012

Locked in my own soul

Am scris si am rescris. Am subliniat si am taiat. Simt ca tot ce am scris pana acum am scris degeaba. Am recitit totul si pare inutil. Pare material pentru foc. Oare ceea ce scriu va insemna ceva pentru cineva?
De multe ori n'am fost complet lucida cand am scris. Doar am scris. Eu nu scriu cu creierul, ci scriu cu sufletul. Deseori sufletul meu e ratacit. Ori descompus.
Mi'am pierdut mintile? Unde duce nonconformismul meu? Unde duc confesiunile mele, care ar trebui pastrate pentru mine pentru ca fac parte din viata mea privata? Unde...?

joi, 6 decembrie 2012

N-am idee de titlu

De s'ar sparge cerul in bucati si ar cadea pe noi... De m'ai asculta macar odata... De mi'ai spune de ce taci atunci cand trebuie sa vorbesti, sa urli...

Tu esti asa... Eu sunt altcumva... Vezi macar cat de diferite sunt universurile noastre? Stiu ca vezi, dar nu vrei sa recunosti.

M'ai intrebat de ce continui, de ce te'am ales... Pentru ca n'o sa mai am niciodata asa ceva. Pentru ca ne certam des si din porcarii, dar am nevoie de asta... Monotonia ma sufoca, iar cu tine nu am asa ceva. Ceea ce avem noi e unic. Nu am mai avut niciodata asa ceva si nici n'o sa mai am, dupa cum am mai spus odata. Nu vreau sa pierd asta.

Sa va mai povestesc ceva. Mergeam pe strada. Era intuneric. Orasul era luminat de becuri, lumini din magazine si masini. Era liniste. Era dimineata, foarte dimineata. Era frig. Erau copaci pe marginea drumului. M'am vazut pentru cateva secunde intr'unul dintre copaci, luandu'mi zborul si cazand, cu aripile frante, zdrobindu'mi corpul de asfalt. Imi vedeam corpul catapultat de vreo masina.

Acum... Acum e intuneric in camera si eu imi pipai cicatricile. Unde sunt acum? Unde imi e sufletul?

Mi'am plantat in cap ideea ca trebuie sa fiu indiferenta. Insensibila. Nu trebuie sa mai am sentimente. Trebuie sa inchid totul. De fapt nu. Trebuie sa sterg totul. Sa fac sa dispara. Trebuie sa neg ceea ce sunt. Trebuie sa ma schimb in totalitate. Schimbarea a inceput de multa vreme, acum vreau sa se finalizeze. Simt ca sunt aproape. Aproape de a fi altcineva. Mi s'a spus ca nu e bine sa fac asta. Ai uitat ca eu nu fac lucruri bune? Ca pe mine ma atrage raul? Ai uitat cat ma doare sa fiu asa? Ai uitat...? Imi fac rau cu mana mea.


marți, 27 noiembrie 2012

In ultima vreme ma simt obosita fizic si psihic si incapabila de a mai citi si scrie ceva. E aiurea rau....

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Oboseala sufleteasca

In noaptea asta nu am chef de tine, nu am chef de nimeni. Nu am nevoie de prieteni, iubiti, iubite, amici… Oameni, in general. Vreau sa dispara toti.

Simt ca orice am facut pana acum pentru cineva a fost in zadar. Degeaba m’am chinuit sa cunosc anumite persoane. Degeaba m’am lasat cunoscuta. Totul e fara rost acum. Sunt plictisita. Imi simt sufletul batran, vechi, aproape mort. In rest nu simt nimic. Fara sentimente. Fara senzatii. Fara simtul realitatii. Dar nici nu visez. Umblu pe ata intre corp si suflet. Sufletul cam si’ar dori sa se desprinda de mine. Si… l’as lasa sa plece… Asa i’as da drumul…
Si vorbesc cu tine, un tine abstract. Si te mint. Pentru ca eu defapt am nevoie de cativa oameni. Exact in secundele astea. Nu vreau sa vorbesc. Vreau doar sa stau. Cu ochii inchisi. Lipsita de somn. Ascultandu’i. Asta m’ar face sa ma simt putin vie. Viata lor ca un vulcan care erupe in fiecare zi ma face sa zambesc usor ironic. Eram si eu asa, candva. Dar a trecut mult timp de atunci. Eram mica. Uneori ma intreb daca o sa revin la starea aia. La viata. Nu am multe sanse…
Sunt vanatoare de fericire. Sunt tovarasa de joaca cu moartea. Insa… In noaptea asta nu vanez nimic, doar stau.
Noapte buna, alora care dorm! Eu va veghez din intuneric, cu sufletul atarnand de manecile camasii. 

vineri, 16 noiembrie 2012

vineri, 9 noiembrie 2012

Vicii? Si ce daca?



"Fara vicii am fi doar niste roboti."

Toti ratatii iti spun ca e de cacat sa ai vicii, ca e imoral. Si ce daca e imoral? Trebuie sa fim toti niste legume care fac asa cum societatea cere? Trebuie sa avem o viata perfecta pentru ca sa nu ardem dracu' in asa zisa viata de dincolo?
E chiar asa anormal sa ai vicii? Sa bei, sa fumezi sau orice altceva. Si oamenii pot fi vicii. Poti foarte usor sa fii obsedat si dependent de o persoana. Si aia e ilegal si anormal? Da, pentru ei e.

Sunt unele specimene care se uita urat cand vad un om fumand. Sunt plamanii lui, e viata lui.
Nu suport oamenii care incearca sa te controleze. Daca tu vrei sa traiesti ca un porc, traieste. Daca vrei sa te duci la manastire, du'te. E o tara libera. E o viata libera.

Hai sa vorbim despre mine, ca si asa pe blogul asta e vorba mai mult despre mine si despre fraierii de care ma indragostesc si ma implic si sufar ca o proasta... Ma rog. Viciul meu... Trebuie sa stau putin sa ma gandesc, insa doar putin. Ma imbat odata pe luna. De ce? Ca asa am chef. Ca imi place gustul bauturii, imi place vinul. Imi place senzatia aia de moleseala pe care o am atunci cand vinul imi intra in sange. E misto. Acum ceva timp (destul de mult, ce'i drept. timpul fuge repede) obisnuiam sa fumez. Nu fumam mult, dar fumam. Aveam iluzia (pentru ca e o iluzie) ca fumand ma relaxez si nu ma mai stresez din porcarii. Si fumam pentru ca imi placea. Ma droghez si cu oameni. Sunt dependenta de trei persoane. Dependenta si deseori obsesiva cu acele persoane. Geloasa. Posesiva. Rea. Dar si buna, pentru ca dependenta e rezultatul iubirii, nu al urei. Esti dependent de ceva ce iti place, pana cand acea dependenta duce la viciu.

Viciile nu te omoara, societatea si prejudecatile o fac.

vineri, 26 octombrie 2012

Realitatea

Se naste un om. Apare un nou suflet pe lume. In primii lui ani de viata umbla in curu' lu' mami si lu' tati. Invata sa mearga, sa vorbeasca, sa manance. Creste. Ii cresc dintii, creste in inaltime, ii creste parul, ii creste creativitatea, ii creste inteligenta. Implineste varsta la care trebuie sa mearga la gradinita. Acolo se joaca cu alti copii de varsta lui, isi face primii prieteni. Invata sa se joace, sa imparta.
Parintii lui incep sa il certe, sa il bata. Bataile sunt din ce in ce mai dese.
Mai trec cativa ani si merge la scoala. Invata sa scrie. Se cearta cu colegii pentru creioane si nimicuri. Ia note mari si se bucura. Ia note mici si plange, dar nimeni nu il consoleaza, ci il cearta pentru ca nu a invatat. Nu mai vrea la scoala, nu ii place.
Anii se scrug si devine adolescent. Isi priveste corpul in oglinda si nu intelege de ce apar schimbari. Incearca sa vorbeasca cu parintii lui despre acele schimbari. Ei se ascund dupa deget. Afla ca exista sex, dar nu intelege cum se face. Isi intreaba parintii din nou. Ei se rusineaza si ii comanda sa nu mai vorbeasca despre asta. Cauta informatiile in reviste, pe internet. Le gaseste. Vrea sa stie cum e in realitate.
Isi face prieteni de care se ataseaza. Ar vrea sa isi petreaca tot timpul cu acei prieteni pentru ca ei par singurii care il inteleg. Parintii devin gelosi pentru ca sta mai mult cu prietenii decat cu ei. Incep sa ii interzica sa mai fie prieten cu toata lumea. Prietenii lui sunt din ce in ce mai putini. Are un prieten mai bun decat toti ceilalti. Face orice pentru el, fara exceptie. Timpul trece si prietenul se distanteaza de el pentru ca a gasit un prieten mai interesant, pentru ca s'a plictisit sau pentru ca il considera prea ciudat.
Se simte diferit. Vrea sa se exprime, dar nimeni nu il lasa.
Se indragosteste. Face gesturi necugetate, de om indragostit. E inselat, parasit.
Are prima lui experienta sexuala. Ii place. Se simte bine. Vrea tot mai mult. Timpul trece si se plictiseste si de sex.
Parintii nu il mai inteleg. Se cearta tot mai des cu ei. Are tentative de a fugi de acasa.
Simte ca viata nu e atat de frumoasa pe cat credea el ca e. Intra in depresie. Iese din depresie. Intra in depresie. Iese. Intra din nou... Iese... Intra... Intra...
Are tentative sinucigase.
Nu mai intelege lumea din jurul lui. Ceilalti oameni rad de el pentru ca ei considera ca el exagereaza, ca el nu stie ce inseamna sa iti fie greu.
Toti cei dragi lui il parasesc.
Se raneste singur, pentru ca nu mai simte nimic. E pierdut in propria'i lume.
Are tentative sinucigase.
Realizeaza inca odata ca viata nu e atat de frumoasa pe cat ii spuneau ceilalti si au ajuns sa il convinga si pe el de acest neadevar. Acum, ca a aflat ca totul era o minciuna, nu mai intelege sensul vietii. Nu intelege de ce s'a nascut si traieste o viata oribila. Nu intelege de ce s'a nascut, daca oricum moare. Nu intelege de ce toata lumea ii spune de Dumnezeu, desi el nu crede in asa ceva. Nu are idee ce o sa se intample dupa ce o sa moara. Prea multe intrebari si nici un raspuns bun.

Am 18 ani si deja sunt blazata...


joi, 25 octombrie 2012

Noi

Avem pleoape de plumb
Si inimi de fier,
Iar in noi picura
Otrava iubirii, care
Patrunde in toate
Fibrele sufletului
Si ne topeste plumbul
Si fierul, si totul.

Suntem greu de gasit
Si usor de uitat.
Ne jucam de'a oamenii,
Dar din jocul acesta
N'a iesit nimeni viu.
Avem aripi arse
Si sange negru.
Nu ne sperie singuratatea,
Ci o imbratisam
Ca pe o mama.

Suntem mai vii ca
Florile de cais
Inflorite primavara.
Venim din toamna,
Mirosim a toamna.

Suntem noi,
Mai noi ca niciodata.

marți, 23 octombrie 2012

De ce taci?

Tu esti acolo... Eu sunt aici.. Si te vad online de atatea ori, dar nu imi scrii... Cu cat trece inca o zi ma doare si mai tare... Ma doare mai tare sa nu imi vorbesti... Si golul din mine se adanceste...

vineri, 12 octombrie 2012

geniala floare!

S-a racit..

S'a racit cafeaua, iubito.
S'a racit si sufletul meu.

Si daca as fi torturata pana la moarte,
Tot la tine m'as gandi,
Tot pe tine te'as dori.

Dar ce mi'ai facut tu
Intrece orice tortura,
Orice chin fizic.

Te'as putea minti
Ca mi'e usor
Dar ce'as castiga?

Mi'a fost teama sa te pierd
Si cand nu te aveam
Dar acum...
Acum ce fac?
Nu pot sa opresc durerea
Am incercat
La fel cum ai incercat tu
Sa nu'ti pese de mine.

Chiar daca as fi fericita cu altcineva
Tot la tine m'as gandi.
Desi  nu pot concepe
Fericirea fara tine.

Inca mai cred in tine;
In noi am crezut de la inceput
Pana la sfarsitul
Neprogramat.

Si daca ti'as spune ca
Te iubesc
Si pentru tine as face
Orice, fara exceptie
N'ar fi de ajuns.

Vise frante
Inimi frante
Tu si eu
S'a terminat
Inainte sa inceapa.

joi, 11 octombrie 2012

Bolnava de tine

O sa beau pentru ca simt nevoia... Te vreau. Te vreau atat de mult... Si nu te am... Si e insuportabil gandul... As vrea sa plec acum la tine si sa nu ma mai intorc vreodata. E sufocant... Mi'am pierdut puterea de a mai vorbi. Daca cineva ma intreaba ce am nu pot, nu pot... nu pot sa zic ca ma doare ca nu te am. Chipul tau ma bantuie, e in capul meu tot timpul. Te iubesc atat de mult...

marți, 9 octombrie 2012

A mea si atat

Sunt posesiva pentru ca te iubesc. Sunt obsesiva pentru ca tin la tine. Nu vad nimic rau in asta. Vreau sa fii a mea si atat. Nu vreau pe altcineva in jurul tau. Nu vreau sa te atinga nimeni. Vreau sa te imbratisez doar eu. A mea si atat.
Sunt geloasa de fiecare data cand vorbesti cu altcineva. Tu esti universul meu, eu doar pe tine te vreau, ii uit pe toti si imi centrez toata atentia pe tine. Si vreau sa fie reciproc. A mea si atat.
As vrea sa dispara toata umanitatea, sa ii inghita pamantul pe toti, si sa ramanem doar noi doua. Tu si eu. Eu si tu. Daca te am pe tine nu'mi mai pasa de nimeni. Tu esti totul si fara tine sunt un nimic.
Chiar nu vezi cat te iubesc? Nu intelegi, copilo? Inima mea refuza sa mai bata cand tu nu esti. A mea si atat.
Nu promit sa iti dau ceva mare si glorios si scump. Ma daruiesc tie. Te iubesc cu trup si suflet, cum mi'ai zis tu odata. Iti dau tot ce am, toata fiinta mea. Ma dau tie.
Vreau sa te gandesti doar la mine cand te culci si cand te trezesti. Vreau sa ma vrei doar pe mine. Te vreau doar pe tine. Sa moara toti! Eu doar de tine am nevoie. Daca am fi doar noi doua, as trai intr'o lume perfecta. A mea si atat.
Sunt obsedata de tine. Pana la sange, pana la os. Citeste'mi sufletul. Fii tu, asa cum iti cere sufletul tau sa fii. Lasa prejudecatile si dorinta de a parea de neatins. Pentru mine. Renaste pentru mine. A mea si atat.


luni, 8 octombrie 2012

Adio...

Adio!
Vantul adie
De cand tu
Mi'ai dat drumul mie.

Si frunzele cad din copaci,
Dar tu taci.

Norii se desprind din cer
Si'mi cad pe sufletul stingher.

Ai plecat,
Ca asa ti'era mai bine,
M'ai lasat,
Sa fiu doar eu cu mine.

duminică, 7 octombrie 2012

Fara tine

M'am gandit la tine... In fiecare secunda... Chiar si atunci cand corpul meu era ocupat cu diverse activitati, tu zaceai inauntrul meu. Fiecare nimic imi amintea de tine. Fara tine ma sufocam in propriul trup, eram ca un soricel incoltit de o pisica. Ceea ce simteam eu depasea frica soricelului, pentru ca eu simteam o neliniste de foc.
Mi'ai lipsit si am fost pierduta fara tine. Ma apasa o durere insuportabila. Mi se dezintegra tot interiorul. Cadeam in gol, in intuneric...

sâmbătă, 6 octombrie 2012

... like the deserts miss the rain

La dracu'! Mi'e dor de vocea ta de copil. Mi'e dor de zambetul tau. Mi'e dor sa te vad imbracata in tricourile tale care nu'si mai gasesc locul pe corpul tau. Mi'e dor sa merg cu tine pe strazi necunoscute mie, dar prea cunoscute tie. Mi'e dor de parul tau cret pe care te incapatanezi sa il intinzi. Mi'e dor de "ododo"-urile, "aww"-urile si "dadada"-urile tale. Mi'e dor de incapatanarea si orgoliul tau. Mi'e dor de faptul ca imi inghiti aiurelile. Mi'e dor sa imi povestesti despre pisica ta. Mi'e dor sa ma plang tie si tu sa'mi spui ca totul o sa fie OK. Mi'e dor sa iti arat nimicurile pe care le am prin camera. Mi'e dor de cuvintele tale. Mi'e dor sa mai stau in pivnita si sa beau cappucino'ul ala naspa, dar sa ma simt bine pentru ca esti si tu acolo. Mi'e dor de tine...

vineri, 28 septembrie 2012

Randuri rasarite in toamna

Altare de frunze te duc spre imparatia toamnei...  Voi, ignorantilor, stricati farmecul toamnei! Stricati toamna, stricati parcul impodobit cu natura in descompunere, prin plimbarile voastre superficiale prin el. Voi doar treceti prin parc fara sa simtiti nimic, asemeni unor roboti.

Vantul joaca un joc nebun cu crengile salciilor. Frunzele ingalbenite se desprind de crengi si valseaza senzual in aer, pana cand se strivesc de pamant. Vantul le ia in mainile lui si le arunca in toate directiile. Frunzele  se supun, ca niste papusi cusute cu sfori.

Dintr'un copac a cazut o ghinda ajunsa la maturitate. Pe cat e de mare, pe atat e de fragila. Cand cade se striveste si se frange. Palaria ei, care o tinea lipita pana atunci de crengile copacului, i'a cazut. A ramas fara scut si s'a zdrobit. Asa se intampla cu toti oamenii. Oricat am crede ca o sa "ramanem in copac", intr'o zi o sa cadem cu totii.

E toamna si pamantul urla si ucide totul in calea lui. Singura moarte suportabila e cea a naturii.

Cerul se pregateste sa planga. Fluturii au fost inlocuiti cu frunze care parca anunta, printr'un cantec mut, venirea ploii. Ploaia spala tot. Iti spala corpul. Iti spala sufletul de pacate. Iti spala ranile sangerande.

Rataceste'te cu mine in toamna sufletului meu!



miercuri, 26 septembrie 2012

Cantec pentru tine

Pentru tine.. Toate cantecele din lume... Toate melodiile pe care sufletul meu le iubeste... Pentru tine... Cand nu va mai exista muzica sufletul meu iti va canta el singur... Iti va canta ca privighetoarea lui Wilde care a fost strapunsa de un spin pentru a rosi un trandafir... Pentru tine... Iti voi canta neobosita pana cand iti voi rosi si tie sufletul... Pana cand voi smulge doar zambete de la tine... Pentru tine... Cand sufletul tau e pe moarte te voi resuscita prin muzica sufletului meu... Pentru tine...
Pentru tine... Sunt aici, dar nu sunt acolo... As vrea sa fiu acolo pentru tine... As vrea sa te privesc plangand si sa stau ca o proasta, sa simt ca nu te pot opri din plans... As vrea sa te imbratisez, sa iti usurez sufletul... Dar...
Pentru tine... Tot ce am mai bun iti dau... Ti'am dat oricum o parte din sufletul meu... Am lasat bucati din mine la multi alti oameni... Dar nici una dintre toate bucatile nu se compara cu cea pe care ti'am lasat'o tie... E ca si cum m'as darui pe mine chiar mie... Pentru ca eu sunt tu si tu esti eu...
Pentru tine... Hai zambeste! Nu vreau sa plec de langa tine, nu am de gand...
Pentru tine... Sufletul meu iti sopteste ca te iubeste... Vreau sa il crezi... Vreau sa crezi in cantecul meu...

joi, 20 septembrie 2012

Suflet de portelan

Fa parte din viata mea,
Cazi printre degetele mele,
Indreapta'te inspre inima,
Lasa'ma sa te imbratisez,
Respinge'mi doar ura.

Fa parte din prezentul meu,
Fii fereastra mea spre fericire,
Lasa'ma sa iti citesc in palma sufletului.
Zambeste'mi doar.

Fa parte din prezentul meu,
Rastoarna'mi lumea.
Rascoleste'mi intunericul mintii,
Vreau sa crezi in noi.

luni, 10 septembrie 2012

Am obosit sa traiesc

Simt ca mai am putin si o sa'i pierd pe toti... Pe toti, fara exceptie. Toti prietenii, toti cei pe care i'am iubit vreodata. Simt ca sunt atat de aproape de momentul acela.
Ma sparg in bucati si privesc in gol. Sunt ca intr'o cutie... Toti ma evita, preferand sa ma urmareasca din afara cutiei. Chiar credeti ca daca va distantati de mine imi faceti bine?
Nu prea mai am cuvinte...

joi, 6 septembrie 2012


Din ce lume ai aparut tu, preafrumoaso? Imi aduci zilnic buchete de zambete si le lasi la usa sufletului meu.
Esti a mea, esti a mea, esti a mea! Esti doar a mea!

marți, 4 septembrie 2012

Oare s-a terminat?



Mă uit la rănile mele
Şi mă întreb
„De ce atâta durere?
Pentru cineva care nici măcar
Nu mă iubeşte, nu m-ascultă.”
Sunt înconjurată de tăcere.
Şi-mi vine să înjur,
Dar degeaba înjur,
Nu m-ajută cu nimic
Să vărs lacrimi, să urlu, să strig.
E o lume haină,
Toţi te-ar omorî,
Abia aşteaptă să cazi
Ca să-ţi dea şi ei un picior în cap
Să te înfunde în pământ
Să-ţi sape la mormânt.
Aş aştepta vremuri mai bune,
Dar am obosit să aştept
Cu inima care îmi e despicată în piept.
Unde să mă duc,
Să mă ascund de durere?
N-am unde, n-am scăpare,
Nicăieri nu curge lapte şi miere.
Moartea-mi bate în geamul sufletului
Şi îmi spune să merg cu ea,
Ce mai aştept?

marți, 28 august 2012

Idila... sau?

Oare o sa sfarsesti si tu in bratele unui barbat dupa tot ce s'a intamplat intre noi? Tu ai nevoie de un barbat, se simte. Ai nevoie de cineva care sa te protejeze, iar in mine vezi doar pe cineva care te iubeste. Nu cred ca te'ai lasa iubita pana la sfarsit. Tu ai idealuri si te plictisesti usor. Esti ca o furtuna. Eu iti pot oferi liniste, dar pentru tine nu va fi de ajuns. Vei vrea mai mult. Voi plange nopti si zile dupa tine. Tu o sa pleci. Te vei teme de cei care te judeca, te vei teme de un viitor cu mine. Vei fi confuza si te vei pierde. Eu voi incerca sa te pastrez alaturi de mine, dar orice o sa fac nu o sa fie de ajuns. Poate ca vei gasi siguranta si protectia dupa care tanjesti, dar o sa'ti lipseasca dragostea pe care eu ti'o ofer asa cum nu ti'o mai ofera nimeni. Poate o sa'ti doresti sa te intorci la mine, dar vei considera ca e prea tarziu. Niciodata nu va fi prea tarziu, dar tu vei lua deciziile. Te voi pierde, iubito. 

joi, 23 august 2012

M-am plictisit de tine

Parca mi'e dor de zilele alea de toamna tarzie cand mergeam cu trenul cu el si eram amandoi prosti si indragostiti. Si ne sarutam non-stop pana la destinatie. Buzele noastre erau siameze si dulci. Acum totul e atat de sec si nu mai simt nimic. Imi vine sa ma arunc de la etaj cand sunt in preajma lui. Dar ma prefac ca totul e la fel, de dragul lui. Sau de fraiera.
Oricum relatia asta n'o sa mai tina mult. M'am plictisit la maxim si acum ma agat de tot ce'a mai ramas. Curand nu va mai ramane nimic. Si atunci... adio...

miercuri, 22 august 2012

Ce ma mai intreb eu

Si totusi care'i faza? Marea si atotputernica divinitate, din plictiseala, a scuipat niste oameni pe pamant. Oameni muribunzi, muritori. Dar nu oameni liberi, ca el e papusarul si te pedepseste daca nu ii indeplinesti ordinile. De ce s'a mai obosit sa arunce niste oameni care oricum o sa moara? E sadic? Ii place sa chinuie niste biete fiinte? Sa le chinuie pentru ca majoritatea oamenilor, odata ce s'a desteptat si inteleg incet cum sta treaba cu divinitatea asta, cica il necajesc pe marele stapan care trebuie sa'i pedepseasca aspru. Chiar si el te controleaza.
Nu'mi pot explica ce'a fost in mintea lui. Chiar asa de mult se plictisea acolo in paradisul lui? N'avea ce face si si'a confectionat niste jucarii? O sa fiu pedepsita ca am zis asta!!! Am fost sarcastica, normal.
Ma rog, oricum o sa mor. Nu am chef ca, dupa ce mor, sa dau socoteala cuiva pentru ce am facut. Mor si gata. Ma duc. Nu ma duc nicaieri, ci doar ma duc. Desi parca n'as avea chef sa mor... Aici iar intervine controlul pe care il exercita asupra noastra. Ce cacat!

P.S. : ... Si credinciosii imi vor sari la beregata...

marți, 21 august 2012

Zeita din cafenea

Cat esti de frumoasa! Gura mea amuteste la vederea ta. Gura mea tanjeste dupa buzele'ti sapate'n piele. Ochii tai ca un ocean ma privesc mirati si cu o stralucire jucausa. Esti ba inocenta, ba salbatica. Dar mai mult salbatica. Ma privesti tacuta, cu un aer pervers si cu o tigara agatata de degetele tale lungi si subtiri. Degete de zeita. Din gura ta, care a format un O perfect, ies norisori de fum cafeniu.
Ma intrebi ceva, dar totul e inghetat in mine. In preajma ta uit totul. Zambesti si iti lipesti buzele de ale mele. Si'mi spui ca ma iubesti.
Cum poate sa iubeasca o fiinta perfecta pe un muritor de rand? Cum poti sa ma iubesti?
Din ce lume ai aparut si de ce te'ai oprit din zbor in bratele mele?
Iti pui varfurile degetelor pe degetele mele si incepi sa imi escaladezi palma. Ma privesti adanc in ochi si imi soptesti lucruri marunte, care imi hipnotizeaza simturile.
Strivesti mucul de tigara in scrumiera si apoi iti treci mana prin parul moale. Ma iei de mana si ma inviti sa ne ratacim printre oameni. Imi strangi usor mana in a ta. Ma privesti complice si te lipesti usor de mine.Te iubesc in fiecare secunda. Iti iubesc fiecare gest. Vrei sa fii zeita mea pe veci?


luni, 20 august 2012

Conversatie dintre diavolita si ingerul cu aripi negre

- Ma aflu in fata unui zid. Dupa el se gaseste fericirea. Am tot dat cu capul in el. Am facut gaura, mi'am bagat mana in zid, am atins fercirea, dar zidul s'a zidit la loc, prinzandu'mi si mana in el. Tot timpul patesc asa. Cred ca se numeste destin...
- O sa gasesti fericirea. Te asigur eu. Incearca sa analizezi zidul. Incearca sa lovesti in alt loc. Incearca... nu renunta. E pacat!
- Si daca o sa se inchida din nou?
- Nu o sa se inchida. Gaseste alt loc.
- Mi'e frica sa sap din nou...
- Nu trebuie sa'ti fie frica...
- Poate doar daca cineva ma va ajuta sa sap si ma va tine de mana daca se va inchide...
- Si cine e persoana aia?
- Nu stiu, trebuie sa o gasesc. Sa ma gaseasca.
- Eu?
- Vrei sa fii tu?
- Vrei sa fiu eu?
- Daca vreau sa fii tu... Vreau fericire, iar daca tu o sa poti sa ma ajuti... Da, o sa vreau. Nu uita ca nu te oblig. Faci doar ceea ce simti.
- Nu stiu daca eu pot fi. Pacat ca nu sunt acolo.
- Daca ai fi...?
- As incerca.
- M-ai ridica?
- Ti'as intinde mana.
- Dar nu esti. Ce'ai sa faci?
- Pai nu pot asa. Nu stiu. Pot incerca.
- Poti?
- Incercam.

sâmbătă, 18 august 2012

M-am ascuns destul

M'am pierdut iar, desi nu vreau sa recunosc. M'am ascuns de mult, mult timp. Mi'am zis ca ce simt eu trebuie sa ramana in mine, chiar daca nu mai simt nimic. Defapt simt durere si inca ceva. Am zis ca mi'a trecut, am ras si m'am prefacut ca am luat'o de la capat. Am ingropat totul in mine. Acum tot ce am ingropat s'a dezgropat fara aprobarea mea. Oricum depresia nu are nevoie de aprobare...
Da, depresia. De ce sa ma ascund dupa deget? Am crezut ca o sa fie mai bine daca o sa zic ca nu mai am nimic, dar e mai rau. A revenit din nou si ma doare. Ma tem groaznic de tare sa nu imi moara din nou sufletul. Mi'e frica... Frica asta ma pandeste ca o nebuna in lanturi.
Credeam ca n'o sa mai simt niciodata durerea asta acuta, care imi dezintegreaza interiorul. Da' mi'e frica sa nu ma mai ravaseasca si sa nu ma mai distruga complet, ca atunci, lunile trecute. Va trebui sa ma prefac in continuare? Va trebui sa ma prefac atunci cand voi fi langa ea? Vine toamna si toamna mi'o va aduce inapoi. Nu vreau sa o doara ca pe mine ma doare. Nu vreau sa ma mai doara...
As urla sa imi exteriorizez sentimentele, dar nu vreau sa auda si ceilalti ca eu sunt suferinda...
Daca vreau sa ma vindec? Daca mai cred ca o sa ma vindec? Nu mai sper nimic pentru ca de fiecare data cand am avut o speranta, mi'a fost spulberata de nimicuri. Ma las din nou la cheremul timpului, care cica vindeca totul... Nu mai cred in abureala asta, dar alta solutie n'am. Mi'e teama doar de lama ascutita a cutitului  care ma va taia nemilos in interior. Ce lama? Ce cutit? Nu stiu, doar simteam nevoia sa scriu asta. Cateodata nu realizez ceea ce scriu, ci doar scriu. Sunt nebuna? Poate. Stiu sigur ca ma scufund din nou unde am mai fost de atatea ori...

vineri, 17 august 2012

Special


Cand ajungi sa nu mai fii un om banal, comun, sa nu mai fii la fel ca restul omenirii serbede, seci… atunci chiar ai facut o realizare! Daca esti seful unor capete de sfecla, unor schizofrenici cu conturi in banca… esti un nimic. Daca ii depasesti in mentalitate pe majoritatea muritorilor, esti cineva.
Daca nu’i intelegi pe oamenii simpli si batuti in cap, fixisti, daca nu te regasesti in ei, ai un suflet. Daca faci doar ce’ti trece prin cap, fara sa’ti pese de consecinte, ai un spirit. Daca nu’i lasi pe altii sa te schimbe, sa te faca idiot ca ei, ai un creier pe care il folosesti.
Fii diferit, separa’te de restul gunoaielor care te inconjoara.
Bucura’te cand esti luat de ciudat si nebun de catre banali! Tu vei schimba lumea, tu o vei lumina prin arta ta. Nu’mi spune ca n’ai “arta”, pentru ca orice ciudat nebun e un artist. E un om, un om adevarat.
Daca intr’o lume patronata de oameni banali tu esti diferit de toti, nu trebuie sa te simti in plus, ci trebuie sa te simti asa cum esti: special.

joi, 16 august 2012

Tu!

Da drumul fluturilor din inima ta. Arata'ti sufletul. Eu oricum pot sa'l vad, desi nimeni nu ti'l vede. Si tu nu intelegi de ce pot, cum pot. Zici ca n'am cum. Dar am. Eu simt ca esti altfel, ca esti speciala. Ca sufletul tau e facut din acelasi material cu al meu. Daca tu nu vezi cat de extraordinara esti, eu vad. Esti atat de diferita incat inima mea iti canta simfonii intregi... Sufletul meu il cauta disperat pe al tau. Nu ti'as da drumul niciodata.

miercuri, 15 august 2012

Noi doi, iubitule, suntem sclavii propriilor trupuri.
Iar cand sunt cu tine sunt mai singura decat oricand.

marți, 14 august 2012

Sunt prizoniera ta

Sangele meu e imbibat de tine. Sufletul meu urla dupa tine. Incet, incet, m'ai umplut de tine. Simt ca nu mai e nimic altceva in mine. Doar tu. Vreau sa ma opun, dar sufletul meu nu ma lasa sa ma eliberez din placerea asta salbatica. Cu fiecare respiratie pulsezi in mine.
Vocea ta imi da miliarde de fiori, de fiecare data cand o aud se aprind fulgere in mine, care ma lovesc si imi place atat de mult...
Imi spun ca nu ar trebui sa simt asta, dar in acelasi timp imi doresc asta. Vreau sa te las sa imi intri in minte, in suflet, in orice vrei. Fa ce vrei cu mine. Doar asta imi doresc, adanc, inauntrul meu.
Nu imi apartii, dar nu conteaza. Sufletul meu tanjeste dupa tine. Otraveste'ma cu parfumul sufletului tau...

luni, 13 august 2012

Sufletul bolnav

In aceasta lume sunt miliarde de oameni bolnavi trupeste. Milioane de orbi, schiopi, cancerosi...
Dar oare s'a gandit cineva cati oameni au sufletul bolnav? Sunt oameni care au sufletul in descompunere. Sufletul lor e asemeni unui trup de pe care e smulsa pielea, apoi ii cad bucati din carne, i se scurge tot sangele, oasele ii sunt roase de paraziti si resturile sunt mancate de viermi. Nici o durere trupeasca, oricat de apriga ar fi, nu se compora cu un suflet bolnav. Cu un suflet zdrobit nu poti sa mergi mai departe pentru ca te sufoci si te impiedici de propria'ti persoana. Un om cu un suflet muribund e in exterior ca un mort viu; nu vezi nimic in ochii lui, nu vezi viata, nu vezi moarte, nu vezi bucurie, nu vezi tristete. Totul e in intuneric.
Daca te intrebi cum arata un om bolnav in interior, nu e mare filozofie. Pare sa umble fara tinta, cu privirea in pamant, mainile in buzunare si cu picioarele parca mergand fara el. Un om grav bolnav sufleteste simte ca i se dezintegreaza pana si organele interne din cauza durerii, golului, care il apasa. Daca reusesti sa scoti cateva fraze din gura unui asemenea om ai facut o mare realizare.
Dar... exista si cealalta extrema. Bolnavii care nu par bolnavi in viata de zi cu zi. Rad, vorbesc mult, sunt comunicativi si energici. Asta pana cand cad in cealalta extrema, iar caderea lor e brusca. Cad si se rup in bucati, li se prabuseste tot universul. Aia e caderea cea mai dureroasa.
Te intrebi de ce am scris asta? Pentru ca si eu am un suflet bolnav si nu stiu cum sa'l mai vindec.

joi, 9 august 2012

Cand un suflet oboseste...



Am obosit sa incerc sa fiu fericita si sa'mi fie puse piedici ca sa cad in nefericire.
Am obosit sa dau tot, sa'mi dau sufletul, sa iubesc, si sa nu primesc nimic inapoi.
Am obosit sa mai cred in oameni, in bunatate.
Am obosit sa lupt sa fiu eu si sa nu fiu lasata sa fiu.
Am obosit sa ma simt ca intr'o inchisoare in propria casa.
Am obosit sa'i fac pe ceilalti fericiti si sa uit de mine, doar de dragul lor.
Am obosit sa'mi mai pese.
Am obosit sa mai astept sa'i pese cuiva de mine.
Am obosit sa mai sper, sa mai cred, sa mai visez.
Am obosit sa mai bat la usi inchise.
Am obosit de toate...


luni, 6 august 2012

“Pentru a avea sansa sa fim iubiti, trebuie sa ne asumam riscul de a fi distrusi in interior.”

Traieste’ti viata. Fa sa conteze fiecare secunda. Greseste. Din greseli inveti sa te ridici. Sufera, ca sa devii mai puternic. Fa’le pe toate si lasa’te condus de impulsuri. Sa nu ai piedici, sa nu ai frica. Lasa’le pe toate sa te cuprinda in vraja lor. Infrunta si raul si binele. Urca cat mai sus si fa doar ce’ti place. Incalca reguli. Zambeste. Plangi. Nu regreta nimic. Fii cine esti. Traieste intens fiecare moment. Lasa’te dus de val. Risca. Nu renunta la visele tale. Crede in tine. Iubeste’te si apoi iubeste’i si pe ceilalti. Nu’ti pierde speranta. Nu te indoi de tine. Fii puternic si de neoprit. Traieste!

duminică, 5 august 2012

Amintirea ta...

Nu ma pot opri din a te iubi. 

Chiar nu stiu ce sa mai fac, unde sa ma mai ascund de tine. Esti permanet in mine, cu zambetul tau viclean. Ma privesti parca, si ma chemi la tine. Insistent. Stii ca nu pot sa vin... Imi lipsesti atat de mult incat simt ca ma sufoc fara tine. 

Ce sa ma fac fara tine?

Ma intreb in fiecare secunda unde va merge viata mea daca tu nu esti in ea. Fara tine ma simt ca intr'un iad continuu. Ma simt ca intr'un acvariu cu pesti, dar nu sunt pestele cel mare, sunt cel mic si vulnerabil, cel care se teme sa nu fie muscat de pestii cei mari. Nu muscat, devorat.

Te am doar in vis.

Azi noapte te'am visat. Te'am visat si faceam dragoste. Eram cea mai fericita. Mai fericita decat niciodata. Totul era atat de perfect... Cum doar un vis putea fi. Corpul tau peste al meu, buzele tale lipite de ale mele, mainile noastre incalcindu'se, parul tau atingandu'mi usor fata, ochii tai privindu'i pe'ai mei... Imi inspirai atata siguranta, atata caldura... Ma simteam acasa, in bratele tale. Asa cum ma simteam de fiecare data cand ma imbratisai strans si imi sopteai ca ma iubesti, apoi roseai. 

Ai fost o parte din mine.

Nu o sa te uit. Nu, nu, nu. Tu ai trezit in mine ceva ce nu credeam ca exista, ceva ingropat adanc. Tu mi'ai redat forta sa cred ca exista si oameni speciali, care ma pot face sa ating raiul. Am atins raiul atunci cand iti simteam respiratia sacadata pe piele. Am atins raiul atunci cand imi mangaiai contururile fetei. Am atins raiul atunci cand ma tineai de mana. Am atins raiul atunci cand mi'ai spus ca ma iubesti. Am atins raiul...

Intoarce'te.

Vino inapoi, vino la mine. Te doresc mai mult decat pe oricine. Ceea ce am trait cu tine nu voi mai trai cu nimeni altcineva. Vreau ca ceea ce a inceput sa continue si sa nu se termine vreodata... Nu vreau nici macar sa'mi imaginez viata fara tine. Dar tu esti departe... Desi mi'ai intrat sub piele si in mine esti permanent. Te vreau... Te iubesc.


vineri, 3 august 2012

You are my everything


Doar pe tine te am. Doar pe tine te iubesc. Te iubesc asa cum un suflet singuratic iubeste luna plina. Si doar pe tine te vreau.
Dar ei nu ma aud, nu ma inteleg. Imi vine sa urlu, sa le zic ca te iubesc, dar nu m'ar intelege. Ma simt calcata in picioare. Biciuita de prejudecatile lor.
Si eu tot pe tine te caut. Esti atat de prezenta in mine, in sufletul meu. Nu te'as mai lasa sa pleci niciodata.
Iar ei rad de mine si ma fac sa ma simt un nimic. Si alerg, incerc sa ma ascund, dar ei fug dupa mine, incercand sa'mi fure secretele. Sa imi sape in rani. Am nevoie de tine ca sa nu ma mai doara cuvintele lor. Vreau sa nu imi dai drumul niciodata.
Dar eu tot la tine raman. N'o sa plec din lumea ta pentru ca nu vreau. Oricat te'as rani, oricat te'as face sa plangi, nimeni nu te va iubi vreodata asa cum te iubesc eu. Tot ce vreau esti tu. Ma simt nemuritoare atata timp cat ma iubesti. Nu am nevoie de ei. Te am pe tine.


miercuri, 1 august 2012

Pentru tine. Pentru sufletul tau.


Tu pari sa ai gust bun, te'as gusta... Dar daca ma otravesc? Si daca otrava ma va face dependenta? Si nu voi mai putea respira fara gustul tau?
I'm broken... Sunt chiar defecta, rupta in bucati. Astept cu ochii inchisi sa fiu salvata de un inger fara aripi. Cu ochii inchisi pentru ca incerc sa nu imi las lacrimile sa iasa. Vrei sa fii tu ingerul meu? Nu pot sa'ti cer asta, nu pot sa'ti cer nimic. Pot doar sa'ti cer sa ma vezi, asa cum nu ma vede nimeni. Desculta, in goliciunea sufletului meu. Sa ma inchizi in tine si sa crezi in mine.
Am atatea povesti sa'ti spun si atatea vise de buzunar sa'ti dau...

luni, 30 iulie 2012

Simple ganduri


Stii sentimentul ala in care sufletul iti e in descompunere? Si trupul se descompune si el incet, din cauza durerii interioare. In interiorul tau se afla doar intuneric. Toate organele alea micute si vii stau in bezna totala. Si atunci sufletul e si el in bezna? Da, e.

Mi'e dor de zilele in care hoinaream prin cafenele. Mi'e dor de gustul cofeinei si de romul care mi se imbiba in limba. Mi'e dor de starea de echilibru interior si de mi-se-rupe. Mi'e dor de zilele de scoala in care ajungeam doar la a doua ora si ma uitam pe pereti si ascultam muzica in toate orele si in pauze ma cocotam pe jumatate din scaunul Elenei doar de dragul de a sta in preajma ei. Mi'e dor sa mai dorm in orele de latina, sa ignor profa de franceza, sa citesc in orele de sociologie, sa rad ca apucata in orele de economie cu Roxy, sa numar punctele negre de pe tavan la geografie, sa nu reusesc sa scriu tot la istorie... Imi aduc cu drag aminte cand stateam cat mai mult posibil langa Elena si ea nu cred ca isi dadea seama ca eu faceam orice, absolut orice, sa o aud vorbind si sa stiu ca e langa mine.

Au trecut multe luni de cand m'am separat de anumite persoane si, desi n'are trebui, inca ma mai doare. Inca mai am venin in sange si nu stiu cum sa scap de el. Ce pot sa mai zic? Poate... poate intr'o alta viata o sa fiu fericita si o sa am si eu pe cineva care o sa ma merite. Nu zic ca sunt eu stiu ce specimen extraordinar si nu ma merita nimeni, dar in ultima vreme nu imi mai doresc chiar pe oricine alaturi de mine. M'am ars, m'am saturat. Poate ca o sa fie bine.

vineri, 27 iulie 2012

Highway to loneliness


Simt ca parca nimic nu'mi iese bine. Orice relatie, orice incercare de'a mea de a fi fericita langa cineva esueaza. Sunt menita esecului?
E frustrant sa simt ca nu sunt fericita, din nou, si din nou, si din nou...
Ma simt ciudat, stupid. Ma simt vlaguita de toate. Fara speranta. Si cand omul isi pierde speranta e ca si cum si'ar pierde un ochi. Totul e de rahat.
Ma simt imprastiata, descompusa. Parca toate partile din mine le'am dat deja altora si eu n'am mai ramas cu nimic. Ma simt bolnava, intoxicata.
Mi'am strans laolalta toate bucatile rupte din suflet si incerc sa le lipesc, dar primesc palme care le dezlipesc la loc. Simt ca nimic nu mai are rost.
Sunt intunecata din nou, asa cum sunt deseori. M'am inchis in mine si nu mai dau nimic afara. Las totul sa ma macine, sa ma distruga. Pur si simplu nu'mi mai pasa. Daca imi pierd sufletul ce are? Oricum nu o sa'i pese nimanui. Cioburile rupte din inima mea nu vor mai fi puse la loc niciodata, nu am un lipici suficient de puternic.
Simt ca inot in propriul sange. Intr'o zi o sa ma inec. Poate doar atunci o sa fiu fericita.



joi, 26 iulie 2012

11.06.2012

Ziua asta trebuie sa ramana insemnata undeva, simt eu asta. Nu o sa relatez evenimentele in ordine, ci asa cum o sa'mi vina.
Ce imi amintesc prima data e momentul in care stateam langa tine in tramvaiul care mergea la Fortuna, sau Furtuna, cum imi venea mie sa ii zic. Nu prea vorbeam eu multe, tu erai cea care scotea cate o fraza. Mi'ai zis ca ai multe de facut pe azi si eu ti'am zis ca totusi se intampla un lucru bun: n'o sa mai fiu eu pe mess sa te bazai. Dar poate ca te iti place sa vorbesti cu mine si te bucuri cand te "bazai". Si stiu ca "mergeam cu spatele" in tramvai si mie mi se facuse rau.
Imi amintesc drumul inapoi cu tramvaiul, drumul spre gara. De data asta am stat fata in fata. Eu stateam cu mana dreapta sprijinita de geamul tramvaiului si cu capul in palma si te priveam in timp ce iti vorbeam. Eram putin mai vesela, m'a binedispus melodia Loreen - Euphoria, pe care am auzit'o la xeroxul din Fortuna. Acolo, la xerox, am pipait vreo 10 pixuri si m'am simtit brusc fericita pentru ca eram langa tine, cu tine, si pentru ca stiam ca tii la mine. De aia te'am imbratisat dintr'o data, ca un multumesc tacut pentru faptul ca m'ai lasat sa te insotesc ( pe drum ma gandeam ca poate voiai sa mergi singura, am fost prea insistenta sa vin cu tine si poate te incurc ). Sa revenim la tramvai. Nu mai retin despre ce am vorbit, oricum erau chestii marunte. La un moment dat m'ai intrebat ce o sa fac dupa ce o sa coboram din tramvai. Ti'am zis ca nu stiu pentru ca nu aveam un plan anume. Voiam doar sa mai stau putin cu tine si am reusit sa fac asta cand am ajuns in gara. Am plecat pentru aproximativ 15 minute in mall ca sa fiu si mai binedispusa si sa'mi cumpar ceva de mancare. M'am intors zambareata si energica. M'am prostit, te'am facut sa razi si tu nu te'ai putut concentra asupra textului pentru teatru, pe care trebuia sa'l inveti. Apoi am ascultat muzica si te'am lasat sa repeti. In timp ce repetai te priveam si imi erai draga asa concentrata si serioasa. Sigur iti placea ceea ce faceai, pentru ca iti straluceau ochii. Am zambit involuntar si ma gandeam ca nu o sa te uit niciodata. Cand ai plecat la tren te'am imbratisat pentru ca simteam nevoia sa fac asta.
Amintirile mele se deruleaza acum la inceputul zilei. Dimineata ma simteam pe alta lume si m'am plimbat pe strazi cautand o cafenea mai deosebita si care sa ma faca sa ma simt in alta lume, una mai frumoasa. Am gasit o cafenea si am cerut un cappucino, specificand: "Baga ceva alcool in el." Am ajuns si la scoala si cand am intrat in clasa primul lucru pe care l'am facut a fost sa te caut cu ochii prin clasa. Toata ziua nu m'am putut abtine si am stat tot langa tine. Imi doream sa stau langa tine, imi facea bine. Mi'a facut bine cand m'ai tinut de mana atunci cand plangeam, mi'a facut bine sa te aud vorbind. Mi'a venit de multe ori sa zbier, de aia strangeam pumnul pana cand imi intrau unghiile in piele. Imi venea sa zbier pentru ca ma simteam nefericita. In ora de latina m'am cerut sa ma duc la baie si acolo am dat cu pumnii in pereti. In ora de romana am realizat ca vara asta n'o sa te vad si asta m'a durut, de aia mi'am pus capul pe umarul tau si mai tarziu am plans. Macar pot sa plang in ultima vreme si asta ma mai ajuta sa ma descarc, ma ajuta sa ma vindec oarecum de depresie. Nu cred ca ti'am spus vreodata, dar atunci cand esti langa mine si iti simt prezenta imi permit sa fiu eu insami, nu ma mai simt singura si simt ca ii pasa cuiva de mine.
Ti'am scris si in agenda pentru ca simteam nevoia sa imi las amprenta acolo, pentru ca se vorbea si despre mine acolo. Ti'am scris ce mi'a venit prima data in cap.
Ziua cu tine se va termina bine pentru ca simplul fapt ca am stat cu tine m'a facut sa ma simt mai bine. Stii ce am gandit si nu ti'am spus? Ca daca tu o sa mori inainte de termen o sa imi dau si eu viata pentru ca eu nu concep viata fara prezenta ta in ea. Tu esti una dintre persoanele care mi'au dat sens vietii. Tu esti Elena. Prietena mea cea mai buna.

marți, 24 iulie 2012

Iubeste-ma

Ma vei iubi chiar si atunci cand cerul va fi negru? Chiar si atunci cand cerul nu va mai fi? Chiar si atunci cand cerul sufletului meu te va respinge? Chiar si atunci cand voi fi insetata de tine? Ma vei iubi?
Lasa'te iubita si iubeste'ma. Iti voi da orice doresti, incepand cu tot ceea ce sunt. Strange'ma aproape de tine. Imbratiseaza'ma cu toata fiinta ta. Iubeste'ma!
Te voi proteja de orice rau cu bratele mele. Te voi iubi cu bratele mele.
Ma vei asculta atunci cand nimeni nu ma asculta? Ma vei intelege atunci cand nici eu nu ma inteleg? Ma vei iubi?

luni, 23 iulie 2012

"Sunt ceea ce sunt."


Eu defapt nu m'am schimbat in altcineva. M'am schimbat din cine paream ca sunt in ceea ce sunt cu adevarat si o sa fac tot posibilul sa raman asa, sa nu mai las pe nimeni sa stearga ceea ce sunt. Adevarata eu a iesit din mine violent, nebuna, si a pus stapanire pe mine. "Sunt ceea ce sunt." Si acum, ca sunt eu, eu cea adevarata, sunt impacata cu mine insami. Imi simt sufletul liber, dar mai vulnerabil decat inainte, acum ca a iesit la suprafata. Fara scut. Sunt doar EU.


sâmbătă, 21 iulie 2012

Mi'ai intrat in sange

Cand cerul arde pierde'te cu mine. Cand sufletul meu arde stinge'l cu gura ta insetata de sange. Cand pamantul arde fa'ti loc in bratele mele.
Daca nu o sa ma mai trezesc va fi pentru ca mainile tale nu le vor mai intalni pe ale mele. Si atunci o sa imi pierd aerul, o sa imi pierd sufletul. Gura mea nu va mai dori sa intalneasca alta in afara de a ta.
Te mangai ca si cum as atinge clapele unui pian. Doar ca tu esti mai delicata decat oricare lucru din lumea asta. Tu esti lumea intreaga. Esti frumusetea negraita a vantului pentru ca el mi te'a adus. El mi'a adus acei ochi ca cerul inainte de furtuna. Ai trezit o furtuna in sufletul meu. Daca ti'as spune ca te iubesc ar fi prea putin. Acum tu esti totul, traiesc prin tine.

marți, 17 iulie 2012

This trip made my week-end, my life

Am trait si simtit atat de multe acolo, cu tine. Atat de mult, de frumos, de profund. Am fost eu. Am fost fericita. Acum nu mai simt nimic. Dar mi'e bine asa. E un nimic confortabil. E oboseala, e liniste interioara, e relaxare. E uitare. Sunt alta, din nou. Fiecare experienta noua, care imi atinge inima, ma schimba. Uneori ma intoarce la 90 de grade. In secundele astea sunt impacata cu mine insami, sunt libera.
Mi-as fi dorit ca zilele alea sa nu se fi terminat vreodata. Sufletul meu e inca acolo, cu tine. Nu vrea sa se desprinda de trairile unice care m'au facut sa explodez pe dinauntru de euforie. A fost ca si cum as fi fost drogata, dar drogata cu sentimente, cu viata. Cu ceva nou, ce nu am mai simtit de o viata...
Si totul e din cauza ta. Multumesc pentru zilele astea. A meritat totul.
"Mai tu
Mai eu
Mai noi ca niciodata."
Restul nu mai conteaza si nu o sa mai conteze.

luni, 16 iulie 2012

Demonii au revenit


Eu nu sunt ca tine, nu sunt ca voi, nu sunt ca nimeni.
Nu vreau sa ma las dezgolita de oricine. La fel cum nu vreau sa fiu rascolita si disecata, nu vreau nici sa intru neinvitata in lumea ta si apoi sa te ranesc cu simpla mea prezenta, cu cutitul in mana, gata sa sap in tine pana cand scot tot.
Ma aflu in intuneric. Intr'un cub inchis, sigilat. Imi bag unghiile in pereti, ii zgarii. Iese sange din ei, mult sange care imi stropeste fata si trupul gol. Simt cum sangele se prelinge pe pielea mea. Ma simt dezgustata, singura, fara scapare.Brusc, zeci, mii, miliarde de de demoni soptesc in jurul meu.
Un demon ma taie cu ceva pe spate. Parca m'ar spinteca. Simt din ce in ce mai mult sange. E galagie, zgomot. Vreau sa ies. Vreaaau!
Simt cum demonii se hranesc din carnea mea, cum ma devoreaza. Rad si urla. Ma ustura corpul.
Disperata, imi plimb nervos mainile pe pereti. Unde naiba e iesirea? Vreau sa ies din asta!
Nu mai aud si simt nimic. Au plecat demonii? Dar unde e iesirea? Vreau sa vad!
Dau cu pumnii in pereti si simt cum ceva ascultit imi intra in piele, in carne, in oase.
Demonii reapar si urla din ce in ce mai tare. Nu'i inteleg. Nu le inteleg limba.
De ce au venit iar? De ce nu pleaca? De ce plang? De ce nu mai simt nimic? De ce nu pot sa urlu si eu? De ce? De ce...

duminică, 15 iulie 2012

Sufletul meu e altfel

Dealurile au fost sculptate de degetele grabite ale vantului.

Scriu cu sufletul, actionez cu sufletul, respir cu sufletul. Orice gest de'al meu e o vibrare a sufletului, o respiratie si o zbatere de exprimare. O sete de libertate.
Sufletul meu e altfel. E inchis intr'o cochilie de carne, oase, sange. Bate cu putere in cochilie, ca sa fie lasat sa iasa. In unele momente pluteste undeva in cochilie si pare de negasit, cand defapt e foarte prezent. Isi baga ghearele in cochilie si trage de ce apuca. Uneori e in echilibru. Alteori e insetat de viata si raneste cochilia. Alteori e ca un copil nebun ce vrea sa prinda soarele si sa il inchida intr'o cutie. Sufletul nu stie ca soarele, stelele, lumea intreaga si inca ceva sunt deja inchise in el. Ard mocnit si asteapta sa fie vazute, simtite.
In momentele in care ma simt absenta, sufletul isi face cel mai bine loc in mine. Sufletul meu e altfel.

Nu am vazut nimic mai perfect decat contururile firului de iarba.

Insemnari pe un carnetel intr'o noapte neagra

E noapte inspre zi. Am avut parte (si inca mai am) de o noapte neagra.
Incerc sa fug de toate gandurile care ma pandesc, incerc sa dorm, incerc sa uit, incerc sa nu imi pese.
Eram in stare sa te ascult o zi intreaga, dar tu nu vrei asta. Ce mai vrei tu?
Am observat ca nu merita sa depui efort pentru nimeni. O sa ajungi doar bataie de joc pentru cei care stiu sa profite.
E vara. Vad pe geam doi, trei copaci care taie cerul senin, de un albastru din ce in ce mai deschis.
Vreau doar sa fiu iubita si inteleasa. Din cate am vazut, nu e posibil asa ceva. E greu sa intelegi un suflet complicat, innegrit, ca al meu.
Nu mi se pare corect ca eu sa dau totul si sa primesc ori jumatati de masura, ori nimic. Oare o sa mai fiu ranita? Din nou? De atatea ori? Cand o sa se opreasca asta?
Sufletul meu nu mai intelege nimic. Stiu ca si tu, si tu, si tu, ai simtit asta, la fel de acut ca mine.
Atunci cand inchid ochii simt raceala si singuratate. Nu sunt prea coerenta pentru ca simt ca imi cedeaza corpul. Sufletul mi'a cedat demult.
Scriu cu ultimele colturi ale sufletului meu. Scriu cu ce a mai ramas.
Mintea mi'e undeva departe, iar fericirea a fugit din nou de mine. M'am agatat din nou aiurea de cine nu trebuie. Si... si... amintirea ta ma sufoca...
Imi doresc doar sa imi imbib gandurile in alcool si sa mi le pierd de tot. Nu mai am nevoie de ele. Nu mai am nevoie de asa ceva... Am nevoie de ceva ce nu am mai simtit demult. Si simt ca cersind afectiune de la prieteni etc. par penibila si disperata.
Scriu cu ochii injectati si cu inima taiata in bucati si calcata in picioare.
E jenant, ma plang prea mult. Dar... nu stiu ce sa mai fac. E prea tarziu, e prea negru, e prea departe... E prea... fara folos.

sâmbătă, 7 iulie 2012

Ea e altfel.

Si gura ei nu era ca a altora. Ea nu spunea povesti multe, ea doar spunea. Uneori nu spunea. Dar sufletul ei era casa unor creioane. Alb, rosu, albastru, negru... Si in fiecare zi isi colora sufletul dupa sentimente.
Ea avea o casa a viselor. Si plangea cand un vis murea. Striga in gura mare ca inca mai crede in vise, dar i se frangea sufletul colorat in negru.
Ei ii era frica. Nu intelegea de ce oamenii sunt asa de rai. De ce fiecare ii cere ceva. Simtea ca nu mai are ce sa dea.
Doar muzica o mai linistea. Si privea pierduta, incercand sa isi adune gandurile.

vineri, 6 iulie 2012

Viata mea se opreste la tine





Viata mea e un fir de ata. Poti sa tragi de ea inspre tine, poti sa o arunci, dar doar TU poti sa o tai.
Imi simt sufletul ingreunat, ca si cum ar fi din fier si corpul meu din apa. Fierul se lasa in jos, in apa, si se ineaca. Ma apasa atat de tare incat e prea dureros. Daca o sa rezist? Se poate sa.. da.
Timpul. Unora timpul le face bine, mie imi face rau. Imi inegreste sufletul. Fac tot felul de gesturi si lucruri disperate ca sa nu trebuiasca sa ma afund in timp. Timpul departe de cineva ma sufoca, ma intristeaza, ma macina si ma arunca mai stricata decat inainte.
O sa te duc acasa, o sa fac o lume in care nu o sa mai existe decat tu si eu. O sa te duc nicaieri si o sa te fac sa zambesti. Ma lasi? Hai, te rog... A mia oara te rog...
Totul incepe si se termina cu tine. Nu mai poate fi altfel, si daca as vrea.
Poate ca e ceva in neregula cu mine de ma atasez asa de usor si apoi stric totul.
Nu imi mai simt corpul. Nu mai am nici puterea sa scot cuvinte pe gura. Gandurile mi se amesteca si se razboiesc.
Am trecut limita.
Imi place sa cred ca imi voi reveni, ca e ceva trecator.
Ma inconjoara intunericul si ma complac in el. Las timpul sa ma distruga.
Viata mea se opreste la tine.

joi, 5 iulie 2012

Joi


Ti'as lua durerea, dar nu pot... Ieri, cand a trebuit sa o ia fiecare pe un drum diferit, am simtit o nevoie nebuna sa te imbratisez. Dar tu ai plecat... Si iti simteam durerea in ochi atunci cand ai plecat. Ceva, nu stiu ce, m'a oprit sa te imbratisez, desi o voce din mine urla "Haide! Fa'o!".
Am inceput sa vad inauntrul tau, sa iti vad sentimentele. Ma doare foarte tare cand iti vad pe fata zambete fortate, care ascund atata suferinta... Ma simt stangace cand incerc sa te fac sa zambesti, cand incerc sa te fac sa imi vorbesti. Si mi'e frica sa nu te ranesc si eu.
Ti'as spune atat de multe... Dar nu imi gasesc cuvintele. As vrea sa poti sa ma citesti.

miercuri, 4 iulie 2012

Miercuri


Mergand spre gara viselor, nici un gand nu ne poate opri. Evandand printre straini...

Daca ai avea un borcan cu pene, ce ai face cu acele pene? Eu mi'as face un colier, un colier din pene. Va fi fragil, dar voi avea grija de el. Acele pene sunt ca sufletul; fragile, dar frumoase.

Odata va veni o zi in care toate visele noastre se vor implini, in care toate dorintele noastre ascunse vor deveni realitate. Si o sa invatam sa iubim fara limite, sa zambim non-stop. Vom invata sa ne construim o fortareata si sa ii inchidem pe cei dragi noua in ea. Vom invata sa iertam. Vom avea totul.

Am visat ca dormeam impreuna, adica tu dormeai pentru ca eu stateam si te priveam. Ti'am mangaiat liniile fetei si tu ai tresarit in somn. M'am speriat, am crezut ca te'am trezit, imi doream sa nu stii ca stau treaza doar ca sa te privesc. Nu te'ai trezit, dar ai zambit. Ti'am atins usor buzele cu varfurile degetelor. In momentul acela am atins cel mai catifelat lucru din lume. Nu imi venea sa cred ca am in fata ochilor cea mai frumoasa fiinta din lume... Cea mai inocenta... Cea mai imperfect de perfecta...

Daca vor incerca sa te raneasca o sa ii alung cu un gest. Nu au dreptul sa raneasca persoana care imi e cea mai draga din toata lumea.

Stiu ca iti e frica si esti confuza. Si eu sunt la fel... Dar... trebuie sa luptam, asa cum am facut'o de fiecare data. O sa trecem noi si peste asta, impreuna. Si o sa invingem lupta, pentru ca impreuna putem face orice.

Sunt fericita atunci cand ma simt iubita. Atunci cand sunt unde imi doresc, cu cine imi doresc. Atunci cand nu exista bariere. Atunci cand simt ca nimic nu ma poate opri sa fiu eu.

Nu e nevoie sa iti ceri scuze. Oricum sunt obisnuita sa fiu ranita. Va fi ok.

luni, 2 iulie 2012

Renastere



Am fost fluture, am fost pasare
Am fost frunza, am fost pom
Am fost tristete, am fost nepasare
Acum sunt om.

Sunt deasupra tuturor
Sunt vant, sunt cenusa,
Sunt picatura de ploaie, sunt topor
Sunt praful de sub usa.

vineri, 29 iunie 2012

Natura



Imi place sa ascult natura
Sa o gust pana cand ma imbat
De mirosuri si arome
De verde si de portocaliu.

Nimic artistic si important


E noaptea... noapte... noapte... Ies afara, intru'n casa... E noapte si nu'mi pasa. Nu vreau frumusete, iubire, bunatate. In noaptea asta n'am chef de dulcegariile astea. Sunt somnambula, dar nu dorm. Haha.
Un zapacit ma intreaba daca am baut ceva. "N'am baut, ba, ce ai?" Nu trebuie sa fii baut ca sa te comporti si sa gandesti asa. Trebuie sa fii tu, dezbracat, si la propriu si la figurat.
Ascult Skillet in casti si imi fac de lucru prin camera. Imi era dor de Skillet.
Ma gandeam ca ar trebui sa'mi fac un alt blog si sa'l las in treaba lui pe asta. M'am schimbat, nu mai sunt eu de acum cativa ani, nu mai am nici o legatura cu persoana aia. Simt ca trebuie schimbat ceva. Ca nu mai gandesc si scriu la fel. Da' ce rost are? Mi'e prea lene sa ma mai mut pe alta adresa. Nu vreau nimic foarte secretos, gen jurnal pe care sa nu'l arat la nimeni. N'am nevoie. Eu n'am secrete. Asa ca raman aici, stau bine. Nu vreau sa'mi schimb casa.
Citesc cateva randuri dintr'o carte, dar n'am stare. Imi admir ranile. Nu alea din interior, ca daca ar fi alea vizibile s'ar speria lumea de mine.
Sunt cativa aiuriti care imi spun ca exagerez si dramatizez prea mult cu durerea mea. Faza e ca nici macar nu arat tot.
Ies afara si urlu cat ma tin plamanii. Cateva pasari se sperie si zboara agitate, taind cerul cu aripile lor negre, de cenusa.
Am observat ca teribilismele care imi pun viata in pericol ma trezesc oarecum la realitate.
Sunt complet treaza, nu mi'e deloc somn. Finalizez aici postarea. As mai avea multe de spus, dar le pastrez pentru mine, e mai bine asa.

joi, 28 iunie 2012

Die again... just die



Am simtit cum otrava imi intra in vene, apoi in suflet. N’am oprit’o, am lasat’o sa se extinda. Simteam ceva rece, dar dulce. Durerea care ma cuprindea era ceva mult prea cunoscut, ceva simtit de prea multe ori. Durerea era dulce. Otrava era dulce. Chiar daca urma sa ma ucida, am lasat’o sa se imprastie, sa ma devoreze. Am lasat'o sa imi intre in fiecare por, in fiecare celula. M'a sfasiat pe dinauntru, dar nu ma deranja. Era ceva obisnuit, ceva sangeriu, ceva care ma durea, dar nu ma deranja pentru ca simturile imi erau paralizate, sentimentele imi erau paralizate. Otrava si'a facut efectul, iar eu am murit din nou, cu slabe sanse de a mai invia. Acum e liniste, gol, si intuneric.

miercuri, 27 iunie 2012

Vorbe in intuneric

Sunt intr'o camera luminata cu intuneric, unde poti sa tai linistea cu toporul. Afara, cerul, copil cu pistrui de stele, oglindeste intunericul sufletului meu. Intunericul mi'e tata, singuratatea mi'e mama. Singuratatea a ajuns sa imi fie comoda. Ma temeam de singuratae, acum ma afund resemnata in ea. Ma simt atat de eu cand sunt singura... In momentele alea toti demonii si toti ingerii din mine ies si se plimba linistiti in jurul meu. Si imi povestesc, imi povestesc multe si apoi pleaca si ma lasa sa fiu doar eu cu mine. Ma simt confortabil in vidul acela care se deschide in jurul meu.

Ce rost au toate lucrurile din lumea asta? Am gustat toate placerile si mi s'a facut greata de ele. Am iubit, dar acum pot doar sa urasc si sa sangerez pe dinauntru. Iubirea mi'e straina. Iubirea e ca individul imbracat in negru din capatul strazii care sta toata ziua in casa si nici nu ma mai saluta cand ma vede. Iubirea e ca un fulger: a aparut de niciunde, m'a impresionat si a disparut brusc.
Ce rost mai au toate cand am un suflet rece? De ce mai bantui printre oameni, lipsita de sentimente si de caldura? Nici moartea nu mi se mai pare atragatoare, ca simt ca prin moarte n'o sa castig nimic. Cred ca existenta de dupa viata e searbada. Nu cred in rai sau iad. Cred in neant, in spanzurarea sufletului nicaieri, plutind liber. Nu mai vreau asta. Vreau sa ma agat in continuare de muritorii care imi aduc shot'uri de fericire.
Nimic nu mai e suficient si nu ma mai satisface. Sec. Prea sec. Doar iluzii.
Timpul are aripi de plumb. Timpul e sedat. Zilele imi par ani si imi pierd rabdarea. De ce mi'o pierd? Pentru ca sunt satula de lancezeala in care zac fara rost.
Asculta'ma. Simte'ma. Pipaie'mi sufletul, dar incet, sa nu'l frangi de tot. Ma chinui sa imi resuscitez sentimentele, dar nu'mi iese. Fericirea de la suprafata e doar un placebo. Eu nu sunt capabila sa mai simt ceva. S'a stins o parte din mine.

luni, 25 iunie 2012

Scrisoare in vant pentru un suflet mut

Aceasta este o scrisoare ce nu va ajunge niciodata la destinatar. E izvorata dintr'un suflet atarnand de'o stea. E scrisa cu litere din apa, ca sa se poata evapora intr'o inima.
Daca ma iubeai erai aici langa mine, uitandu'te peste umarul meu la mana mea, din care curg sentimente care mai apoi se lipesc pe foaie.
N'ai avut ocazia sa ma auzi bolborosind despre dragoste si alte nimicuri. Nu ai fost imbratisat in somn de mainile mele.
Ma simt ca o papusa din plastic, care are doar aer in interior. Am stors toata iubirea din mine sa ti'o dau tie, dar probabil n'a fost de ajuns. Am irosit zile si nopti ca sa ma imbat cu vocea ta colorata.
Macar esti fericit acum? Imi doresc sa nu fii, desi tie ti'am spus contrariul. Imi doresc sa simti si tu golul pe care il simt eu.
Am trait multe impreuna, dar pentru ca iubirea noastra s'a stins a murit si o parte din mine. Ti'as trimite un buchet de flori moarte si pe petalele lor as scrie tot ce am simtit in timpul in care am fost despartiti.
Am trecut impreuna prin toamna dragostei, iarna profunzimii, primavara incertitudinilor si iarna agoniei. Iar si iar... Acum nici macar nu stiu prin ce treci, cum te imbraci, cum respiri, cum traiesti, daca iubesti...
Tu nu ai suflet. Chiar ai de gand sa te inchizi cu totul in tacerea in care te'ai scufundat acum? Macar e confortabila tacerea aia? Nu te urmareste nici un demon iesit din mine?
Cand te'am pierdut a doua oara am crezut ca eu nu merit sa fiu iubita de cineva. Sufletul meu negru s'a extins si mi'a acaparat tot corpul. Era cat pe ce sa fiu inghitita de intuneric. Da' am supravietuit.
Stii, acum nu mai sunt capabila sa iubesc. Acum doar imi bat joc. Cu sufletul calcat in picioare, cu seninatate in ochi, ma pendulez mecanic intr'o relatie cu nici un viitor, nici un trecut si nici un prezent. Daca mi'ai zice ca ma vrei doar pentru tine, m'as topi cum se topeste un catel retardat dupa o jumatate de os.
M'am schimbat mult in ultima vreme, dar inima mea sfartecata inca mai bate ca nebuna cand un gand spre tine imi fulgera prin creier.
Totusi... probabil ca nu merit sa simt dragostea adevarata pe piele, nu doar in suflet. Poate ca sunt menita sa fiu un robot care o sa gandeasca, o sa isi satisfara nevoile fiziologice, o sa procreeze si'o sa moara. The end of story.
Unele rani refuza sa se vindece. Unele amintiri refuza sa se stearga. Iti amintesti noptile alea de vara cand iti povesteam iubirea mea pentru tine? Iti amintesti ce frumos coloram sentimentele in cuvinte? Iti amintesti cand ti'am spus ca iti iubesc gropitele sapate in obraji? Sau tu ai reusit sa ingropi sentimentele? Acum eu am irosit totul, sunt un om defect. Repara'ma. Defapt nu, ca nu vrei.
Au fost zile in care am urlat, m'am ranit singura, ca sa simt durere si in exterior, nu doar in interior. Sunt un cadavru viu, pierdut printre oamenii fericiti. Am asteptat ceva ce nu o sa vina niciodata. Nu vreau sa crezi ca sunt o disperata, nu sunt ca celelalte. Ti'am lasat timp si spatiu, dar acum nu mai am spatiu in mine insami. Sufletul mi se sufoca. Nu pot trai nici cu tine, nici fara tine. Spune'mi tu ce sa mai fac.
Nu te am in zilele mele fade, dar te am in visele din care ma trezesc tot mai speriata. Simt frica, de parca m'ar pandi ceva. Traiesc un cosmar.
Voi pune aceasta scrisoare intr'o sticla si o voi arunca in oceanul lacrimilor varsate pentru tine, sa o las sa pluteasca singura. Singura, la fel ca inima mea inecata de durere.

joi, 21 iunie 2012

Lucrurile marunte te fac fericit

Sa vorbim despre fericirea pe care o simti intr'un moment mai special. Fericirea aia care apare ca o strafulgerare si iti umple ziua si sufletul de un sentiment inexplicabil. Fericirea de moment.
Astazi am fost la cinema. Am vrut sa ma uit la un film, nu am avut unul anume in cap, ci pur si simplu am vrut sa ma deconectez de realitate, de la toate prin intermediul unui film. Primul film care rula s'a numit Madagascar 3. Am luat bilet si am plecat din mall, ca sa revin la cinema cand urma sa inceapa filmul. Cand m'am intors am ramas surprinsa vazand cati copii erau la etajul 2 al mall'ului (unde se afla si cinematograful). Dupa 5 minute am realizat de ce erau atatia copii acolo: toti au venit sa se uite la animatia la care urma sa ma uit si eu, Madagascar.
M'am instalat pe locul meu din cinema si in jurul meu se auzeau doar voci subtiri, multe voci subtiri galagioase. Ma gandeam ca nu o sa pot sa ma uit la film pentru ca ei vor vorbi si vor avea reactii tipice copiilor cand merg undeva. Cand a inceput filmul li s'a spus sa faca liniste.
Filmul a fost asa de dragut, de frumos, de vesel. Pentru ca era in 3D, uneori aveai senzatia ca sunt aruncate anumite lucruri inspre tine. De fiecare data cand se intampla asta copii aveau o reactie atat de adorabila incat imi aduceau zambete. Nu au fost galagiosi, au fost doar cuminti si adorabili. Radeau atunci cand trebuia, erau mirati atunci cand trebuia, chicoteau la replici amuzante, se speriau si multe altele. M'am simtit copil din nou. La sfarsitul filmului am lacrimiat pentru ca m'am simtit foarte bine vizionand filmul, si mai ales vizionandu'l impreuna cu aproximativ 30 de copii.
Ceea ce am simtit in momentele alea a fost atat de special incat nu pot sa descriu in cuvinte. Am iubit copii, am iubit animatiile, am iubit lumea, am fost fericita. Fericire de cateva secunde. Fericire de nedescris. Fericire de'o zi. Fericire.

miercuri, 20 iunie 2012

Nu pot



Par puternica, si asa si vreau sa par, dar sunt vulnerabila, foarte vulnerabila. Iti amintesti cand ti'am spus ca am un singur viciu? Si ca ala esti TU? Afirmatia aia inca mai e valabila.
Uite ca recunosc totul. Nu am putut sa trec peste tine niciodata si nu cred ca o sa trec curand, sau vreodata. Mi'ai intrat in piele, in sange. Nu mi te pot scoate din cap si din inima.
Am incercat orice, nimic nu da roade.
Au intervenit si toate lucrurile urate din viata mea care au amplificat durerea si acum sunt sangeranda pe dinauntru. Dar de uitat n'o sa te uit niciodata. Recunosc ca ai fost primul barbat pe care l'am iubit cu adevarat, profund. Si nu cred ca o sa mai iubesc niciodata asa. Nimeni nu prea intelege iubirea mea si de ce se indreapta inspre tine, dar eu doar... Eu doar te simt in continuare in mine. Si ma doare, esti ca o rana. Si nu vrei sa pleci. As vrea multe. As vrea sa te am din nou. Defapt nu te'am avut niciodata si nu cred ca o sa te am vreodata...
Am incercat totul. Am asteptat. Mi'am dat tot sufletul. Si apoi s'au intamplat toate acele lucruri... Iar acum ma doare tacerea ta.
Esti slabiciunea mea, recunosc si asta. Nu pot, nu mai pot sa mai fac nimic. Simt ca nu voi scapa de imaginea ta niciodata. Nu te invinuiesc pentru nimic, ma invinuiesc doar pe mine ca nu pot scapa de trecut. Si de amintirea ta, viciul meu, supliciul meu, iubitul meu...

luni, 18 iunie 2012


- Hai spune.
- Ce sa spun?
- Cum te simti.
- Sunt OK.
- Nu te cred.
- Sunt OK, ba!
- Sigur?
- Da, ba! Ce pula mea vrei?
- Nici macar n'ai pula.
- Nici tu, da' ne putem permite sa avem una fictiva, nu?
- Sa zicem ca da.
- Nu ma crezi.
- Ce?
- Nu ma crezi ca sunt OK.
- Normal ca nu te cred. Nici sa te prefaci nu'ti iese.
- Da, ba, numa' ca trebuie sa para cu sunt OK. A trecut prea mult timp de cand nu sunt bine.
- De cand iti pasa tie ce zice lumea?
- Dintotdeauna.
- Stiu, dar urmeaza'ti sufletul.
- Nu stiu unde e.
- Ce?
- Nu stiu unde imi e sufletul.
- Cum adica?
- Nu mai am.
- Ba ai, dar se ascunde de tine. Are nevoie de o pauza.
- Care pauza? A avut deja pauza. Ajunge!
- Stii ca nu ii poti comanda.
- Nu'mi pasa! Ajunge! Trebuie sa imi revin cumva. O sa fac orice pentru asta. Orice!

Totul imi e strain



Ma aflu intr'o camera care imi e cunoscuta. In fata mea se afla niste ochelari, nu sunt ai mei. Ascult Linkin Park in niste casti care de asemenea nu sunt ale mele. Nimic nu e al meu de aici. Pluteste in aer un miros care in trecut imi era drag, acum imi e indiferent.
As scrie si as spune asa de multe, dar simt ca n'am ce spune. In jurul meu pluteste tacerea. Vreau sa simt ca sunt vie, vreau sa fiu salvata de mine insami.
Privesc pierduta ecranul calculatorului. Astept ceva de ceva timp. Ceva ce nu mai apare...
Vreau sa uit.

sâmbătă, 16 iunie 2012

Ecouri

Miros de tei... O fata-ce-vrea-sa-fie-femeie... Duzine de tigari mentolate... Sute de pahare de vin... Perdele de fum de tigara... Antidepresive si somnifere... Mii de nopti negre... Zeci de zile in dormitoare straine... Gene ce nu vor sa adoarma... Pasi in nestire in parcul viselor... Cosmaruri cu miros de flori adormite de foc... Viata unui om.

joi, 14 iunie 2012

Lasa-ti ranile sa se vindece

Am refulat multe sentimente,
Le'am inghitit in mine
Ca pe niste cioburi
Care mai tarziu m'au ranit.

Ranile s'au transformat
In carne vie, s'au infectat;
Le'am bandajat rareori,
Dar bandajele s'au dezlipit.
Ranile sangereaza abundent,
Sangereaza in tristete
Care ma intuneca
Si ma sfasie ca o bestie.

De dupa coltul sufletului
Ma pandesc fantome
Care ma sperie si ma lovesc
Cu palme din cutite.

Si ranile se adancesc,
Nu se mai cicatrizeaza
Si sufletul meu devine rece
Si'ar vrea sa zbiere, dar e mut.

Intunericul ma prinde de picioare,
Vrea sa ma inghita
Si ma trage inspre el
Si nu mai am puterea sa ma impotrivesc.

E dureros sa continui sa mergi
Cu rani care nu s'au vindecat;
C'asa o sa ai si mai multe rani
Si o sa cazi, frant,
Fara sa mai poti sa te ridici.
Si o sa ceri ajutor, disperat,
Si o sa cazi si mai tare
Pentru ca nimeni nu te poate ridica
In afara de tine.

miercuri, 13 iunie 2012

Soapte

As vrea ca intr'o zi sa imi apari in fata ochilor, in mijlocul strazii, ca o floare rasarita din beton. As vrea sa'ti pot mangaia parul si sa iti sar in brate si acolo, in bratele tale, sa ma fac una cu tine, sa ma topesc in tine. As vrea sa ascultam impreuna cantecul frunzelor purtate de vant in zilele de toamna tarzie. Daca ma vei asculta, te voi scalda in povesti cat mai bizare si mai incalcite; ca sa te adorm si sa imi cazi in brate. Sa te leagan ca pe un nou-nascut. Ca pe o pana de colibri. Sa te prind in ghearele mele si sa nu iti mai dau drumul, sa te protejez de restul lumii si sa te inchid in jurnalul sufletului meu. Sa fii coperta acelui jurnal si sa te colorez in zambete si in fericire. Sa zburam impreuna inspre portile iadului, sa le distrugem si sa reconstruim iadul, sa'l facem casa noastra. Toata lumea e un intuneric, tu esti singura care straluceste. Singura care imi gadila timpanul cu vocea putin ingrosata de la tigari. Te'as lua de mana si te'as duce unde vrei tu, doar sa ma lasi sa iti gust dulce-amarul buzelor. Ti'as da parul dupa ureche ca sa iti vad ochii de care m'am indragostit din prima. Te'as culca pe mana mea si ti'as numara bataile inimii. As da toata lumea asta si o boaba de cafea ca sa iti simt rasuflarea linistita pe gatul meu, pe ochii mei, pe buzele mele, inauntrul meu.
Te'as cauta si te'as gasi in fiecare ungher al inimii mele, zambindu'mi posesiv si chemandu'ma cu soapte de neinteles. Daca m'ai striga as veni la tine in secunda urmatoare si mi'as apropia gura de a ta ca buzele noastre sa se atinga incet intr'un cantec inteles doar de noi. Pot fi orice vrei tu, oricand vrei tu.

marți, 12 iunie 2012

Bolnava in interior

Cred ca toti am patit sa vrem sa spunem multe, dar sa nu avem cuvinte. Sa ne ramana acele cuvinte ferecate in spatele buzelor. Corpul nostru sa cerseasca mut imbratisari lungi cat o noapte de vara. Dar sa le cerseasca in tacere. Fata noastra sa fie sclava mastilor vesele, iar sufletul sa ramana trist, distrus.
Stiu ca ai patit-o si tu intr-o zi cu soare sau fara. Sa iti doresti sa iti fie inteleasa tacerea si sa fii imbratisat aproape non-stop doar de un singur prieten/o singura prietena. E ca si cum ai umbla foarte imbracat prin desert si ai astepta sa fii dezbracat de alte maini, ca sa nu te sufoci.
Sa simti un gol care te doare, care pulseaza si te raneste prin simpla lui prezenta. Sa te simti singur, chiar daca nu esti. Si neputincios. Sa cersesti afectiune cu priviri in pamant sau in gol.
Asa sunt eu acum... Asa sunt eu de saptamani. Si sunt nefericita si disperata si mi'e frica. Astept sa vina ceva, dar nici eu nu stiu ce.

joi, 7 iunie 2012

Trebuie



Trebuie sa scriu. Sa scriu ce? Simt ca n'am ce sa scriu, dar trebuie, TREBUIE sa scriu.
Mi'am pierdut interesul pentru lucrurile care imi placeau. Nu mai am chef sa citesc, sa mananc mancare buna. Nici o melodie nu imi mai place. Sexul nu ma mai satisface si ma simt pustie dupa ce fac sex. Calculatorul ma plictiseste. La televizor nu ma uit decat foarte rar si atunci vad prin el. Nu mai am chef de scoala si abia astept sa se termine orele, desi acasa imi vine sa ma dau cu capul de pereti. Nu ma mai atrage sa ma uit la filme. Nu mai am motivatie. As dormi toata ziua, dar problema e ca nici somn nu mai am. Simt ca viata din mine mi se scurge printre degete. Nu mai inteleg ce caut eu pe lumea asta, cand oricum nimeni nu ma mai cunoaste si intelege. Imi doresc sa dispar, sa ma evapor. Nu ma agat prea tare de prieteni ca sa nu par prea insistenta, cand defapt sunt disperata dupa afectiune si al naibii de vulnerabila. Imi ascund emotiile si pretind ca totul este bine. Cand singura ori privesc in gol, ori plang isteric. Sunt amortita si pierduta in spatiu.
Trebuie sa scriu. Trebuie sa dau totul afara. Trebuie sa reintru in realitate. Trebuie sa imi omor gandurile stupide si autodistructive.
Trebuie sa nu mai fiu afectata din cauza batailor, criticilor si jignirilor din trecut. Trebuie sa ma impac cu mine insami. Trebuie sa vad ca nu duc singura aceasta lupta, ca nu sunt singura. Trebuie sa trec peste problemele care m'au marcat. S'au strans, dar trebuie sa le scot cu totul din mine. Nici macar nu stiu de ce s'au strans in mine si acum ma ranesc. Niciodata nu m'a mai pandit trecutul ca acum. Trebuie sa nu uit ca prezentul conteaza. Trebuie sa sterg ranile care nu s'au cicatrizat. Trebuie sa cred in mine. Trebuie sa ma vad asa cum sunt, nu sa ma vad prin ochii altora, care vor sa ma distruga. Trebuie sa uit momentele in care am fost parasita. Trebuie sa inteleg ca viitorul meu va fi superb daca ma voi detasa de tot trecutul meu murdar si... murdar. Trebuie sa ma chinui sa gandesc coerent, sa ma destainui, sa ma exteriorizez. Trebuie sa nu imi mai amintesc permanent ca mi s'a spus ca mai bine nu ma nasteam si ca sunt nefolositoare. Trebuie sa fiu puternica. Trebuie sa imi dau seama ce simt, cand simt si de ce simt. Trebuie sa ma inteleg si sa ma cunosc. Trebuie sa ii las si pe ceilalti sa ma cunoasca. Trebuie sa scriu.