luni, 30 iulie 2012

Simple ganduri


Stii sentimentul ala in care sufletul iti e in descompunere? Si trupul se descompune si el incet, din cauza durerii interioare. In interiorul tau se afla doar intuneric. Toate organele alea micute si vii stau in bezna totala. Si atunci sufletul e si el in bezna? Da, e.

Mi'e dor de zilele in care hoinaream prin cafenele. Mi'e dor de gustul cofeinei si de romul care mi se imbiba in limba. Mi'e dor de starea de echilibru interior si de mi-se-rupe. Mi'e dor de zilele de scoala in care ajungeam doar la a doua ora si ma uitam pe pereti si ascultam muzica in toate orele si in pauze ma cocotam pe jumatate din scaunul Elenei doar de dragul de a sta in preajma ei. Mi'e dor sa mai dorm in orele de latina, sa ignor profa de franceza, sa citesc in orele de sociologie, sa rad ca apucata in orele de economie cu Roxy, sa numar punctele negre de pe tavan la geografie, sa nu reusesc sa scriu tot la istorie... Imi aduc cu drag aminte cand stateam cat mai mult posibil langa Elena si ea nu cred ca isi dadea seama ca eu faceam orice, absolut orice, sa o aud vorbind si sa stiu ca e langa mine.

Au trecut multe luni de cand m'am separat de anumite persoane si, desi n'are trebui, inca ma mai doare. Inca mai am venin in sange si nu stiu cum sa scap de el. Ce pot sa mai zic? Poate... poate intr'o alta viata o sa fiu fericita si o sa am si eu pe cineva care o sa ma merite. Nu zic ca sunt eu stiu ce specimen extraordinar si nu ma merita nimeni, dar in ultima vreme nu imi mai doresc chiar pe oricine alaturi de mine. M'am ars, m'am saturat. Poate ca o sa fie bine.

vineri, 27 iulie 2012

Highway to loneliness


Simt ca parca nimic nu'mi iese bine. Orice relatie, orice incercare de'a mea de a fi fericita langa cineva esueaza. Sunt menita esecului?
E frustrant sa simt ca nu sunt fericita, din nou, si din nou, si din nou...
Ma simt ciudat, stupid. Ma simt vlaguita de toate. Fara speranta. Si cand omul isi pierde speranta e ca si cum si'ar pierde un ochi. Totul e de rahat.
Ma simt imprastiata, descompusa. Parca toate partile din mine le'am dat deja altora si eu n'am mai ramas cu nimic. Ma simt bolnava, intoxicata.
Mi'am strans laolalta toate bucatile rupte din suflet si incerc sa le lipesc, dar primesc palme care le dezlipesc la loc. Simt ca nimic nu mai are rost.
Sunt intunecata din nou, asa cum sunt deseori. M'am inchis in mine si nu mai dau nimic afara. Las totul sa ma macine, sa ma distruga. Pur si simplu nu'mi mai pasa. Daca imi pierd sufletul ce are? Oricum nu o sa'i pese nimanui. Cioburile rupte din inima mea nu vor mai fi puse la loc niciodata, nu am un lipici suficient de puternic.
Simt ca inot in propriul sange. Intr'o zi o sa ma inec. Poate doar atunci o sa fiu fericita.



joi, 26 iulie 2012

11.06.2012

Ziua asta trebuie sa ramana insemnata undeva, simt eu asta. Nu o sa relatez evenimentele in ordine, ci asa cum o sa'mi vina.
Ce imi amintesc prima data e momentul in care stateam langa tine in tramvaiul care mergea la Fortuna, sau Furtuna, cum imi venea mie sa ii zic. Nu prea vorbeam eu multe, tu erai cea care scotea cate o fraza. Mi'ai zis ca ai multe de facut pe azi si eu ti'am zis ca totusi se intampla un lucru bun: n'o sa mai fiu eu pe mess sa te bazai. Dar poate ca te iti place sa vorbesti cu mine si te bucuri cand te "bazai". Si stiu ca "mergeam cu spatele" in tramvai si mie mi se facuse rau.
Imi amintesc drumul inapoi cu tramvaiul, drumul spre gara. De data asta am stat fata in fata. Eu stateam cu mana dreapta sprijinita de geamul tramvaiului si cu capul in palma si te priveam in timp ce iti vorbeam. Eram putin mai vesela, m'a binedispus melodia Loreen - Euphoria, pe care am auzit'o la xeroxul din Fortuna. Acolo, la xerox, am pipait vreo 10 pixuri si m'am simtit brusc fericita pentru ca eram langa tine, cu tine, si pentru ca stiam ca tii la mine. De aia te'am imbratisat dintr'o data, ca un multumesc tacut pentru faptul ca m'ai lasat sa te insotesc ( pe drum ma gandeam ca poate voiai sa mergi singura, am fost prea insistenta sa vin cu tine si poate te incurc ). Sa revenim la tramvai. Nu mai retin despre ce am vorbit, oricum erau chestii marunte. La un moment dat m'ai intrebat ce o sa fac dupa ce o sa coboram din tramvai. Ti'am zis ca nu stiu pentru ca nu aveam un plan anume. Voiam doar sa mai stau putin cu tine si am reusit sa fac asta cand am ajuns in gara. Am plecat pentru aproximativ 15 minute in mall ca sa fiu si mai binedispusa si sa'mi cumpar ceva de mancare. M'am intors zambareata si energica. M'am prostit, te'am facut sa razi si tu nu te'ai putut concentra asupra textului pentru teatru, pe care trebuia sa'l inveti. Apoi am ascultat muzica si te'am lasat sa repeti. In timp ce repetai te priveam si imi erai draga asa concentrata si serioasa. Sigur iti placea ceea ce faceai, pentru ca iti straluceau ochii. Am zambit involuntar si ma gandeam ca nu o sa te uit niciodata. Cand ai plecat la tren te'am imbratisat pentru ca simteam nevoia sa fac asta.
Amintirile mele se deruleaza acum la inceputul zilei. Dimineata ma simteam pe alta lume si m'am plimbat pe strazi cautand o cafenea mai deosebita si care sa ma faca sa ma simt in alta lume, una mai frumoasa. Am gasit o cafenea si am cerut un cappucino, specificand: "Baga ceva alcool in el." Am ajuns si la scoala si cand am intrat in clasa primul lucru pe care l'am facut a fost sa te caut cu ochii prin clasa. Toata ziua nu m'am putut abtine si am stat tot langa tine. Imi doream sa stau langa tine, imi facea bine. Mi'a facut bine cand m'ai tinut de mana atunci cand plangeam, mi'a facut bine sa te aud vorbind. Mi'a venit de multe ori sa zbier, de aia strangeam pumnul pana cand imi intrau unghiile in piele. Imi venea sa zbier pentru ca ma simteam nefericita. In ora de latina m'am cerut sa ma duc la baie si acolo am dat cu pumnii in pereti. In ora de romana am realizat ca vara asta n'o sa te vad si asta m'a durut, de aia mi'am pus capul pe umarul tau si mai tarziu am plans. Macar pot sa plang in ultima vreme si asta ma mai ajuta sa ma descarc, ma ajuta sa ma vindec oarecum de depresie. Nu cred ca ti'am spus vreodata, dar atunci cand esti langa mine si iti simt prezenta imi permit sa fiu eu insami, nu ma mai simt singura si simt ca ii pasa cuiva de mine.
Ti'am scris si in agenda pentru ca simteam nevoia sa imi las amprenta acolo, pentru ca se vorbea si despre mine acolo. Ti'am scris ce mi'a venit prima data in cap.
Ziua cu tine se va termina bine pentru ca simplul fapt ca am stat cu tine m'a facut sa ma simt mai bine. Stii ce am gandit si nu ti'am spus? Ca daca tu o sa mori inainte de termen o sa imi dau si eu viata pentru ca eu nu concep viata fara prezenta ta in ea. Tu esti una dintre persoanele care mi'au dat sens vietii. Tu esti Elena. Prietena mea cea mai buna.

marți, 24 iulie 2012

Iubeste-ma

Ma vei iubi chiar si atunci cand cerul va fi negru? Chiar si atunci cand cerul nu va mai fi? Chiar si atunci cand cerul sufletului meu te va respinge? Chiar si atunci cand voi fi insetata de tine? Ma vei iubi?
Lasa'te iubita si iubeste'ma. Iti voi da orice doresti, incepand cu tot ceea ce sunt. Strange'ma aproape de tine. Imbratiseaza'ma cu toata fiinta ta. Iubeste'ma!
Te voi proteja de orice rau cu bratele mele. Te voi iubi cu bratele mele.
Ma vei asculta atunci cand nimeni nu ma asculta? Ma vei intelege atunci cand nici eu nu ma inteleg? Ma vei iubi?

luni, 23 iulie 2012

"Sunt ceea ce sunt."


Eu defapt nu m'am schimbat in altcineva. M'am schimbat din cine paream ca sunt in ceea ce sunt cu adevarat si o sa fac tot posibilul sa raman asa, sa nu mai las pe nimeni sa stearga ceea ce sunt. Adevarata eu a iesit din mine violent, nebuna, si a pus stapanire pe mine. "Sunt ceea ce sunt." Si acum, ca sunt eu, eu cea adevarata, sunt impacata cu mine insami. Imi simt sufletul liber, dar mai vulnerabil decat inainte, acum ca a iesit la suprafata. Fara scut. Sunt doar EU.


sâmbătă, 21 iulie 2012

Mi'ai intrat in sange

Cand cerul arde pierde'te cu mine. Cand sufletul meu arde stinge'l cu gura ta insetata de sange. Cand pamantul arde fa'ti loc in bratele mele.
Daca nu o sa ma mai trezesc va fi pentru ca mainile tale nu le vor mai intalni pe ale mele. Si atunci o sa imi pierd aerul, o sa imi pierd sufletul. Gura mea nu va mai dori sa intalneasca alta in afara de a ta.
Te mangai ca si cum as atinge clapele unui pian. Doar ca tu esti mai delicata decat oricare lucru din lumea asta. Tu esti lumea intreaga. Esti frumusetea negraita a vantului pentru ca el mi te'a adus. El mi'a adus acei ochi ca cerul inainte de furtuna. Ai trezit o furtuna in sufletul meu. Daca ti'as spune ca te iubesc ar fi prea putin. Acum tu esti totul, traiesc prin tine.

marți, 17 iulie 2012

This trip made my week-end, my life

Am trait si simtit atat de multe acolo, cu tine. Atat de mult, de frumos, de profund. Am fost eu. Am fost fericita. Acum nu mai simt nimic. Dar mi'e bine asa. E un nimic confortabil. E oboseala, e liniste interioara, e relaxare. E uitare. Sunt alta, din nou. Fiecare experienta noua, care imi atinge inima, ma schimba. Uneori ma intoarce la 90 de grade. In secundele astea sunt impacata cu mine insami, sunt libera.
Mi-as fi dorit ca zilele alea sa nu se fi terminat vreodata. Sufletul meu e inca acolo, cu tine. Nu vrea sa se desprinda de trairile unice care m'au facut sa explodez pe dinauntru de euforie. A fost ca si cum as fi fost drogata, dar drogata cu sentimente, cu viata. Cu ceva nou, ce nu am mai simtit de o viata...
Si totul e din cauza ta. Multumesc pentru zilele astea. A meritat totul.
"Mai tu
Mai eu
Mai noi ca niciodata."
Restul nu mai conteaza si nu o sa mai conteze.

luni, 16 iulie 2012

Demonii au revenit


Eu nu sunt ca tine, nu sunt ca voi, nu sunt ca nimeni.
Nu vreau sa ma las dezgolita de oricine. La fel cum nu vreau sa fiu rascolita si disecata, nu vreau nici sa intru neinvitata in lumea ta si apoi sa te ranesc cu simpla mea prezenta, cu cutitul in mana, gata sa sap in tine pana cand scot tot.
Ma aflu in intuneric. Intr'un cub inchis, sigilat. Imi bag unghiile in pereti, ii zgarii. Iese sange din ei, mult sange care imi stropeste fata si trupul gol. Simt cum sangele se prelinge pe pielea mea. Ma simt dezgustata, singura, fara scapare.Brusc, zeci, mii, miliarde de de demoni soptesc in jurul meu.
Un demon ma taie cu ceva pe spate. Parca m'ar spinteca. Simt din ce in ce mai mult sange. E galagie, zgomot. Vreau sa ies. Vreaaau!
Simt cum demonii se hranesc din carnea mea, cum ma devoreaza. Rad si urla. Ma ustura corpul.
Disperata, imi plimb nervos mainile pe pereti. Unde naiba e iesirea? Vreau sa ies din asta!
Nu mai aud si simt nimic. Au plecat demonii? Dar unde e iesirea? Vreau sa vad!
Dau cu pumnii in pereti si simt cum ceva ascultit imi intra in piele, in carne, in oase.
Demonii reapar si urla din ce in ce mai tare. Nu'i inteleg. Nu le inteleg limba.
De ce au venit iar? De ce nu pleaca? De ce plang? De ce nu mai simt nimic? De ce nu pot sa urlu si eu? De ce? De ce...

duminică, 15 iulie 2012

Sufletul meu e altfel

Dealurile au fost sculptate de degetele grabite ale vantului.

Scriu cu sufletul, actionez cu sufletul, respir cu sufletul. Orice gest de'al meu e o vibrare a sufletului, o respiratie si o zbatere de exprimare. O sete de libertate.
Sufletul meu e altfel. E inchis intr'o cochilie de carne, oase, sange. Bate cu putere in cochilie, ca sa fie lasat sa iasa. In unele momente pluteste undeva in cochilie si pare de negasit, cand defapt e foarte prezent. Isi baga ghearele in cochilie si trage de ce apuca. Uneori e in echilibru. Alteori e insetat de viata si raneste cochilia. Alteori e ca un copil nebun ce vrea sa prinda soarele si sa il inchida intr'o cutie. Sufletul nu stie ca soarele, stelele, lumea intreaga si inca ceva sunt deja inchise in el. Ard mocnit si asteapta sa fie vazute, simtite.
In momentele in care ma simt absenta, sufletul isi face cel mai bine loc in mine. Sufletul meu e altfel.

Nu am vazut nimic mai perfect decat contururile firului de iarba.

Insemnari pe un carnetel intr'o noapte neagra

E noapte inspre zi. Am avut parte (si inca mai am) de o noapte neagra.
Incerc sa fug de toate gandurile care ma pandesc, incerc sa dorm, incerc sa uit, incerc sa nu imi pese.
Eram in stare sa te ascult o zi intreaga, dar tu nu vrei asta. Ce mai vrei tu?
Am observat ca nu merita sa depui efort pentru nimeni. O sa ajungi doar bataie de joc pentru cei care stiu sa profite.
E vara. Vad pe geam doi, trei copaci care taie cerul senin, de un albastru din ce in ce mai deschis.
Vreau doar sa fiu iubita si inteleasa. Din cate am vazut, nu e posibil asa ceva. E greu sa intelegi un suflet complicat, innegrit, ca al meu.
Nu mi se pare corect ca eu sa dau totul si sa primesc ori jumatati de masura, ori nimic. Oare o sa mai fiu ranita? Din nou? De atatea ori? Cand o sa se opreasca asta?
Sufletul meu nu mai intelege nimic. Stiu ca si tu, si tu, si tu, ai simtit asta, la fel de acut ca mine.
Atunci cand inchid ochii simt raceala si singuratate. Nu sunt prea coerenta pentru ca simt ca imi cedeaza corpul. Sufletul mi'a cedat demult.
Scriu cu ultimele colturi ale sufletului meu. Scriu cu ce a mai ramas.
Mintea mi'e undeva departe, iar fericirea a fugit din nou de mine. M'am agatat din nou aiurea de cine nu trebuie. Si... si... amintirea ta ma sufoca...
Imi doresc doar sa imi imbib gandurile in alcool si sa mi le pierd de tot. Nu mai am nevoie de ele. Nu mai am nevoie de asa ceva... Am nevoie de ceva ce nu am mai simtit demult. Si simt ca cersind afectiune de la prieteni etc. par penibila si disperata.
Scriu cu ochii injectati si cu inima taiata in bucati si calcata in picioare.
E jenant, ma plang prea mult. Dar... nu stiu ce sa mai fac. E prea tarziu, e prea negru, e prea departe... E prea... fara folos.

sâmbătă, 7 iulie 2012

Ea e altfel.

Si gura ei nu era ca a altora. Ea nu spunea povesti multe, ea doar spunea. Uneori nu spunea. Dar sufletul ei era casa unor creioane. Alb, rosu, albastru, negru... Si in fiecare zi isi colora sufletul dupa sentimente.
Ea avea o casa a viselor. Si plangea cand un vis murea. Striga in gura mare ca inca mai crede in vise, dar i se frangea sufletul colorat in negru.
Ei ii era frica. Nu intelegea de ce oamenii sunt asa de rai. De ce fiecare ii cere ceva. Simtea ca nu mai are ce sa dea.
Doar muzica o mai linistea. Si privea pierduta, incercand sa isi adune gandurile.

vineri, 6 iulie 2012

Viata mea se opreste la tine





Viata mea e un fir de ata. Poti sa tragi de ea inspre tine, poti sa o arunci, dar doar TU poti sa o tai.
Imi simt sufletul ingreunat, ca si cum ar fi din fier si corpul meu din apa. Fierul se lasa in jos, in apa, si se ineaca. Ma apasa atat de tare incat e prea dureros. Daca o sa rezist? Se poate sa.. da.
Timpul. Unora timpul le face bine, mie imi face rau. Imi inegreste sufletul. Fac tot felul de gesturi si lucruri disperate ca sa nu trebuiasca sa ma afund in timp. Timpul departe de cineva ma sufoca, ma intristeaza, ma macina si ma arunca mai stricata decat inainte.
O sa te duc acasa, o sa fac o lume in care nu o sa mai existe decat tu si eu. O sa te duc nicaieri si o sa te fac sa zambesti. Ma lasi? Hai, te rog... A mia oara te rog...
Totul incepe si se termina cu tine. Nu mai poate fi altfel, si daca as vrea.
Poate ca e ceva in neregula cu mine de ma atasez asa de usor si apoi stric totul.
Nu imi mai simt corpul. Nu mai am nici puterea sa scot cuvinte pe gura. Gandurile mi se amesteca si se razboiesc.
Am trecut limita.
Imi place sa cred ca imi voi reveni, ca e ceva trecator.
Ma inconjoara intunericul si ma complac in el. Las timpul sa ma distruga.
Viata mea se opreste la tine.

joi, 5 iulie 2012

Joi


Ti'as lua durerea, dar nu pot... Ieri, cand a trebuit sa o ia fiecare pe un drum diferit, am simtit o nevoie nebuna sa te imbratisez. Dar tu ai plecat... Si iti simteam durerea in ochi atunci cand ai plecat. Ceva, nu stiu ce, m'a oprit sa te imbratisez, desi o voce din mine urla "Haide! Fa'o!".
Am inceput sa vad inauntrul tau, sa iti vad sentimentele. Ma doare foarte tare cand iti vad pe fata zambete fortate, care ascund atata suferinta... Ma simt stangace cand incerc sa te fac sa zambesti, cand incerc sa te fac sa imi vorbesti. Si mi'e frica sa nu te ranesc si eu.
Ti'as spune atat de multe... Dar nu imi gasesc cuvintele. As vrea sa poti sa ma citesti.

miercuri, 4 iulie 2012

Miercuri


Mergand spre gara viselor, nici un gand nu ne poate opri. Evandand printre straini...

Daca ai avea un borcan cu pene, ce ai face cu acele pene? Eu mi'as face un colier, un colier din pene. Va fi fragil, dar voi avea grija de el. Acele pene sunt ca sufletul; fragile, dar frumoase.

Odata va veni o zi in care toate visele noastre se vor implini, in care toate dorintele noastre ascunse vor deveni realitate. Si o sa invatam sa iubim fara limite, sa zambim non-stop. Vom invata sa ne construim o fortareata si sa ii inchidem pe cei dragi noua in ea. Vom invata sa iertam. Vom avea totul.

Am visat ca dormeam impreuna, adica tu dormeai pentru ca eu stateam si te priveam. Ti'am mangaiat liniile fetei si tu ai tresarit in somn. M'am speriat, am crezut ca te'am trezit, imi doream sa nu stii ca stau treaza doar ca sa te privesc. Nu te'ai trezit, dar ai zambit. Ti'am atins usor buzele cu varfurile degetelor. In momentul acela am atins cel mai catifelat lucru din lume. Nu imi venea sa cred ca am in fata ochilor cea mai frumoasa fiinta din lume... Cea mai inocenta... Cea mai imperfect de perfecta...

Daca vor incerca sa te raneasca o sa ii alung cu un gest. Nu au dreptul sa raneasca persoana care imi e cea mai draga din toata lumea.

Stiu ca iti e frica si esti confuza. Si eu sunt la fel... Dar... trebuie sa luptam, asa cum am facut'o de fiecare data. O sa trecem noi si peste asta, impreuna. Si o sa invingem lupta, pentru ca impreuna putem face orice.

Sunt fericita atunci cand ma simt iubita. Atunci cand sunt unde imi doresc, cu cine imi doresc. Atunci cand nu exista bariere. Atunci cand simt ca nimic nu ma poate opri sa fiu eu.

Nu e nevoie sa iti ceri scuze. Oricum sunt obisnuita sa fiu ranita. Va fi ok.

luni, 2 iulie 2012

Renastere



Am fost fluture, am fost pasare
Am fost frunza, am fost pom
Am fost tristete, am fost nepasare
Acum sunt om.

Sunt deasupra tuturor
Sunt vant, sunt cenusa,
Sunt picatura de ploaie, sunt topor
Sunt praful de sub usa.