vineri, 25 noiembrie 2011

Ce se intampla, iubito?


Ploua din nou. Ploua cu sageti de gheata.
Ai grija, frumoasa mea, sa nu te raneasca gheata. Am sa te adapostesc sub bratul meu. De ce plangi, iubito? Strange'ma de mana si urmeaza'ma. Lasa'ma sa te iubesc. Nu, nu, nu fugi!
Iti amintesti cand imi pieptanai parul cu degetele tale lungi si subtiri? De ce esti trista, iubito?
Cerul plange. Plangi si tu. Plangi cu lacrimi de sange.
Musca'ma sa'ti simt prezenta in carnea mea.
Uita'te in ochii mei. Nu mai ai incredere in ochi verzi? Stii ca nu vreau sa te ranesc, iubito.
Vreau sa iti gust buzele. Buzele tale cu gust de toamna. Dulce-amar. De ce fugi?
Spune'mi ca ma iubesti. Spune'mi asa cum nu o mai spune nimeni.
Iubito... De ce ma asculti si apoi taci?
Iti amintesti cand stateam cu capul pe genunchii tai fragezi si moi?
Iti amintesti cand ti'am furat un zambet?
Nu te incrunta, iubito... Desi in incruntarea ta devii si mai frumoasa.
Ma vezi, frumoaso? Sunt tot eu, sunt tot aici. N'am plecat, desi tu fugi de mine.
Ce se intampla, iubito?

duminică, 6 noiembrie 2011

Natura iubirii noastre



Suntem doi copii mergand mana in mana
Nu stim ce ne'asteapta in lumea asta nebuna.
Zambim, ne iubim,
Ne certam, uram, si'apoi iar ne iubim.

Deasupra noastra ploua cu frunze vestejite
Suntem doua suflete ranite, parasite,
Dar ne iubim asa cum stim noi,
Chiar daca inauntrul nostru purtam un etern razboi.

Suntem doi copii mergand mana in mana
Nu stim ce ne'asteapta in lumea asta nebuna.
Zambim, ne iubim,
Ne certam, uram, si'apoi iar ne iubim.

Ne privim in tacere,
In ochii tai vad urme de durere,
Dar te’asigur ca nimeni n’o sa ne ia ce avem acum,
N’o sa merg fara tine pe un alt drum.

Suntem doi copii mergand mana in mana
Nu stim ce ne'asteapta in lumea asta nebuna.
Zambim, ne iubim,
Ne certam, uram, si'apoi iar ne iubim.

Pe cer se asterne o patura albastra
Si stiu ca suntem zei, in lumea noastra,
Noi hotaram cand o sa murim,
Cat o sa traim, cat o sa ne iubim.

Suntem doi copii mergand mana in mana
Nu stim ce ne'asteapta in lumea asta nebuna.
Zambim, ne iubim,
Ne certam, uram, si'apoi iar ne iubim.

Hai sa cantam un recviem pentru durere,
Iti promit c’o sa te las in fiecare colt al vietii mele.
N’o sa te mai las sa plangi fara mine
Daca n’o sa fac eu asta, atunci cine?

Suntem doi copii mergand mana in mana
Nu stim ce ne'asteapta in lumea asta nebuna.
Zambim, ne iubim,
Ne certam, uram, si'apoi iar ne iubim.

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Mi-e sete



Mi'e sete de tine,
Mi'e sete de noi,
Mi'e sete de dimineti albe cu ploi,
Mi'e sete cu cuvinte soptite,
De soapte sacadate, ratacite,
Mi'e sete de ce se intampla cu mine,
Mi'e sete de fraze difuze,
De priviri confuze,
Mi'e sete de imaginea mea lang'a ta,
Mi'e sete de mana ta intr'a mea,
Mi'e sete de'un pahar de vin,
Te doresc mult, dar totusi putin.

joi, 3 noiembrie 2011

Life lesson

De ce ai uri un monstru care, dupa ce te loveste, iti saruta talpa? De ce ai uri un trandafir care, desi are spini, te face sa te simti viu si tanar prin frumusetea lui? De ce ai uri iarna geroasa cand poti zambi la vederea fulgilor jucausi? De ce ti'ai uri dusmanul cand, cu ajutorul lui, inveti din greseli si te maturizezi? De ce ti'ai uri propriul corp cand, defapt, tu esti al naibii de frumoasa si de norocoasa? Invata sa iubesti, sa apreciezi, sa speri. Invata sa fii tu.

marți, 1 noiembrie 2011

Dust in the wind


Praf in vant… Rotocoale de praf se invart prin aer… Praful cenusiu se loveste de copaci, se dezintegreaza. O parte din praf s’a imprastiat peste tot. Cealalta parte isi continua drumul parca dansand haotic. Vantul puternic poarta praful pe brate nevazute. Vantul suiera, duce praful cat mai departe. Praful tremura nesigur. Particule mici se despart incet… Brusc, cerul se intuneca si din nori rasar tunete si fulgere furioase. Un copac se despica; o parte din praf se aseaza pe el; isi cauta locul pana ajunge in inima copacului si sta acolo resemnat. Praful care a mai ramas se joaca prin lumina generata de fulgere.
Norii dispar. Cerul se insenineaza. A mai ramas doar un fir de praf. Dezorientat, se pierde prin lume... Unde sa stea? Unde au disparut celelate particule de praf? Unde...

P.S. Aceasta lucrare, daca o pot numi asa, a fost scrisa in tren si nu m'am mai chinuit sa o modific, mi'am dorit sa ramana asa, haotica, pentru ca sa reflecte ceea ce simteam atunci. Nu am vrut sa iasa ceva reusit, am vrut doar sa scriu, sa ma descarc.

Letargie. Furie. Moarte. Ura. Dor. Catharsis.

Sunt un cub de gheata imobil. Mi’am pierdut sufletul, viata. Nu sunt nici treaza, nici beata. Incep sa nu imi mai simt degetele care apuca paharul si ma tem ca il voi scapa din mana. Odata cu vinul, inauntrul meu se aprind niste flacari care sunt stinse instantaneu de raceala care m’a cuprins. Privesc cu ochi goi cum afara se lasa cortina noptii peste copacii aproape goi. Pe masa, in fata mea se afla Razbunarea lui Finnigan de Roslund&Hellstrom, sticla de vin, cateva pixuri si frunza de dimineata. Mangai absenta nervurile frunzei si pe fata mea infloreste un zambet. Mi’am adus aminte de el si de caldura pe care o simt in tot corpul atunci cand ma saruta… Dar raceala revine. Nu mai am chef sa traiesc, sa zambesc, sa ies… Mi’e sila de toate.
Daca ar fi acum cineva langa mine sunt sigura ca l’as pocni cat de tare as putea. I’as trage un pumn direct in fata pana ar iesi sange… L’as despica si m’as uita la balta de sange care s’ar varsa… M’as holba la carnea sangeranda, la tendoanele rupte, la oasele sfaramate, la pielea crestata, la ochii holbati, la bucatile acelea fara viata… As zbiera pana as simtit ca imi explodeaza plamanii. As fuma o tigara si as privi cum fumul se joaca in aer. As rade isteric si as da cu pumnii in pereti.
Dar acum par calma. Nu par capabila de asa ceva. Dar… Totusi… Nimeni nu stie ce demoni se ascund inauntrul meu. Nimeni nu stie cat lupt sa ii tin acolo, sa nu iasa si sa faca ravagii.
Sa va ia dracu’ pe toti! Imbecilii naibii! Sa nu va puna dracu’ sa intrebati ce am, ce m’a apucat, pentru ca stiu sa va bag de unde ati iesit si nici nu imi va fi greu sa fac asta.
Afara e intuneric deja. Cerul e de un albastru pur, iar Luceafarul e singurul care straluceste. Ma trec fiori reci… Mainile imi sunt reci ca gheata, dar obrajii imi ard. Vreau sa sparg ceva, sa omor pe cineva, sa ma eliberez. Camera mea e goala; eu sunt la fel de goala.
Am nevoie de ochii lui de smarald. Am nevoie de mangaierea mainilor lui. Imi lipseste atat de mult calmul si linistea pe care o simt in bratele lui. Am nevoie de rasul lui molipsitor.
Vreau ca toate astea sa dispara. Toate gandurile, toate visele, toate tampeniile.

P.S. Nu stiu exact ce simt acum. E o combinatie de tot felul de sentimente. Sunt ca vremea. Si creatia asta o sa ramana asa. Nu o sa o schimb pentru ca daca as schimba ceva nu ar reflecta realitatea. Realitatea unei fete bete, demonice si furioase.