vineri, 29 iunie 2012

Natura



Imi place sa ascult natura
Sa o gust pana cand ma imbat
De mirosuri si arome
De verde si de portocaliu.

Nimic artistic si important


E noaptea... noapte... noapte... Ies afara, intru'n casa... E noapte si nu'mi pasa. Nu vreau frumusete, iubire, bunatate. In noaptea asta n'am chef de dulcegariile astea. Sunt somnambula, dar nu dorm. Haha.
Un zapacit ma intreaba daca am baut ceva. "N'am baut, ba, ce ai?" Nu trebuie sa fii baut ca sa te comporti si sa gandesti asa. Trebuie sa fii tu, dezbracat, si la propriu si la figurat.
Ascult Skillet in casti si imi fac de lucru prin camera. Imi era dor de Skillet.
Ma gandeam ca ar trebui sa'mi fac un alt blog si sa'l las in treaba lui pe asta. M'am schimbat, nu mai sunt eu de acum cativa ani, nu mai am nici o legatura cu persoana aia. Simt ca trebuie schimbat ceva. Ca nu mai gandesc si scriu la fel. Da' ce rost are? Mi'e prea lene sa ma mai mut pe alta adresa. Nu vreau nimic foarte secretos, gen jurnal pe care sa nu'l arat la nimeni. N'am nevoie. Eu n'am secrete. Asa ca raman aici, stau bine. Nu vreau sa'mi schimb casa.
Citesc cateva randuri dintr'o carte, dar n'am stare. Imi admir ranile. Nu alea din interior, ca daca ar fi alea vizibile s'ar speria lumea de mine.
Sunt cativa aiuriti care imi spun ca exagerez si dramatizez prea mult cu durerea mea. Faza e ca nici macar nu arat tot.
Ies afara si urlu cat ma tin plamanii. Cateva pasari se sperie si zboara agitate, taind cerul cu aripile lor negre, de cenusa.
Am observat ca teribilismele care imi pun viata in pericol ma trezesc oarecum la realitate.
Sunt complet treaza, nu mi'e deloc somn. Finalizez aici postarea. As mai avea multe de spus, dar le pastrez pentru mine, e mai bine asa.

joi, 28 iunie 2012

Die again... just die



Am simtit cum otrava imi intra in vene, apoi in suflet. N’am oprit’o, am lasat’o sa se extinda. Simteam ceva rece, dar dulce. Durerea care ma cuprindea era ceva mult prea cunoscut, ceva simtit de prea multe ori. Durerea era dulce. Otrava era dulce. Chiar daca urma sa ma ucida, am lasat’o sa se imprastie, sa ma devoreze. Am lasat'o sa imi intre in fiecare por, in fiecare celula. M'a sfasiat pe dinauntru, dar nu ma deranja. Era ceva obisnuit, ceva sangeriu, ceva care ma durea, dar nu ma deranja pentru ca simturile imi erau paralizate, sentimentele imi erau paralizate. Otrava si'a facut efectul, iar eu am murit din nou, cu slabe sanse de a mai invia. Acum e liniste, gol, si intuneric.

miercuri, 27 iunie 2012

Vorbe in intuneric

Sunt intr'o camera luminata cu intuneric, unde poti sa tai linistea cu toporul. Afara, cerul, copil cu pistrui de stele, oglindeste intunericul sufletului meu. Intunericul mi'e tata, singuratatea mi'e mama. Singuratatea a ajuns sa imi fie comoda. Ma temeam de singuratae, acum ma afund resemnata in ea. Ma simt atat de eu cand sunt singura... In momentele alea toti demonii si toti ingerii din mine ies si se plimba linistiti in jurul meu. Si imi povestesc, imi povestesc multe si apoi pleaca si ma lasa sa fiu doar eu cu mine. Ma simt confortabil in vidul acela care se deschide in jurul meu.

Ce rost au toate lucrurile din lumea asta? Am gustat toate placerile si mi s'a facut greata de ele. Am iubit, dar acum pot doar sa urasc si sa sangerez pe dinauntru. Iubirea mi'e straina. Iubirea e ca individul imbracat in negru din capatul strazii care sta toata ziua in casa si nici nu ma mai saluta cand ma vede. Iubirea e ca un fulger: a aparut de niciunde, m'a impresionat si a disparut brusc.
Ce rost mai au toate cand am un suflet rece? De ce mai bantui printre oameni, lipsita de sentimente si de caldura? Nici moartea nu mi se mai pare atragatoare, ca simt ca prin moarte n'o sa castig nimic. Cred ca existenta de dupa viata e searbada. Nu cred in rai sau iad. Cred in neant, in spanzurarea sufletului nicaieri, plutind liber. Nu mai vreau asta. Vreau sa ma agat in continuare de muritorii care imi aduc shot'uri de fericire.
Nimic nu mai e suficient si nu ma mai satisface. Sec. Prea sec. Doar iluzii.
Timpul are aripi de plumb. Timpul e sedat. Zilele imi par ani si imi pierd rabdarea. De ce mi'o pierd? Pentru ca sunt satula de lancezeala in care zac fara rost.
Asculta'ma. Simte'ma. Pipaie'mi sufletul, dar incet, sa nu'l frangi de tot. Ma chinui sa imi resuscitez sentimentele, dar nu'mi iese. Fericirea de la suprafata e doar un placebo. Eu nu sunt capabila sa mai simt ceva. S'a stins o parte din mine.

luni, 25 iunie 2012

Scrisoare in vant pentru un suflet mut

Aceasta este o scrisoare ce nu va ajunge niciodata la destinatar. E izvorata dintr'un suflet atarnand de'o stea. E scrisa cu litere din apa, ca sa se poata evapora intr'o inima.
Daca ma iubeai erai aici langa mine, uitandu'te peste umarul meu la mana mea, din care curg sentimente care mai apoi se lipesc pe foaie.
N'ai avut ocazia sa ma auzi bolborosind despre dragoste si alte nimicuri. Nu ai fost imbratisat in somn de mainile mele.
Ma simt ca o papusa din plastic, care are doar aer in interior. Am stors toata iubirea din mine sa ti'o dau tie, dar probabil n'a fost de ajuns. Am irosit zile si nopti ca sa ma imbat cu vocea ta colorata.
Macar esti fericit acum? Imi doresc sa nu fii, desi tie ti'am spus contrariul. Imi doresc sa simti si tu golul pe care il simt eu.
Am trait multe impreuna, dar pentru ca iubirea noastra s'a stins a murit si o parte din mine. Ti'as trimite un buchet de flori moarte si pe petalele lor as scrie tot ce am simtit in timpul in care am fost despartiti.
Am trecut impreuna prin toamna dragostei, iarna profunzimii, primavara incertitudinilor si iarna agoniei. Iar si iar... Acum nici macar nu stiu prin ce treci, cum te imbraci, cum respiri, cum traiesti, daca iubesti...
Tu nu ai suflet. Chiar ai de gand sa te inchizi cu totul in tacerea in care te'ai scufundat acum? Macar e confortabila tacerea aia? Nu te urmareste nici un demon iesit din mine?
Cand te'am pierdut a doua oara am crezut ca eu nu merit sa fiu iubita de cineva. Sufletul meu negru s'a extins si mi'a acaparat tot corpul. Era cat pe ce sa fiu inghitita de intuneric. Da' am supravietuit.
Stii, acum nu mai sunt capabila sa iubesc. Acum doar imi bat joc. Cu sufletul calcat in picioare, cu seninatate in ochi, ma pendulez mecanic intr'o relatie cu nici un viitor, nici un trecut si nici un prezent. Daca mi'ai zice ca ma vrei doar pentru tine, m'as topi cum se topeste un catel retardat dupa o jumatate de os.
M'am schimbat mult in ultima vreme, dar inima mea sfartecata inca mai bate ca nebuna cand un gand spre tine imi fulgera prin creier.
Totusi... probabil ca nu merit sa simt dragostea adevarata pe piele, nu doar in suflet. Poate ca sunt menita sa fiu un robot care o sa gandeasca, o sa isi satisfara nevoile fiziologice, o sa procreeze si'o sa moara. The end of story.
Unele rani refuza sa se vindece. Unele amintiri refuza sa se stearga. Iti amintesti noptile alea de vara cand iti povesteam iubirea mea pentru tine? Iti amintesti ce frumos coloram sentimentele in cuvinte? Iti amintesti cand ti'am spus ca iti iubesc gropitele sapate in obraji? Sau tu ai reusit sa ingropi sentimentele? Acum eu am irosit totul, sunt un om defect. Repara'ma. Defapt nu, ca nu vrei.
Au fost zile in care am urlat, m'am ranit singura, ca sa simt durere si in exterior, nu doar in interior. Sunt un cadavru viu, pierdut printre oamenii fericiti. Am asteptat ceva ce nu o sa vina niciodata. Nu vreau sa crezi ca sunt o disperata, nu sunt ca celelalte. Ti'am lasat timp si spatiu, dar acum nu mai am spatiu in mine insami. Sufletul mi se sufoca. Nu pot trai nici cu tine, nici fara tine. Spune'mi tu ce sa mai fac.
Nu te am in zilele mele fade, dar te am in visele din care ma trezesc tot mai speriata. Simt frica, de parca m'ar pandi ceva. Traiesc un cosmar.
Voi pune aceasta scrisoare intr'o sticla si o voi arunca in oceanul lacrimilor varsate pentru tine, sa o las sa pluteasca singura. Singura, la fel ca inima mea inecata de durere.

joi, 21 iunie 2012

Lucrurile marunte te fac fericit

Sa vorbim despre fericirea pe care o simti intr'un moment mai special. Fericirea aia care apare ca o strafulgerare si iti umple ziua si sufletul de un sentiment inexplicabil. Fericirea de moment.
Astazi am fost la cinema. Am vrut sa ma uit la un film, nu am avut unul anume in cap, ci pur si simplu am vrut sa ma deconectez de realitate, de la toate prin intermediul unui film. Primul film care rula s'a numit Madagascar 3. Am luat bilet si am plecat din mall, ca sa revin la cinema cand urma sa inceapa filmul. Cand m'am intors am ramas surprinsa vazand cati copii erau la etajul 2 al mall'ului (unde se afla si cinematograful). Dupa 5 minute am realizat de ce erau atatia copii acolo: toti au venit sa se uite la animatia la care urma sa ma uit si eu, Madagascar.
M'am instalat pe locul meu din cinema si in jurul meu se auzeau doar voci subtiri, multe voci subtiri galagioase. Ma gandeam ca nu o sa pot sa ma uit la film pentru ca ei vor vorbi si vor avea reactii tipice copiilor cand merg undeva. Cand a inceput filmul li s'a spus sa faca liniste.
Filmul a fost asa de dragut, de frumos, de vesel. Pentru ca era in 3D, uneori aveai senzatia ca sunt aruncate anumite lucruri inspre tine. De fiecare data cand se intampla asta copii aveau o reactie atat de adorabila incat imi aduceau zambete. Nu au fost galagiosi, au fost doar cuminti si adorabili. Radeau atunci cand trebuia, erau mirati atunci cand trebuia, chicoteau la replici amuzante, se speriau si multe altele. M'am simtit copil din nou. La sfarsitul filmului am lacrimiat pentru ca m'am simtit foarte bine vizionand filmul, si mai ales vizionandu'l impreuna cu aproximativ 30 de copii.
Ceea ce am simtit in momentele alea a fost atat de special incat nu pot sa descriu in cuvinte. Am iubit copii, am iubit animatiile, am iubit lumea, am fost fericita. Fericire de cateva secunde. Fericire de nedescris. Fericire de'o zi. Fericire.

miercuri, 20 iunie 2012

Nu pot



Par puternica, si asa si vreau sa par, dar sunt vulnerabila, foarte vulnerabila. Iti amintesti cand ti'am spus ca am un singur viciu? Si ca ala esti TU? Afirmatia aia inca mai e valabila.
Uite ca recunosc totul. Nu am putut sa trec peste tine niciodata si nu cred ca o sa trec curand, sau vreodata. Mi'ai intrat in piele, in sange. Nu mi te pot scoate din cap si din inima.
Am incercat orice, nimic nu da roade.
Au intervenit si toate lucrurile urate din viata mea care au amplificat durerea si acum sunt sangeranda pe dinauntru. Dar de uitat n'o sa te uit niciodata. Recunosc ca ai fost primul barbat pe care l'am iubit cu adevarat, profund. Si nu cred ca o sa mai iubesc niciodata asa. Nimeni nu prea intelege iubirea mea si de ce se indreapta inspre tine, dar eu doar... Eu doar te simt in continuare in mine. Si ma doare, esti ca o rana. Si nu vrei sa pleci. As vrea multe. As vrea sa te am din nou. Defapt nu te'am avut niciodata si nu cred ca o sa te am vreodata...
Am incercat totul. Am asteptat. Mi'am dat tot sufletul. Si apoi s'au intamplat toate acele lucruri... Iar acum ma doare tacerea ta.
Esti slabiciunea mea, recunosc si asta. Nu pot, nu mai pot sa mai fac nimic. Simt ca nu voi scapa de imaginea ta niciodata. Nu te invinuiesc pentru nimic, ma invinuiesc doar pe mine ca nu pot scapa de trecut. Si de amintirea ta, viciul meu, supliciul meu, iubitul meu...

luni, 18 iunie 2012


- Hai spune.
- Ce sa spun?
- Cum te simti.
- Sunt OK.
- Nu te cred.
- Sunt OK, ba!
- Sigur?
- Da, ba! Ce pula mea vrei?
- Nici macar n'ai pula.
- Nici tu, da' ne putem permite sa avem una fictiva, nu?
- Sa zicem ca da.
- Nu ma crezi.
- Ce?
- Nu ma crezi ca sunt OK.
- Normal ca nu te cred. Nici sa te prefaci nu'ti iese.
- Da, ba, numa' ca trebuie sa para cu sunt OK. A trecut prea mult timp de cand nu sunt bine.
- De cand iti pasa tie ce zice lumea?
- Dintotdeauna.
- Stiu, dar urmeaza'ti sufletul.
- Nu stiu unde e.
- Ce?
- Nu stiu unde imi e sufletul.
- Cum adica?
- Nu mai am.
- Ba ai, dar se ascunde de tine. Are nevoie de o pauza.
- Care pauza? A avut deja pauza. Ajunge!
- Stii ca nu ii poti comanda.
- Nu'mi pasa! Ajunge! Trebuie sa imi revin cumva. O sa fac orice pentru asta. Orice!

Totul imi e strain



Ma aflu intr'o camera care imi e cunoscuta. In fata mea se afla niste ochelari, nu sunt ai mei. Ascult Linkin Park in niste casti care de asemenea nu sunt ale mele. Nimic nu e al meu de aici. Pluteste in aer un miros care in trecut imi era drag, acum imi e indiferent.
As scrie si as spune asa de multe, dar simt ca n'am ce spune. In jurul meu pluteste tacerea. Vreau sa simt ca sunt vie, vreau sa fiu salvata de mine insami.
Privesc pierduta ecranul calculatorului. Astept ceva de ceva timp. Ceva ce nu mai apare...
Vreau sa uit.

sâmbătă, 16 iunie 2012

Ecouri

Miros de tei... O fata-ce-vrea-sa-fie-femeie... Duzine de tigari mentolate... Sute de pahare de vin... Perdele de fum de tigara... Antidepresive si somnifere... Mii de nopti negre... Zeci de zile in dormitoare straine... Gene ce nu vor sa adoarma... Pasi in nestire in parcul viselor... Cosmaruri cu miros de flori adormite de foc... Viata unui om.

joi, 14 iunie 2012

Lasa-ti ranile sa se vindece

Am refulat multe sentimente,
Le'am inghitit in mine
Ca pe niste cioburi
Care mai tarziu m'au ranit.

Ranile s'au transformat
In carne vie, s'au infectat;
Le'am bandajat rareori,
Dar bandajele s'au dezlipit.
Ranile sangereaza abundent,
Sangereaza in tristete
Care ma intuneca
Si ma sfasie ca o bestie.

De dupa coltul sufletului
Ma pandesc fantome
Care ma sperie si ma lovesc
Cu palme din cutite.

Si ranile se adancesc,
Nu se mai cicatrizeaza
Si sufletul meu devine rece
Si'ar vrea sa zbiere, dar e mut.

Intunericul ma prinde de picioare,
Vrea sa ma inghita
Si ma trage inspre el
Si nu mai am puterea sa ma impotrivesc.

E dureros sa continui sa mergi
Cu rani care nu s'au vindecat;
C'asa o sa ai si mai multe rani
Si o sa cazi, frant,
Fara sa mai poti sa te ridici.
Si o sa ceri ajutor, disperat,
Si o sa cazi si mai tare
Pentru ca nimeni nu te poate ridica
In afara de tine.

miercuri, 13 iunie 2012

Soapte

As vrea ca intr'o zi sa imi apari in fata ochilor, in mijlocul strazii, ca o floare rasarita din beton. As vrea sa'ti pot mangaia parul si sa iti sar in brate si acolo, in bratele tale, sa ma fac una cu tine, sa ma topesc in tine. As vrea sa ascultam impreuna cantecul frunzelor purtate de vant in zilele de toamna tarzie. Daca ma vei asculta, te voi scalda in povesti cat mai bizare si mai incalcite; ca sa te adorm si sa imi cazi in brate. Sa te leagan ca pe un nou-nascut. Ca pe o pana de colibri. Sa te prind in ghearele mele si sa nu iti mai dau drumul, sa te protejez de restul lumii si sa te inchid in jurnalul sufletului meu. Sa fii coperta acelui jurnal si sa te colorez in zambete si in fericire. Sa zburam impreuna inspre portile iadului, sa le distrugem si sa reconstruim iadul, sa'l facem casa noastra. Toata lumea e un intuneric, tu esti singura care straluceste. Singura care imi gadila timpanul cu vocea putin ingrosata de la tigari. Te'as lua de mana si te'as duce unde vrei tu, doar sa ma lasi sa iti gust dulce-amarul buzelor. Ti'as da parul dupa ureche ca sa iti vad ochii de care m'am indragostit din prima. Te'as culca pe mana mea si ti'as numara bataile inimii. As da toata lumea asta si o boaba de cafea ca sa iti simt rasuflarea linistita pe gatul meu, pe ochii mei, pe buzele mele, inauntrul meu.
Te'as cauta si te'as gasi in fiecare ungher al inimii mele, zambindu'mi posesiv si chemandu'ma cu soapte de neinteles. Daca m'ai striga as veni la tine in secunda urmatoare si mi'as apropia gura de a ta ca buzele noastre sa se atinga incet intr'un cantec inteles doar de noi. Pot fi orice vrei tu, oricand vrei tu.

marți, 12 iunie 2012

Bolnava in interior

Cred ca toti am patit sa vrem sa spunem multe, dar sa nu avem cuvinte. Sa ne ramana acele cuvinte ferecate in spatele buzelor. Corpul nostru sa cerseasca mut imbratisari lungi cat o noapte de vara. Dar sa le cerseasca in tacere. Fata noastra sa fie sclava mastilor vesele, iar sufletul sa ramana trist, distrus.
Stiu ca ai patit-o si tu intr-o zi cu soare sau fara. Sa iti doresti sa iti fie inteleasa tacerea si sa fii imbratisat aproape non-stop doar de un singur prieten/o singura prietena. E ca si cum ai umbla foarte imbracat prin desert si ai astepta sa fii dezbracat de alte maini, ca sa nu te sufoci.
Sa simti un gol care te doare, care pulseaza si te raneste prin simpla lui prezenta. Sa te simti singur, chiar daca nu esti. Si neputincios. Sa cersesti afectiune cu priviri in pamant sau in gol.
Asa sunt eu acum... Asa sunt eu de saptamani. Si sunt nefericita si disperata si mi'e frica. Astept sa vina ceva, dar nici eu nu stiu ce.

joi, 7 iunie 2012

Trebuie



Trebuie sa scriu. Sa scriu ce? Simt ca n'am ce sa scriu, dar trebuie, TREBUIE sa scriu.
Mi'am pierdut interesul pentru lucrurile care imi placeau. Nu mai am chef sa citesc, sa mananc mancare buna. Nici o melodie nu imi mai place. Sexul nu ma mai satisface si ma simt pustie dupa ce fac sex. Calculatorul ma plictiseste. La televizor nu ma uit decat foarte rar si atunci vad prin el. Nu mai am chef de scoala si abia astept sa se termine orele, desi acasa imi vine sa ma dau cu capul de pereti. Nu ma mai atrage sa ma uit la filme. Nu mai am motivatie. As dormi toata ziua, dar problema e ca nici somn nu mai am. Simt ca viata din mine mi se scurge printre degete. Nu mai inteleg ce caut eu pe lumea asta, cand oricum nimeni nu ma mai cunoaste si intelege. Imi doresc sa dispar, sa ma evapor. Nu ma agat prea tare de prieteni ca sa nu par prea insistenta, cand defapt sunt disperata dupa afectiune si al naibii de vulnerabila. Imi ascund emotiile si pretind ca totul este bine. Cand singura ori privesc in gol, ori plang isteric. Sunt amortita si pierduta in spatiu.
Trebuie sa scriu. Trebuie sa dau totul afara. Trebuie sa reintru in realitate. Trebuie sa imi omor gandurile stupide si autodistructive.
Trebuie sa nu mai fiu afectata din cauza batailor, criticilor si jignirilor din trecut. Trebuie sa ma impac cu mine insami. Trebuie sa vad ca nu duc singura aceasta lupta, ca nu sunt singura. Trebuie sa trec peste problemele care m'au marcat. S'au strans, dar trebuie sa le scot cu totul din mine. Nici macar nu stiu de ce s'au strans in mine si acum ma ranesc. Niciodata nu m'a mai pandit trecutul ca acum. Trebuie sa nu uit ca prezentul conteaza. Trebuie sa sterg ranile care nu s'au cicatrizat. Trebuie sa cred in mine. Trebuie sa ma vad asa cum sunt, nu sa ma vad prin ochii altora, care vor sa ma distruga. Trebuie sa uit momentele in care am fost parasita. Trebuie sa inteleg ca viitorul meu va fi superb daca ma voi detasa de tot trecutul meu murdar si... murdar. Trebuie sa ma chinui sa gandesc coerent, sa ma destainui, sa ma exteriorizez. Trebuie sa nu imi mai amintesc permanent ca mi s'a spus ca mai bine nu ma nasteam si ca sunt nefolositoare. Trebuie sa fiu puternica. Trebuie sa imi dau seama ce simt, cand simt si de ce simt. Trebuie sa ma inteleg si sa ma cunosc. Trebuie sa ii las si pe ceilalti sa ma cunoasca. Trebuie sa scriu.