Ti'am mai scris pana acum, si parca n'ai bagat de seama. Ai citit, ai zambit si ai lasat totul in ceata. Dar nu'ti voi mai scrie de acum. iti promit ca n'am sa'ti mai obosesc ochii intunecati cu cuvintele mele asteprnute pe'o simpla foaie. Asta e ultima scrisoare care iti va mai increti fruntea perfecta.
Ma intreb de nenumarate ori de ce s'a terminat asa, ca atunci cand intrebi la o inmormantare de ce a murit raposatul; ca si cand n'ar fi acelasi lucru ca a murit de pneumonie, cancer sau calcat de masina. Stiu ca e vina mea, imi reprosez ca nu am reusit sa iubesc fiecare particica din tine, ca nu am reusit sa deschid carapacea de cristal din jurul inimii tale.
Credeam ca esti Fat-Frumos pe cal alb, dar acel Fat-Frumos pe care credeam ca l'am gasit s'a transformat intr'un cavaler cu armura impenetrabila. Nu o sa incerc sa ma mai plang ca am suferit. M'am schimbat. Am invatat ca n'am dreptul sa traiesc decat realitatea, chiar daca ma nemultumeste. Am vrut si am luptat sa ma schimb. Am plecat de langa tine, m'am rupt, m'am smuls cand te iubeam mai mult, cand imi era mai greu. Si uite ca supravietuiesc! Credeam ca am sa ma ofilesc fara tine. Zadarnic am incercat sa topesc "piatra" pentru ca oricata daruire am pus in ceea ce am avut totul a fost de prisos.
Pentru mine dragostea noastra, a mea, era totul, iar pentru tine numai o parte echilibrata si integrata a vietii. Eu m'am aruncat in dragostea asta ca un betiv fara judecata. E vina mea, bineinteles. Dar prbabil ca nu vad eu bine lucrurile. Poate ca te'ai implicat si tu, poate ai iubit fiinta inocenta care zace in mine, insa n'ai luptat pentru mine. Vezi tu, dragostea e ca un ring de box: sentimentele pure si adevarate lupta cu nepasarea si neimplicarea. In cazul nostru a castigat partea mai putin roz si pozitiva. Iti repet, n'ai nici o vina; vina e a mea pentru ca iubeam un om care nu exista.
Lacoma am fost numai de tine, de trupul tau, de ceea ce se afla in interiorul trupului tau. Nu ma multumeam cu ce primeam, iti ceream. Ca o cersetoare. Nu m'am gandit o clipa ca e nedemn sa cersesti. Cand vorbeam, te ascultam; orice banalitate mi se parea mare lucru fiindca eram acolo sa o ascult, facea parte din tine.
Iti multumesc ca m'ai educat, ca m'ai invatat cum sa traiesc si sa gandesc. Dupa ceea ce am trait noi doi mintea mea s'a maturizat, ochii mi s'au deschis si am renuntat sa mai fiu materialista si sa iubesc banalitatile fara valoare. Am incetat sa caut baiatul perfect; baiatul care m'ar fi putut plictisi usor. Gasisem deja baiatul imperfect, pe tine, dar e vina mea ca nu m'am multumit cu "firimiturile de la ospatul la care fusesem invitata". Eu voiam totul.
Si'acum, o ultima rugaminte: inchipuie'ti ca am murit si ingroapa'ma ca pe toti mortii. Eu te'am plans, te mai plang si acum; plange'ma si tu o zi, doua, cat crezi ca merit, in inima ta echilibrata si lumea ta perfecta; si apoi ingroapa'ma, termina cu tot. Fa asta in chip de multumire pentru ca ti'am fost pansament atunci cand ti'a fost mai greu. Multumesc. Pentru tot. Adio.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu