Muzele-mi sunt fantome care vin şi pleacă. Poposesc în cafeneaua sufletului meu şi nu beau cafea, ci vin. Râd de fericire şi se îmbată de la cuvintele pe care le atârn pe ele, ca pe nişte umeraşe. Nu plătesc niciodată consumaţia pentru că sunt obligate să plătească în sânge.
Muzele mele sunt mai diverse decât florile. Le mângâi pe fiecare în parte, dar le dau drumul când le epuizez. Le las să iasă, dar ies stoarse de viaţă şi de frumuseţe. Nu-i nimic, cineva le va reînvia iubindu-le.
Credeţi că eu nu le iubesc? Oh, eu le ador.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu