marți, 1 noiembrie 2011

Letargie. Furie. Moarte. Ura. Dor. Catharsis.

Sunt un cub de gheata imobil. Mi’am pierdut sufletul, viata. Nu sunt nici treaza, nici beata. Incep sa nu imi mai simt degetele care apuca paharul si ma tem ca il voi scapa din mana. Odata cu vinul, inauntrul meu se aprind niste flacari care sunt stinse instantaneu de raceala care m’a cuprins. Privesc cu ochi goi cum afara se lasa cortina noptii peste copacii aproape goi. Pe masa, in fata mea se afla Razbunarea lui Finnigan de Roslund&Hellstrom, sticla de vin, cateva pixuri si frunza de dimineata. Mangai absenta nervurile frunzei si pe fata mea infloreste un zambet. Mi’am adus aminte de el si de caldura pe care o simt in tot corpul atunci cand ma saruta… Dar raceala revine. Nu mai am chef sa traiesc, sa zambesc, sa ies… Mi’e sila de toate.
Daca ar fi acum cineva langa mine sunt sigura ca l’as pocni cat de tare as putea. I’as trage un pumn direct in fata pana ar iesi sange… L’as despica si m’as uita la balta de sange care s’ar varsa… M’as holba la carnea sangeranda, la tendoanele rupte, la oasele sfaramate, la pielea crestata, la ochii holbati, la bucatile acelea fara viata… As zbiera pana as simtit ca imi explodeaza plamanii. As fuma o tigara si as privi cum fumul se joaca in aer. As rade isteric si as da cu pumnii in pereti.
Dar acum par calma. Nu par capabila de asa ceva. Dar… Totusi… Nimeni nu stie ce demoni se ascund inauntrul meu. Nimeni nu stie cat lupt sa ii tin acolo, sa nu iasa si sa faca ravagii.
Sa va ia dracu’ pe toti! Imbecilii naibii! Sa nu va puna dracu’ sa intrebati ce am, ce m’a apucat, pentru ca stiu sa va bag de unde ati iesit si nici nu imi va fi greu sa fac asta.
Afara e intuneric deja. Cerul e de un albastru pur, iar Luceafarul e singurul care straluceste. Ma trec fiori reci… Mainile imi sunt reci ca gheata, dar obrajii imi ard. Vreau sa sparg ceva, sa omor pe cineva, sa ma eliberez. Camera mea e goala; eu sunt la fel de goala.
Am nevoie de ochii lui de smarald. Am nevoie de mangaierea mainilor lui. Imi lipseste atat de mult calmul si linistea pe care o simt in bratele lui. Am nevoie de rasul lui molipsitor.
Vreau ca toate astea sa dispara. Toate gandurile, toate visele, toate tampeniile.

P.S. Nu stiu exact ce simt acum. E o combinatie de tot felul de sentimente. Sunt ca vremea. Si creatia asta o sa ramana asa. Nu o sa o schimb pentru ca daca as schimba ceva nu ar reflecta realitatea. Realitatea unei fete bete, demonice si furioase.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu