duminică, 11 decembrie 2011

Regretul e de prisos

Fugim una de alta. Eu fug in cerc. Ma intreb cand o sa ma ciocnesc de tine si o sa plang de durere… Nu o sa ma doara ca m’am lovit de tine, ci o sa mi se sfasie sufletul pentru ca nici daca ma lovesc de tine nu aduc nimic inapoi.

“Sfarsitul nu se programeaza, el se simte.”

Ce sa spun cand nu mai am nimic de spus? De ce plang cand nu inteleg de ce am ajuns in halul asta? Ce s’a intamplat cu noi?

Sper sa nu ramai o fila din trecut. Sper san u devii o fila stearsa de greselile mele.

Sunt clipe in care te dispretuiesc, dar apoi ma doare pentru ca simt ca te iubesc. Cu toata prostia mea.

Te’am pierdut. Nu mai am cum sa repar nimic.

Ti’am facut atatea rele. Te’am palmuit cu orgoliul meu. M’am lovit de un zid. Am sangerat. Dar tu… Ma mir cum inca mai traiesti.

Nu mai face nimic pentru mine. Nu merit. Nu te merit.

De ce mi’ai luat’o tocmai pe ea, Dumnezeule? Pe ea nu am mintit’o niciodata. Ei I’am incredintat tot. De ce esti crud cu mine, Dumnezeule?

Ma inchid. Nu ma mai deschid. Ma chinui sa zambesc.

Cum naiba sa nu pot face nimic pentru noi? De ce naiba am devenit prietene daca am ajuns sa ne certam din nimic?

Ti’am promis ca nu o sa iti dau drumul. Atunci de ce simt ca o fac? Nu vreau sa fac asta.

Nu m’ar durea nimic mai mult decat gandul ca te’am pierdut.

Regret.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu