vineri, 15 noiembrie 2013

"Crezi că o poți atinge? Moartea? Te poți contopi cu ea? O poți înțelege? Vă puteți împăca?

Îți șoptește în ureche? Îi vezi semnele în jur? Te îngrijorează? Știi măcar care sunt?

Și dacă-i doar creierul tău afectat de paranoia? Dacă te stresezi pentru niște lucruri ordinare? Atunci ce?

Dar dacă nu-s comune, ci reale, pe bune, dacă vine? Nu-ți e frică?

Dar de unde știi ce e real și ce nu? Ai vreo dovadă pentru a susține una din părți?

Dar dacă visăm?

N-aș sângera în vis.

Aiurezi.

Mereu aiurez. Și tu nici măcar nu ești real. E doar un alt monolog. Nu ești de nicio parte. Ești doar irelevant și indescriptibil și trebuie să rămâi închis.

Mintea ta e ca o cușcă, ai realizat? Și te-ai îndepărtat de subiect. Eviți adevărul.

Ești ireal și nu te pot materializa în realitate, dacă tu poți…

Tu ești eu, iar eu sunt tu. Nu mă nega, îți vei aduce doar nefericire.

Dar și dacă te accept îmi aduc nefericire.

Nicicum nu e bine.

Cum trăiesc cu asta?

Suporți.

Răspunde-mi, vezi moartea? Și tu… eu… noi… ce dracu suntem?

Unul și același. Și dacă sufletul trăiește după, nu se numește moarte.

Dar cum se numește?

Uitare."

- sursa http://nebuniaisifacelocprintrenoi.wordpress.com/2013/09/11/incert-uitare/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu