Strigăte în şoaptă: Noapte alba

Sunt bolnavă de tine.

Mirosul tău din ziua aia... aș vrea să îl simt din nou, aș vrea să intre în mine și să nu mai iasă vreodată. Nu te-am considerat niciodată o greșeală. Nu am considerat că ce s-a întâmplat între noi a fost într-un moment de slăbiciune. Dimpotrivă. Ai fost declicul acela care a adus culori în lumea mea alb-negru. Atunci când ți-am atins prima dată mâna, mai mult din instinct, și ți-am simțit moliciunea pielii, în mine a înflorit un trandafir.

Trandafirul acela are și spini. Spini care mă împung atunci când ești departe... Spini care mă împung acum. Am ascultat o afurisită de melodie și am început să plâng de dorul tău. Nu te-am mai atins de atâta vreme... Vreau să fii aici, lângă mine, în casa mea, în camera mea, pe scaunul meu, în patul meu, în brațele mele, în mine, lângă mine. Uneori mă doare atât de tare că nu te am fizic... Nici măcar nu pot descrie în cuvinte.

I caught myself crying...

Mor încet de dorul tău. Sper că peste câteva ore, după ce voi dormi și mă voi trezi, voi fi din nou puternică. Sunt puternică pentru tine, pentru noi. Am nevoie de un ”noi” mai mult decât de aer.

Atunci când vorbesc mult cu tine, atunci când mă suni, atunci când îmi trimiți un mesaj drăguț; învii și totul prinde sens. Îmi dai puterea de a mă ridica și de a merge mai departe. Prezența ta mă face nespus de fericită. Dacă mi-ai vedea fața atunci când vorbesc cu tine la telefon.... :)

Spiritul meu va merge la tine în noaptea asta. (E aproape dimineață.) Spiritul meu te va vizita, te va mângâia și te va strânge în brațe pentru câteva minute. Ca să știi că sunt acolo, că sunt mereu acolo. Orice aș face, gândul meu se îndreaptă în fiecare minut spre tine.

Dormi, frumoasa mea. Dormi și visează. Visează-mă. Visează-ne.

Îmi lipsești... Fără tine sunt goală, lipsită de sens și de frumusețe.

”Trage-mă ca pe un drog. [...] Pătrunde-mi în suflet. Ai fost de multe ori acolo. Citește-mi disperarea, alungă-mi dorul, potolește-mi nebunia. [...] Îmi umbli prin vise și le tulburi. Mai potolește-mi coșmarurile o dată. Alungă realitatea. Ia-mă de mână. Hai să fugim. [...] Trebuie să mă cuprinzi. Trebuie să îți plâng în brațe, să mi se scurgă toată durerea. Trebuie să te am, înțelegi?! Trebuie...”