E primavara inspre vara. E perfect de racoare afara. Cerul e de un albastru pur, populat de cativa norisori pufosi si carduri de pasari. Totul in jurul meu explodeaza de verde. Chiar si oamenii au ceva verde in ei. Au viata, viata multa. E a doua zi in care ploaia a refuzat sa mai biciuiasca pamantul si vantul sa mai mangaie frunzele crude.
Totul e pictat in zambete de copii. E anotimpul culorilor. Verde - iarba. Albastru - cerul. Rosu - trandafirul. Mov, galben, alb - florile. Florile din curtea mea insetate de apa si de dragoste.
Ai observat ca daca mangai frunzele unei flori parca ea creste mai repede si e mai verde, mai inflorita, mai fericita?
Astazi totul a prins viata. Si copacul din curtea vecinului, parul acela mare si batran, mai batran decat Mosu', batranul care imi oferea in fiecare an pere. Batranul cu care mancam mai bine decat mancam acasa.
Si banca are viata. Banca de la strada pe care stateam cu Andreea si Patricia dupa ce veneam de la scoala. Banca, cea care a ascultat toate povestile noastre, toate barfele noastre, toate chicotelile noastre de copii necopti.
Si Romanul adolescentului miop are viata. Primul meu roman gasit in biblioteca clasei din generala. Romanul pe care l'am pus pe banca scrisa de mine si de Andreea si l'am rasfoit entuziasmata. Romanul care mi'a placut la nebunie. Romanul in care m'am regasit.
Si pliantul mototolit din birou are viata. Pliantul pe care l'am tot indoit in Sala Festiva in timp ce vorbeam cu Elena si ii spuneam ca ea nu mai inseamna atat de mult pentru mine cat inseamna mai demult si ca, incet, coboara in "Topul Prietenilor".
Parul ma intreaba unde e copilul din mine. Banca plange in locul meu pentru niste vremuri care nu vor mai exista vreodata. Romanului ii bate inima din file pentru ca il voi pretui mereu. Pliantul ma dojeneste pentru ca uneori nu realizez cat de mult ma iubesc unii oameni si, din cauza prostiei mele de moment, fac lucruri pe care le regret mai tarziu.
E primavara inspre vara. Zambesc. Azi sunt fericita. Amintirile se contopesc cu prezentul si imi umplu sufletul de flori. Sunt un om care a trait multe. Care a iubit mult. Care a ranit mult. Care a stiut cum si cand sa isi exteriorizeze sentimentele.
Viata fuge deodata cu mine. Ma trage inspre viitor. Ma roaga sa iubesc mai mult. Sa zambesc mai mult. Sa ii fac fericiti pe cei care ma iubesc.
E primavara inspre vara. Azi renasc cu florile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu